Invitații lui Zenob: Mihai ENE

Scăpat dintr-un roman, pe vremea în care personajele mai ieșeau din cărți, Mihai și-a ținut secrete originile, dându-se drept cetățean pragmatic al Craiovei. Dar nu s-a putut abține să stea departe de cărți. Așa a ajuns la Facultatea de Litere, adunând în jurul său alte personaje de roman, din toate epocile. Oricine ajunge la Craiova va rămâne impresionat de versurile care plutesc pe străzi, mai ales pe terase și prin cafenele, fraze subțirele, de fum narcotic. Să știți că sunt ale lui Mihai Ene, care le dă drumul prin oraș, ori de câte ori iese de la facultate, însoțit întotdeauna de studenți, foarte amatori de literatură.

Ca fost personaj de roman contemporan, e preocupat Dasein și Selbst. Din acest motiv poate fi văzut zilnic la Terasa Filozofilor, unde ne-am și întâlnit pentru convorbirea consemnată mai jos.

Ieri mi-a scris o scrisoare: dragă Zenob, a grafiat el, cu cerneală de un verde-smarald, m-am hotărât să plec în America, să salvez statuia lui Roosevelt.

Zenob

Dragă Mihai, data trecută m-am întâlnit cu tine la o terasă din Craiova: un căpcăun îți aducea cafeaua pe tavă – părea să vă cunoașteți foarte bine. Cine era acest personaj, care sunt legăturile tale cu el?

De multă vreme am o relație specială cu tagma căpcăunilor și, cum au aflat că sunt mare amator de cafea, cum mă zăresc, îmi și aduc o ceașcă tradițională sau un cappuccino, nici nu trebuie să le mai spun eu că-mi doresc licoarea magică pe care ei o produc special pentru mine. Sau cel puțin așa susțin ei, nu am de unde să știu, pentru că una dintre clauzele înțelegerii noastre secrete este ca eu să nu dezvălui și nici să nu investighez nimic în privința științei și activității lor. În schimbul discreției, mă bucur teribil de acest răsfăț, ceea ce pare să le dea o satisfacție deosebită, de vreme ce nu îmi cer nimic altceva în schimb: doar să mă bucur.

În spatele oricărei ficțiuni se află întâmplări lungi, oameni și fapte. Spune-mi două versuri din creația ta și povestea din spatele lor.

Cele mai multe dintre poemele pe care le-am scris, deși evident că au niște experiențe de viață în fundal, sunt mai degrabă rodul unei stări de moment și al imaginației. În plus, o parte dintre ele sunt și un joc („secund”, cum altfel...) prin care încerc să testez și să tentez limitele și complexitatea limbajului în raport cu lumea, dar și într-un raport autonom, în care limbajul nu înseamnă doar comunicare de mesaj, ci poartă o estetică în sine. Cu toate acestea, în ultimii ani atât perspectiva asupra scrisului, cât și sensibilitățile mele s-au modificat destul de mult, astfel încât am început să scriu o serie de poeme sub genericul Dies irae, în care există numeroase reverberații a tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii zece ani în realitatea politică și socială a lumii. Am ales, așadar, două versuri cu care debutează un poem intitulat pe baricade:

„vine primăvara – înfloresc baricadele

zilele cântă și nopțile fumegă”

Versurile pornesc de la evenimentele care au animat „Primăvara arabă”, în urmă cu aproape un deceniu. Îmi amintesc că eram într-o excursie în Bulgaria în august 2011, iar în grupul nostru era și un student algerian care studia la o universitate bulgară. Chiar într-una din zilele acelea a fost înlăturat de la putere dictatorul Gaddafi, ceea ce ne-a prilejuit lungi discuții despre realitatea din țările arabe. Emoția cu care îmi povestea aceste lucruri sper că se regăsește și în poemul meu.

Ce personaj literar îți inspiră atâta încredere, încât să-l lași să-ți administreze veniturile?

Dacă m-aș gândi în mod serios la această întrebare, aș răspunde, probabil: Mara, personajul din romanul omonim al lui Slavici, ale cărei calități de bun administrator sunt evidente și unanim recunoscute.

Dar având în vedere modestele mele câștiguri, nu mă pot gândi serios la administrarea lor, deci i le-aș încredința lui Ostap Bender, celebrul personaj al lui Ilf și Petrov, „maestrul combinațiilor”. În cel mai rău caz, am ajunge împreună la Rio de Janeiro, în cel mai bun caz, aș ajunge falit, dar ar rezulta o poveste extraordinară.

ZENOB

Zenob face parte din grupul „Perucile verzi”.

Scriitori și creatori de ficțiuneOpinii și ideiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopolitePoemele săptămâniiIstorii subiectiveDebutTraduceriTOPURIArhivă

Noua Literatură

Iulia PANĂ lasă poezia pentru proză. Proiectatul ei roman vine cu o viziune mult diferiră de textele sale poetice.

Tributară doar aparent atmosferei chick lit americane, proza semnată de Iulia PANĂ este, de fapt, un torent cinic de panseuri și imagini cartoonish. Cu umor și (auto)ironie, autoarea malaxează tipologiile mitologice ale formulei hollywoodiene happily ever after într-un construct ficțional fluid și antrenant, ce atacă în răspăr clișeele brevetate de comediile romantice. Fragmentul din Rezidența, pe care îl prezentăm azi la rubrica Noua literatură, promite, însă, nu numai un biopic fictiv catchy și glossy, ci și un dezmăț imagistic gore.

