OPTm
nr. 93/6

Capcanele politeții

Am crezut tot timpul, mânat, fără îndoială, de acel amestec de autosuficiență balcanică și de expunere prelungită la dinamismul oltenesc, că sunt un om politicos. Răsfoind însă zilele trecute cartea mea, aflată sub tipar la Editura Litera, Secolul al XX-lea între roșu și negru (un eseu de sinteză care examinează relațiile dintre istorie și societate, respectiv istorie și cultură), mi-au venit în minte, printr-o lege a asociațiilor libere pe care numai bătrânul domn Freud ar putea-o explica satisfăcător, două incidente survenite în perioada anilor petrecuți în Japonia. Ambele mi-au năruit definitiv iluziile pe care le nutream cu privire la propria persoană. Cum sunt un serv al dovezilor, iată cum stau lucrurile.

Primul episod a început în aer liber. La câteva sute de metri de casa în care locuiam, se găsea o stație de autobuz. Obiceiul insular cerea ca pasagerii să aștepte sosirea vehiculului încolonați cuminte, unul în spatele celuilalt. Urcarea în mijlocul de transport în comun se face în arhipelagul nipon doar pe ușa din spate, în vreme ce ușa din față servește exclusiv la coborâre. Practic, astfel se evită blocajele de flux cu care s-au confruntat bieții călători români încă de la vârsta fragedă a școlarității. Într-o bună zi, am observat în spatele meu o doamnă mai în vârstă, care-și aștepta cuminte rândul la urcare. M-am dat la o parte și, cu un gest larg, am invitat-o să urce înaintea mea. Femeia a părut inițial îngrozită, după care, simțind ochii cozii înfipți în ceafa ei, a pășit în vehicul. Înainte de a coborî, a venit în fața mea și mi-a făcut o plecăciune adâncă, de parcă aș fi salvat-o de la moarte. Până aici, nimic straniu. Numai că, după aceea, ori de câte ori nimerea în spatele meu la coadă, ea se ascundea după un copac și țâșnea abia în ultima clipă în autobuz. De ce? Fără îndoială, pentru a evita să mă pună pe mine în fața obligației de a-i da întâietate.

Al doilea episod a avut loc într-un centru de închirieri filme pe suport video sau digital. Plimbându-mă printre rafturile cu oferte horror și posedând acea facultate a lipsei de coordonare a mișcărilor brațelor care mi-a creat numeroase probleme în timpul hârjonelilor hormonale din adolescență, am scăpat din mână o carcasă de dvd, care a aterizat drept în brațele unei japoneze din stânga mea. Privirii mele amuzat-siderate femeia i-a răspuns cu un „sumimasen” („scuzați-mă”), la care eu îi ofeream un generos „daijobu desu” („e-n regulă”). Nesatisfăcută de schimbul de replici în japoneză, a trecut pe engleză: „I’m so sorry”. Iar eu dovedeam aceeași lipsă de empatie crasă, răsturnând în mod ridicol uzanțele politeții: „Think nothing of it”.

Fără îndoială, în ambele cazuri, niponii m-au considerat un barbar excentric: incapabil să decodeze semnalele etichetei japoneze, eu inversam rolurile, obligându-mi victimele să-și asume mantia călăului pentru a mă pune pe mine la adăpost de consecințele sociale ale încălcării normelor interne.

Cum poți seduce un popor care se apără de agresiune externă cu armele curtoaziei desăvârșite?

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NUMĂR DUBLU

Ne vedem după vacanța de Paște, pe 10 mai

NOUA LITERATURĂ

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, îți stârnește curiozitatea și interesul. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Scenele se derulează rapid, ca niște cadre cinematografice, iar ritmul este susținut de structurile dialogale. Personajele sunt schițate convingător din tușe scurte și, mai ales, din felul în care dau replica.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) – a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Mihai Pahonțu

Cărturești

 

 

https://www.facebook.com/ICRLondon/videos/804847223464781

Mihai Ene - despre Rebreanu, la ICR Londra

 

 

CĂRȚI NOI

 

Diversified Publishing

 

LITERA

 

 

 

 

Din viața culturală

 

 

Laura Vasiliu & Cristian Mungiu, Cannes, 2007, după succesul filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile"

 

 

 

HUMANITAS

 

Citeste

 

 

NEMIRA

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

EVENIMENT

Traducerea semnată de Ileana Marin a fost publicată de Your Impossible Voice

Fragmentul face parte din romanul Doinei Ruști, Fantoma din moară.

 

 

 

REEDITĂRI

Pandora M

 

Polirom

 

Din viața culturală

 

Karl Ove Knausgård & Cristina Vidrașcu

 

 

La masa asta joasă

sângele memoriei s-a făcut vin.

Să-l bem ca țăranii, fără grabă.

Guido EYTEL

 

 

Oferta de Paște

a Editurii Vremea

Vremea

 

Editura Rao

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro