Revistă print și online

cocostârc semilucid

sau nu

astăzi e trecut rece dinaintea nebănuitoare a firelor

albe ca lumina intens atârnătoare

la cataramele cizmelor tale îngreunate de noroi proaspăt

gunoi

trage tălpile pe lama ruginită a buzelor

îți încadrează teama vorbele mele cu gâturi lungite

violent lasă-ți venele de pământ să-mi adulmece

gura după astăzi absentiment

nedezmințit astăzi voi

lăsa din nou toate rădăcinile să-mi sece

pe rând așa cum au venit

să rămân umbrit ultima

dată mâlul tău să mă disece rămâi

astăzi eremit așa cum o

scurt / 2

las șenile recunoștinței să-mi împresoare pieptul

pe măsură ce te cuprinde inspirația ca apele murdare

în creștere împrejurul perechii noastre

de picioare obosite de

cocostârc semilucid

aripile răsfirate pe genunchii mei goi

îți lasă peste tot pene rupte

vreo două

mă gâdilă sub blugi

ia o acadea

îmi ordoni și te arunci

asupra mea ca din catapultă de parcă

nu ai duce războiul ăsta

cu mine de parcă ai lupta în alt

război amar ca un recrut replicat sub ochii mei semafor

cu cel galben și cel verde recitesc ultimul

sms de la tine spui că ai nevoie urgent de perfuzie

să te las să mai cuibărești o dată

sus pe stâncile binare din pieptul meu

ca un vagonet forestier uitat pe linie moartă

să crești chiparoșii somnambuli cu dinți

de lapte să-mi scuipi pe vătrai sâmburii

noi dedublați să-mi răstălmăcești înapoi

cum numai tu știi

zâmbetul jos

aburul rece de portocală să-ți desfacă buzele-n două

sternul-acolo pene-mprejurul în-tot din

arsură până dincolo de zăpăceală

să nu mai știu nimic

ți-am zis hai

enervare 2

tăcerea ta vâscoasă care mi se lipește de mâini și de obraz

ochiul mat pe care mi-l înfigi în amintirile cele mai

aritmii cu care mi-ai zdrobit genunchii absența prin care au căzut nevăzuți

te simt pastă fetidă de oase translucidă mă scufund în tine tot mai adânc

la fiecare zvâcnire un salt în jos la fiecare urlet oasele mele caută

mai departe avide în masa ta atotsugrumătoare curbă

îți simt sub pleoape irisul metalic tăiat vertical

cum mă studiază metodic din interior

răceala gurii tale mi se scurge cascadă în stomac face lacuri transparente vaste safir

peste care lași să treacă tandre încărcate alabastre corăbiile cruzimilor tale neîncepute

îți zăresc umbrele alergându-se halucinant în pereții sticloși ai venelor mele

redau curat conturul animalului tău preferat depresia pisică

profund în miezul tău înghețat îmi dai timpul să renunț

sublimez zvârcolirile în uleiuri fractale gri verzi care hrănesc curgerea ta continuă

dizolvate aride oasele mele în pastă oaselor tale aliterații

îmi așezi afiire pe frunte irisul tău neiertător inert absența pașilor

cu care ai fi putut străpunge rememorările cele mai

tăcere animalul tău conjurat dă târcoale adulmecă se strâmbă

eu tu depresia ta pisică

Sorin SMĂRĂNDESCU

Născut în 1971 la Timișoara, scrie poezie și proză scurtă. A debutat în 1995 cu un grupaj poetic în Suplimentul de marți al Realității bănățene și a publicat două volume de poezie - "de vorbă cu Su(s)pusul" (2000) și "blurat" (2011)., urmate de o carte de proză scurtă "reverse motion" (2011). Figurează în publicații și antologii. Premii: Premiul Editurii Institutul European la Festivalul Național de Poezie Junimea, Iași (ediția a VI-a /1998) și premiul revistei Minerva la Festivalul Național de Poezie Gheorghe Pituț, Beiuș (ediția a III-a).

în același număr