Ia-ți mireasă
deși era mai scunduță
decât celelalte domnișoare de onoare
deși era pe tocuri de 14
Cornelia a prins buchetul
cu o singură mână
după ce s-a-nălțat trei sfert de metru
peste restul fetelor
care s-au ridicat cât au putut ele de sus
nu că și-ar fi dorit să se mărite
nu fiindcă mireasa
(prietena ei din copilărie)
i-a făcut semn unde aruncă
nici din prost noroc a înhățat Cornelia florile
ci pentru că a sărit
așa cum o făcea de fiecare dată
cu toată îndârjirea și detenta ei
legendare în campionatul orășenesc
de baschet feminin
Onorariu
Chiar în trompeta mea de pionier,
unde suflam doar rar, însă voios,
– cum, la Crăciun, -n bășica de vier,
cu care, apoi, driblam fulgi tacticos –,
găsit-am, într-o zi, un teanc cu bani.
Erau hârtii-n verzite, de-un dolar
(pe vremea-aceea ne erau dușmani
americanii), dar n-aveam habar
cum de-au ajuns și cine a băgat
așa ceva, pe gât, până-n muștiuc
(exact ca-n filme, unui om bogat
ce n-a plătit ciumegul, fiind uituc).
Am scuturat trompeta și-a căzut
un bilețel, For your music – strong!,
c-o semnătură ce m-a lăsat mut,
scrisă cu negru, -n clar, L. D. Armstrong.
Robert Șerban (n. 1970) este scriitor și jurnalist. Absolvent al Facultății de Arte și Design și al Facultății de Construcții, ambele din Timișoara, oraș în care trăiește. Președintele Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, realizator și moderator al emisiunii culturale Piper pe limbă (TVR Timișoara și TVR 3), redactor al revistei Orizont. A publicat șase cărți de poezie, cea mai recentă fiind Tehnici de camuflaj (ed. Tracus Arte, 2018). Poemele sale au apărut în antologii, reviste ori volume proprii în limbile germană, sârbă, maghiară, poloneză, cehă, engleză, spaniolă, franceză, italiană, olandeză, macedoneană, daneză, norvegiană, ebraică, suedeză, arabă, ucrainiană, idiș, portugheză etc.
Nu toată poezia de azi sună la fel și nu toată poezia înseamnă doar ideologizare și doar polarizare. Să jucăm Grand Slam Poetic și să ne bucurăm de poezie.
Andrei ZBÎRNEA
Jurnalist și scriitor, Andrei a publicat în special poezie, printre volumele sale numărându-se: Rock în Praga (2011), #kazim (contemporani cu primăvara arabă) -2014, Turneul Celor Cinci Națiuni (2017), [Pink Pong] (împreună cu poetul danez Claus Ankersen), volumul trilingv (română-engleză-daneză) - 2019. Totodată este prezent în numeroase antologii și publicații.
Iulia PANĂ lasă poezia pentru proză. Proiectatul ei roman vine cu o viziune mult diferiră de textele sale poetice.
Tributară doar aparent atmosferei chick lit americane, proza semnată de Iulia PANĂ este, de fapt, un torent cinic de panseuri și imagini cartoonish. Cu umor și (auto)ironie, autoarea malaxează tipologiile mitologice ale formulei hollywoodiene happily ever after într-un construct ficțional fluid și antrenant, ce atacă în răspăr clișeele brevetate de comediile romantice. Fragmentul din Rezidența, pe care îl prezentăm azi la rubrica Noua literatură, promite, însă, nu numai un biopic fictiv catchy și glossy, ci și un dezmăț imagistic gore.
Altfel spus, Abigail Samsonite este un fel de Bridget Jones, asta dacă jurnalul celebrului personaj britanic ar fi rescris de un Chuck Palahniuk.
Andrei ȘERBAN
omagiat la GOPO, alături de Cristina Ionescu
Recomandată de Doina RUȘTI. Ed Litera
Cine n-o cunoaște deja pe scriitoarea catalană, care a venit în Romania și ne-a atras cu „Poftă de ciocolată”, cu „Tot binele și tot răul” și cu „Încăperi ferecate”? Ei bine, ea sărbătorește 25 de ani de carieră prin publicarea unui nou roman: „Seguiré tus pasos” (pe care l-a tradus singură din catalană în spaniolă). Este autoironică și își prezintă cartea astfel: „Încă un volum despre Războiul Civil? Ce lene.” Dar apoi ne convinge că nu e doar despre asta, e despre consecințe și despre ce facem cu memoria: alegem să ne amintim sau să uităm? Personajele ei formează două tabere: unii spun hai odată să uităm trecutul, alții se opun și vor să-l aibă alături. Romanul are trei direcții: aflarea adevărului despre ce s-a întâmplat în vremurile alea, prezentul, și viața ascunsă a celor apropiați. Scopul ei, o afirmă cu patos, e ca cititorul să nu lase cartea din mână.
Alexandra NICULESCU
Și dacă Dumnezeu chiar ar veni, în persoană, pe pământ? Va fi recunoscut sau va sfârși la fel ca Fiul său? Cu siguranță, nimeni nu-i va mai împlânta piroane în palme, dar violența mass mediei nu o echivalează pe cea a unei răstigniri ca la carte? Romanul grafic al lui Marc-Antoine Mathieu este un exercițiu inteligent și incomod de punere la zid a meschinăriei umane care, de fapt, doar pretinde că se află în căutarea unei certitudini epifanice. Zeii există, chiar și pentru omul modern, dar cel mai bine ar trebui să stea acolo unde le e locul: ascunși în cer sau în paginile scripturilor.
Andrei Șerban
- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)
Baricada de hârtie, recenta apariție editorială a lui Adrian Jicu, este o carte care include o serie de cronici literare și recenzii selectate din perspectiva unui critic riguros, dar care în același timp are capacitatea de a se detașa suficient, atât cât e necesar, pentru o privire cât mai obiectivă asupra a ceea ce are de analizat. Este limpede că dicțiunea ideilor e importantă pentru Adrian Jicu, un autor care chiar e preocupat să scoată în evidență latura stringentă a textului literar. De asemenea, volumul e structurat foarte bine: autorul alege încă din debutul cărții să configureze câteva profiluri literare de scriitori, după care continuă cu trei capitole pe parcursul cărora scrie cronică literară propriu-zisă, sub lupa sa intrând cărți de proză, poezie sau critică și eseu. Ceea ce ne bucură este faptul că autorul cărții se apleacă și asupra unor traduceri. De remarcat sunt eforturile susținute ale lui Adrian Jicu pentru claritate și coerență, fraza sa demostrând nu atât o îndreptare spre sine, ci, mai ales, către celălalt, pe care vrea să îl apropie de anumiți autori, de textele lor, pe care și le explică și ni le explică, și nu oricum, cu o dezinvoltură proprie. Prin urmare, avem o carte cu toate ingredientele necesare, cu formulări suple și exacte, de o certă savoare. Fără doar și poate, Baricada de hărtie este un volum necesar spațiului literar mioritic, salvând întrucâtva fața lezată a criticii de întâmpinare de la noi. Și, da, într-adevăr, cum afirmă chiar autorul, „aceste cronici schițează o imagine, parțială și subiectivă, a literaturii actuale, dar și un autoportret”.
Adrian Jicu, Baricada de hârtie, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2020
Alexandru Ovidiu Vintilă
Copyright © optmotive.ro