OPTm
nr. 93/6

PREMIUL STREGA 2021: Lichior ambrat și vieți nepieritoare

O oră durează finala premiului Strega și este transmisă în direct în fiecare an pe RAI 3. O oră în care se prezintă juriul, autorii, publicul, sponsorii. Se derulează videoclipuri de prezentare a fiecărui autor, i se ia fiecăruia un scurt interviu, se derulează videoclipuri amuzante cu ce cred copiii preșcolari despre cele cinci cărți finaliste, se notează punctele centralizate și dictate în cinci runde (mereu aceeași) unei dactilografe care le transcrie cu o bucată de cretă pe o tablă. Se difuzează un mini-documentar cultural: anul acesta, foarte interesant, despre evoluția grafică a copertelor volumelor câștigătoare ale concursului. Tot anul acesta, în această supraîncărcată oră Strega (între 23.00 și miezul nopții) i s-a luat un interviu și Daciei Maraini, invitată alături de Francesco Piccolo, doi scriitori deja premiați cu Strega și intrați în cărțile de istorie literară.

Înțelegem, așadar, de ce nu a mai fost timp, la final, pentru câteva cuvinte din partea câștigătorului. A fost însă timp pentru un gest excentric. Clasica sticlă de lichior Strega (chiar așa, știați că Strega e, de fapt, o marcă de lichior și o distilerie din Benevento care sponsorizează premiul?) a fost desfăcută pe scenă iar Emanuele Trevi, cuprins de euforie, a dat pe gât o dușcă sănătoasă chiar în fața tabelului pe care i s-a scris victoria.

Cum programul fusese depășit cu douăzeci de minute, fără discurs de mulțumire, regia s-a limitat la încadrarea renumitei sticle de lichior ambrată (culoare datorată șofranului), ca la finalul curselor de raliuri, atunci când cel de pe locul I primește o sticlă de șampanie pe care o revarsă apoi artezian peste ceilalți doi concurenți, înciudați, însă aparent mulțumiți, și peste bieții cameramani îngrămădiți unul în altul, chirciți sub camerele lor waterproof.

Dar pentru că suntem cititori, și nu spectatori la raliuri (sau poate și una și alta, nu vrem să excludem pe nimeni) – ce ne interesează mai mult este cartea câștigătoare, nu tot tam-tamul ăsta din finala televizată, care, dacă e să mă întrebați pe mine (nu o faceți!), ar merita îmbunătățit.

Due vite, așadar, se numește cartea victoriei, un volum în care Trevi ne dezvăluie, dacă ar fi să îl încadrăm într-o sintagmă scurtă, umanitatea scriitorilor. Nu mă refer aici la propria sa umanitate, ci la cea a prietenilor săi scriitori decedați, Rocco Carbone (1962-2008) și Pia Pera (1956-2016), ale căror vieți sunt prezentate în roman.

Rocco, decedat într-un accident tragic, este portretizat ca un bărbat aspru, tăios și nefericit, cu un caracter de rocă, potrivit numelui său, în timp ce Pia este descrisă ca o „domnișoară englezoaică” de o frumusețe irezistibilă, solară, liberă și neînfricată – chiar și avansând spre finalul bolii degenerative care o va răpune. Fiecare dintre cei doi este descris din amintire, fiind inserat în contextul cultural din care face parte același Trevi, și amintit nu doar pentru momentele sale de strălucire, de bucurie împărtășită cu ceilalți și de prietenie, ci și de conflict, izolare sau remușcări.

Emanuele Trevi – Due vite (Editura Neri Pozza, mai 2021)

Ia naștere, așadar, un dialog cu aceste prezențe-absențe, cu amintirea lor, unul cu o valoare universală în fiecare frază specifică și care premiază pe măsură ce dezvăluie defecte și fragilități. Și chiar dacă autorul romanului este convins că „literatura își trage motivul existenței din respingerea oricărei generalizări”, neputând fi un criteriu de cunoștință universală sau definitivă, de multe ori cititorul are impresia că Trevi se adresează în general umanității cu majusculă, că evocarea amintirii prietenilor săi scriitori este, de fapt, pe lângă evocarea unei epoci, și cea a spiritului uman, a fragilității sale de fond, a pasiunilor, dorințelor și contrazicerilor prezente în fiecare viață.

Fără să fie didactic, Emanuele Trevi se oprește pentru un moment la un fapt și îl analizează din perspectiva celui care vrea să tragă din el învățăminte în primul rând pentru sine, apoi pentru cei cărora li se adresează: „Nu ne-am născut pentru a deveni înțelepți, ci pentru a rezista, a evita pericole, pentru a fura puțină plăcere unei lumi care nu a fost creată pentru noi”.

Am scris roman, însă trebuie să precizez că Due vite nu este doar un roman, în sensul strict al definiției speciei. Trevi amestecă în mod magistral autobiografia cu tonul eseistic și cel ficțional, cu anexe și divagații. Totul în mai puțin de o sută cincizeci de pagini. Cu toate astea, scriitura lui Trevi implică și emoționează cititorul, îl angajează într-o discuție amicală în timp ce îi povestește despre legătura sinceră și profundă dintre doi, chiar trei amici. De fapt, al treilea încearcă să le prelungească viața primilor doi în propria minte, acea viață la care face aluzie și titlul.

Pentru că Due vite, acum o putem dezvălui, nu se referă exclusiv la cele două vieți, cea a lui Rocco Carbone și cea a Piei Pera ci, mai ales, la faptul că, așa cum scrie autorul, toți „trăim două vieți, ambele menite să se sfârșească: prima este viața fizică, cea a sângelui și a respirației, a doua se desfășoară în mintea celor care ne-au iubit”.

A doua viață vine în prelungirea celei dintâi, iar acest roman este prelungirea eternă în literatură a celei de-a doua și a celei dintâi – deopotrivă.

Pavel NEDELCU

Scriitor. Traducător. Critic literar. Locuiește în Italia din 2009. Licență în limbi străine și masterat în traducere la Università degli Studi (Torino). Redactor al revistei culturale LiterИautica. Publică în mod curent povestiri, cele mai cunoscute texte ale sale fiind cuprinse în volumul Treisprezece. Proză fantastică (2021). A fost premiat la mai multe concursuri de literatură, organizate de către PEN România (2016), revista Tribuna (2017), MNLR (2020), Cenaclul UBB/revista Apostrof (2020), etc. Recent a primit premiul al II-lea la concursul „Primul roman", organizat de Ed. Litera.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Proză de notație, exclusiv pe tema cotidianului neînsemnat, textul Alinei Partenie denotă o evidentă preferință pentru confesiune, pentru comunicare. Descrieri succinte, narațiune simplă, stil de jurnal.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

LITERA

Recomandată de Andreea APOSTU

 

CĂRȚI

ART, 2021

Proaspătă. Apărută de câteva zile.

„Eu îl consider drept cel mai important scriitor de limbă germană de după cel de-al Doilea Război Mondial, alături de Paul Celan și Thomas Bernhard” (Gabriel Josipovici)

Max Blecher, 2021

 

 

Curtea Veche, 2021

Poeme recomandate de Radu Vancu

 

Humanitas, 2021, prin Libris

Un fragment în avanpremiră din noul roman al lui Colum McCann. Recomandat de Ovidiu ȘERBAN

Dragoste, poveste frumoasă, Anglia.

LITERA, 2021

Scrierile de la Nag Hammadi

Herald

 

Copyright © optmotive.ro