Cătălin GHIȚĂ - Opinii - nr. 10 / 27 aprilie, 2020
Pentru că am de spus câteva lucruri nu lipsite de importanță și pentru că spațiul pe care-l am la dispoziție este limitat, îmi permit să intru in medias res. Există două trend-uri opuse în feminismul contemporan: unul care privește expunerea trupului ca pe o modalitate de empowerment a femeii (numindu-le pe prostituate „lucrătoare sexuale”, care practică o meserie obișnuită), alta care vede în corpul dezgolit al femeii o rămășiță a sclaviei față de bărbat, o obiectificare a dorinței carnale a masculinului obsedat de viol (de aceea respingând prostituția ca ofensatoare).
Nu este momentul să arbitrez cele două perspective opuse, mai ales fiindcă, bărbat fiind, aș putea fi ușor acuzat de mansplaining. Abținându-mă deci de la avansarea unui punct de vedere personal, aș dori doar să vă ofer viziunea proaspătă și extrem de curajoasă a unei cântărețe de doar 18 ani, recent laureată a mai multor categorii ale premiilor Grammy, care a decis, în contra tuturor tendințelor manifeste în muzica actuală (cf. cazuri precum Jennifer Lopez sau Shakira), să-și ascundă trupul în haine largi, care să fie complet vidate de sugestii erotice. După ce declarase, în 2019, că „port ceea ce vreau să port” (revista V), Billie Eilish, fiindcă despre ea este vorba, revenea, la începutul anului 2020 (deci cu câteva luni înaintea turneului britanic, programat în vară, dar, desigur, nematerializat din pricina pandemiei devastatoare de COVID-19), cu o declarație formulată în termeni personali, dovedind o maturitate filozofică absolut remarcabilă: „Dacă port ceea ce este confortabil, nu sunt femeie. Dacă lepăd straturile, sunt o târfă”. Ea conchide cu două întrebări retorice subtile și meditative: „Se bazează valoarea mea pe percepția voastră? Sau nu este opinia voastră despre mine responsabilitatea mea?”
Într-un videoclip care durează mai puțin de 30 de secunde, Billie își dezbracă bluza fără a dezvălui nimic din trup, pe măsură ce se cufundă într-o apă întunecată. Dacă industria muzicală a încercat s-o forțeze să intre în rândul vedetelor care și-au transformat trupurile în adevărate arme erotice, cântăreața americană a decis să meargă pe un drum diferit: cel al interiorizării și al punerii în abis sentimentale. Curajul și originalitatea acestei atitudini, care vin să dubleze profunzimea mesajului livrat de textele adesea încărcate de lirism, o plasează pe tânăra americancă pe o poziție unică între starurile muzicale contemporane. Artistele originale au parcurs o cale sinuoasă de la explozia de culori și de sunete kitsch propusă de Spice Girls până la transa meditativă cultivată de Billie.
Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.
Lapsus memoriae
Sadoveanu și „viețile sfinților”
Invitații lui Zenob: Cosmin CIOTLOȘ
Invitație pe Coasta Dalmată
Poeme
Observatori cu pene, observatori cu blană
casa de dincolo de ocean
Răsfoind un roman
EurAfrica-Jurnal de scriitoare
Spioni, Seducție și Sinestezie
Robert Frost
Richard III de Thomas Ostermeier
Cercul profesorilor dispăruți... în spatele ecranelor
(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)
PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.
casa de dincolo de ocean mi se pare un text spectaculos ca experiență a trăirii: fără artificii, fără prefăcătorii. E un lung poem, semnat de Andrei Șerban, un pseudo-roman zice el, un experiment erotic & ontologic, în interiorul unei nopți de februarie. Un text de literatură pură.
Doina RUȘTI
The Death of Vivek Oji de Akwaeke Emezi nu e o carte despre moartea unei femei frumoase. De fapt, personajul principal nu e o doamnă. Iar povestea nu-i numai despre moarte. Narațiunea nu e lineară. Nu vei da peste personaje plate. Nu te vei lovi de prejudecăți rasiale. N-or să-ți dea lacrimile… de râs. N-o să-ți fie rușine să recunoști că e posibil să fi auzit de Toni Morrison. Și n-o să renunți să citești cartea doar pentru că-i știi finalul încă din titlu. Există un risc, totuși: se prea poate să-ți dorești să (re)citești Cronica unei morți anunțate. Domnul Marquez e pe-aproape.
Sandra OPRESCU
În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei de Georges Didi-Huberman (Ed. Tact, 2019) este un volum de referință în domeniul studiilor vizuale, chiar și la 30 de ani distanță de la apariția lui în Franța.
Pentru autor, imaginea înseamnă, după cum indică traducătoarea cărții, Laura Marin, o suită de termeni aparent în opoziție: reprezentare, dar și prezență; formă, dar și forță; semnificație, dar și senzație.
Cristina BOGDAN
Adrian JICU, la bibliotecă
Prin curtea cu ascunzișuri rotitoare S-a rătăcit un cățel de vânătoare Pătat cu negru și coadă scurtă, Înscris cu macule trandafirii pe burtă, Având urechile blegi și cărnoase, Slab ca-nfățișare, tare-n oase, Mă rog, un cățel mic și neajutorat Ieșit pentru întâia oară la vânat...
Leonid DIMOV - Antimetafizică
Arta japoneză a băilor de pădure
O superbă continuare a aventurilor Pricoliciului și o excelentă reinterpretare a basmelor românești, adaptate pentru cititorii de astăzi, în care personaje de legendă precum Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Sfânta Vineri, Verde-Împărat, calul lui Harap-Alb, precum și zmei, zmeoaice, zâne rele sau bune, vampiri, iele și multe altele își dau mâna și se confruntă pentru a alcătui o poveste modernă, de mare actualitate, ce reflectă perfect problemele cu care se confruntă societatea românească modernă.
O istorie secretă a Țării Vampirilor, II
Copyright © optmotive.ro