Altfel spus, Abigail Samsonite este un fel de Bridget Jones, asta dacă jurnalul celebrului personaj britanic ar fi rescris de un Chuck Palahniuk.

Andrei ȘERBAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Craiova​ de ieri, 1927-1947

(album)

de Mircea Georgescu, Mihai Muraretu, Lucian Purcaru. Ed. Argonaut

Recomandată de Cristina BOGDAN

N O U T Ă Ț I

Gala Premiilor GOPO, 29 iunie, la Verde Stop Arena

Detalii

Cel mai bun film de lungmetraj la Premiile Gopo2020 este LA GOMERA!

Radu Cosașu

omagiat la GOPO, alături de Cristina Ionescu​

OPT motive - partener media, la Gopo

Touch Me Not - 9 nominalizări la GOPO(Gabi Suciu)

Recomandată de Doina RUȘTI. Ed Litera

PREZENTĂRI & CRONICHETE

Care Santos –Seguiré tus pasos (Îți voi urma pașii)

Cine n-o cunoaște deja pe scriitoarea catalană, care a venit în Romania și ne-a atras cu „Poftă de ciocolată”, cu „Tot binele și tot răul” și cu „Încăperi ferecate”? Ei bine, ea sărbătorește 25 de ani de carieră prin publicarea unui nou roman: „Seguiré tus pasos” (pe care l-a tradus singură din catalană în spaniolă). Este autoironică și își prezintă cartea astfel: „Încă un volum despre Războiul Civil? Ce lene.” Dar apoi ne convinge că nu e doar despre asta, e despre consecințe și despre ce facem cu memoria: alegem să ne amintim sau să uităm? Personajele ei formează două tabere: unii spun hai odată să uităm trecutul, alții se opun și vor să-l aibă alături. Romanul are trei direcții: aflarea adevărului despre ce s-a întâmplat în vremurile alea, prezentul, și viața ascunsă a celor apropiați. Scopul ei, o afirmă cu patos, e ca cititorul să nu lase cartea din mână.

Alexandra NICULESCU

Dieu en personne, de Marc-Antoine Mathieu

Și dacă Dumnezeu chiar ar veni, în persoană, pe pământ? Va fi recunoscut sau va sfârși la fel ca Fiul său? Cu siguranță, nimeni nu-i va mai împlânta piroane în palme, dar violența mass mediei nu o echivalează pe cea a unei răstigniri ca la carte? Romanul grafic al lui Marc-Antoine Mathieu este un exercițiu inteligent și incomod de punere la zid a meschinăriei umane care, de fapt, doar pretinde că se află în căutarea unei certitudini epifanice. Zeii există, chiar și pentru omul modern, dar cel mai bine ar trebui să stea acolo unde le e locul: ascunși în cer sau în paginile scripturilor.

Andrei Șerban

ÎN NUMĂRUL ACESTA SEMNEAZĂ

sub noaptea oranj mă aplec

prin fumul țigării de foi

cu tălpile-o să vin, o să trec

prin urme mai vechi și mai noi.

(Mihai ENE)

Recomandări OPTm

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

Noutăți

Ed. LITERA

Roman contemporan românesc

Anul BEETHOVEN

Bogdan Tănase despre antologia lui Freeman

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a,

- se prelungesc până pe 1 iulie. Mai multe informații, pe pagina conferinței, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu)

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

Adrian Jicu, Baricada de hârtie

Baricada de hârtie, recenta apariție editorială a lui Adrian Jicu, este o carte care include o serie de cronici literare și recenzii selectate din perspectiva unui critic riguros, dar care în același timp are capacitatea de a se detașa suficient, atât cât e necesar, pentru o privire cât mai obiectivă asupra a ceea ce are de analizat. Este limpede că dicțiunea ideilor e importantă pentru Adrian Jicu, un autor care chiar e preocupat să scoată în evidență latura stringentă a textului literar. De asemenea, volumul e structurat foarte bine: autorul alege încă din debutul cărții să configureze câteva profiluri literare de scriitori, după care continuă cu trei capitole pe parcursul cărora scrie cronică literară propriu-zisă, sub lupa sa intrând cărți de proză, poezie sau critică și eseu. Ceea ce ne bucură este faptul că autorul cărții se apleacă și asupra unor traduceri. De remarcat sunt eforturile susținute ale lui Adrian Jicu pentru claritate și coerență, fraza sa demostrând nu atât o îndreptare spre sine, ci, mai ales, către celălalt, pe care vrea să îl apropie de anumiți autori, de textele lor, pe care și le explică și ni le explică, și nu oricum, cu o dezinvoltură proprie. Prin urmare, avem o carte cu toate ingredientele necesare, cu formulări suple și exacte, de o certă savoare. Fără doar și poate, Baricada de hărtie este un volum necesar spațiului literar mioritic, salvând întrucâtva fața lezată a criticii de întâmpinare de la noi. Și, da, într-adevăr, cum afirmă chiar autorul, „aceste cronici schițează o imagine, parțială și subiectivă, a literaturii actuale, dar și un autoportret”.

Adrian Jicu, Baricada de hârtie, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2020

Alexandru Ovidiu Vintilă

Copyright © optmotive.ro

Echipa