OPTm
nr. 82

Coregrafii ale lockdown-ului

Dintre zecile de spectacole online ale pandemiei, dintre nenumăratele evenimente care au traversat pasager și prețios mediul virtual, câteva au fost experiențe singulare. Cu doar un click și sub un minut de așteptare a link-ului de acces, puteai viziona ultima premieră a celei mai inovatoare companii de dans contemporan din Europa. Acum doi ani, la spectacolele Nederlands Dans Theater​ biletele se epuizau ca la concertele Red Hot Chili Peppers. Prezența trupei olandeze în București, în încheierea Festivalul Național de Teatru din 2018, a provocat un mare val de emoție publicului connaisseur, care a luat cu asalt Sala Mare a Teatrului Național.

Două spectacole-coupé, ambele gravitând în jurul premierei lui Marko Goeke, Big Crying, au fost difuzate livestreaming, în ultimele luni – Soul Made Apparent și We Haven’t Said Enough – în viziunea a trei coregrafi internaționali, toate cu un story autobiografic, pe cât de criptic pe atât de autentic, toate cu ancore bine înfipte în realitatea imediată. 27’52” (spectacol de exact 27’52” despre ziua de 20.07.52, când s-a născut dansatorul iconic al trupei Gerald Tibbs) și Impasse (o sarabandă în grădina casei, cu demonii care ne locuiesc) escortează evenimentul primăverii la NDT, și anume Big Crying, spectacol creat și reprezentat în lockdown (martie 2021). Marko Goeke (își) pune în scenă trauma (pierderea cu doar câteva luni în urmă a tatălui, căruia îi dedică creația), pe care o traversează prin cele nouăsprezece corpuri în dans, ca pe o experiență atavică. Corpuri în alb și negru recreează o esențializată istorie evoluționistă – de la primii pași nesiguri și flămânzi și până la imaginea hristică, în final, toate imortalizate în câteva zeci de expresii faciale ale strigătului. 

E atât de surprinzătoare această nouă proiecție a viului, dincolo de istorie și estetică, dincolo de sexualitate și instinct, corpuri umane mișcându-se ca animale fantastice, gonind din mitice păduri incendiate, corpuri descoperind fragmentar echilibrul, pașii, atingerea, încât ai impresia că ești martor la rescrierea unui text sacru. Pe alocuri, corpurile lui Goeke sugerează nuditatea, alteori par că poartă bagajul unui naufragiu. Oricât de expertă, privirea „mediumului” Goeke rămâne inocentă, singura posibilă în fața unui spațiu care virtualizează corpurile genezei. 

La fel de intens simbolizat e și discursul obiectelor care însoțește partitura corporală. Big Crying se deschide cu o torță purtată în scenă de primul dansator, anunțând dimensiunea mistică a dansului. Impasse  se compune în jurul unui contur luminos polisemantic – casă / piatră funerară: gazdă generoasă a unei lumi retro – în care demonii poartă costume hollywoodiene, pene, jobene și peruci. Mai interesant decât toate, în recuzită, este însă  27’52”, o coregrafie mai veche a lui Jiri Kylian, pe muzică cu sonorități tehno, rescriind în registru extrem contemporan Baletul triadic: triunghiuri, elipse și dreptunghiuri cât mai alungite redate prin proiecții luminoase pe suprafața mată a scenei înlocuiesc geometria bauhausiană din spectacolul interbelic, legendar, al  lui Oskar Schlemmer. Cei șase dansatori distribuiți în trei duete, distinse cromatic prin cele trei culori  kandinskiene, își includ în dansul lor ùmbrele, pentru a crea o nouă geometrie. Din când în când, podeaua însăși devine parte a coregrafiei, ondulându-se, decupându-se în forme plane, ascunzând sau devoalând mecanica de ceasornic a dansului. 

Coregrafiile hipnotice create în laboratoarele NDT dau senzația mișcării în spații galactice, corpurile se ating când elastic, când brutal, ca în vis. 

Nimic surprinzător: chiar în aceste zile, dansatorii săi participă la un workshop despre mișcări și sunete din spațiul cosmic, organizat special pentru ei de un grup de astronomi de la Observatorul Universității din Leiden.  

Alina Gabriela MIHALACHE

Lector asociat la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Alina scrie și vorbește despre teatru. E autoarea volumului Eugen Ionescu / Eugène Ionesco. De la teatrul suprarealist la teatrul postdramatic (2016).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Cristi NEDELCU, povestitor bun, autorul unui roman bine primit de public (Cimitirul trandafirilor), experimentează o povestire în linia distopiilor orwelline, cu elemente care amintesc de comunismul românesc al anilor 80. Renunțând parțial la stilul alert, în favoarea prozei de relatare a detaliului, a fiecărui gest, plasează un subiect bun într-o expresie în mod voit dilatată.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Epic History, 2021

Recomandată de Doina Ruști

Scriitori la Terasa Karta, pe treptele Bibliotecii Naționale, București

Doina Ruști, Radu Găvan, Allex Trușcă - povestesc despre proza fantastică. Alături de ei - Cristina Bogdan, Adriana Titieni Irimescu, Maria Capelos, Cristina Toma, Gelu Diaconu, Carmen Mihaiu, Claudia Mărgărit, Diana Gavra și, ceva mai târziu, Lucian Mîndruță

 

Festivalul Internațional de Carte LITERA

 

CĂRȚI DE VACANȚĂ

 

Litera, 2020

Humanitas, 2021

Vremea

Recomandată de Cristina Bogdan

Un spectacol TNB

Un proiect studențesc, coordonat de Eugen Istodor

Premiul TIFF/2021

Philipp Yuryev, The Whaler Boy (Vânătorul de balene

Scriitori români

Copyright © optmotive.ro