Revistă print și online

Bogdan Calciu: Desenând străzile orașului

Treceam odată pe la Radio și la poarta din Berthelot am dat de un tip chel, care desena pe un șevalet. A fumat o țigară, a tras de două ori c-un cărbune și-a intrat grăbit în clădire. Apoi, ne-am mai întâlnit de câteva ori, l-am văzut la pupitru, cu multe fire în jur. Abia după ce ne întâlnisem de vreo duzină de ori, a strigat după mine – Zenob, a zis el, nu cumva locuiești pe strada Doamnei? Am negat imediat, nu puteam să-i spun că locuiesc peste tot. Atunci am aflat că-l cheamă Bogdan Calciu și că lucrează la Radio, dar din când în când aude niște glasuri de zâne, care îl cheamă aiurea pe străzi, rugându-l să deseneze clădiri și părți neștiute ale orașului. Așa a ajuns să cunoască foarte bine cartiere întregi, iar cu timpul să călătorească în alte epoci.

Pe ce stradă ai locui, dacă ai avea de ales?

Pe strada Doamnei ar fi pentru mine. E acolo o zonă, în care am avut tot felul de întâlniri, cu oameni atât de interesanți pe cât nici nu pot povesti. Odată am și desenat zona aia, de la Biserica Rusă mai jos, iar pe măsură ce făceam străzile, n-o să mă crezi, dar auzeam muzică de pian, pași de dans.

Te-ai rătăcit vreodată în oraș?

Oh, da! Orașul e parșiv. Mai ales zonele de case sunt primejdioase, sunt populate cu fantome, care te induc în eroare. Într-o vară, când aveam multe de făcut, cum am eu de obicei, m-am rătăcit prin sectorul 5, pe niște străzi care păreau ireale; eram într-un labirint, mai ceva ca în Lipscani, cu străzi circulare, cu ganguri… Cu chiu, cu vai am ieșit într-un bulevard și-am luat un taxi. Cum am ajuns acasă, am desenat harta rătăcirilor mele și arăta ca un ghem. Asta e cu desenele – arată mai mult starea de spirit decât un adevăr general.


Ai desenat mult locuri și clădiri din București. Care dintre desenele tale îți vin imediat în minte?

Ateneul. Cred că l-am desenat de zeci de ori, din diferite perspective, din unghiuri diferite. A fost expus de multe ori la Biblioteca Metropolitană și la Galeria Labirint. Cred că l-aș putea desena și cu ochii închiși, cum se zice. Îi știu fiecare detaliu, fiecare treaptă.

Dar ce zonă din București n-ai desenat încă?

Pe la Foișorul de Foc mi-ar plăcea, din Olari până dincolo de bulevardul Ferdinand – cred c-aș putea desena multe locuri interesante, în special străzile vechi, sunt câteva pe-acolo care ar merita o peniță. Iar din zona prin care mă învârt, adică pe la Radio, cred că mi-a rămas strada Cazzavillan.

Pe hărțile tale apar și personaje, oameni în mișcare. Există și unele recurente?

Sunt siluete, umbre care revin. Dar despre asta știu doar eu. Sunt un fel de vizitatori anonimi ai orașului.

Ce-ți place cel mai mult să faci: hartă veche sau nouă?

Veche, evident! Îmi place să reconstitui, să readuc o lume care s-a dus. Îmi place Epoca fanariotă, cu precădere. Am desenat Gorganul, partea veche a orașului, locuri legate de alte vremuri, de întâmplări, hărți pentru romane. Niciodată n-am desenat tot ceea ce aveam în minte – de pildă Pădurea Cotroceni, de pe harta Homericului, aș face-o altfel, cu mai multe detalii. După ce termin un desen, mai ales de epocă, mai rămân multă vreme în zona respectivă și îmi imaginez detaliile lipsă. Dacă cineva mă roagă să fac o reconstituire, cu siguranță adaug și lucruri care nu interesează pe nimeni. Odată cineva voia să desenez un grup, pornind de la mai multe fotografii, era o compoziție. Dar între timp am uitat personale și am adăugat acelui grup un personaj pe care nu-l cunoștea nimeni. Și cu hărțile e la fel, sunt locuri din fostul București existente doar în imaginația mea.

ZENOB

Zenob face parte din grupul "Perucile verzi".

în același număr