august 24-30

După deșteptare: citit din Manolescu. Frate-meu: "Hai, lasă, lasă, că întârziem." – "Iarăși", zic. – "Tu cum ai crezut?" Ieșim. Mergem pe strada Sf. Constantin. Văd un om cărunt în cap care iese din blocul lui P. Georgescu. În sinea mea, ce mi-am zis: că acum-i acum. "Domnu’, domnu’, stați un pic" – nici nu întorcea capul, mă scanează – "Î", face. "Stați de mult în bloc?" – "Nu, n-am, nu stau" – după fața lui ai fi zis că stă de când a fost ridicat – "Nu mă înțelegeți greșit, îmi scriu lucrarea despre un scriitor care a... nu știți apartam... – "Nu, nu, nu știu", mi-o taie. Cu pas sportiv. Dispare. "Ce oameni, dacă mă oprea pe mine cineva... și zice că nu știe de bloc, la ce bătrân e; o mie de ani", spun lui frate-meu. "Da, ce vrei și tu?" Stă. "Și mai degrabă îmbătrânit decât bătrân".

*

Vorbit cu Ciprian despre revistă, sănătate (întrebat de sănătate!). "Ce faci, dom’le, absentezi săptămâna aceasta?", îi scriu, văzând că nu-i cronica. "Nu mă satisfăcea." Ia la el ce face, îmi spun. "Am zis că ar mai trebui lucrată." Migălos.

Citit din Marie Pavlenko (Et le désert disparaîtra), cu o reeditare la Flammarion. Să vedem dacă reușesc să fac ceva pentru cartea asta. Dar mai întâi să fiu sigur că e pe atât de bună pe cât se prezintă. După 50 de pagini: foarte bine. După 80: întristător.

Plimbat prin Lujerului după un 5 to go. Mapsul mă trimite la Plaza. Dau de unu: "Scuze, frate, am închis" – era ora 13 – dau de al doilea: folii pe jos, mesele acoperite, urme de vopsea, o doamnă, cu un trafalet – "Zi, Bogdane, băiatului, ce faci tu aici" – Bogdan îmi spune: "Scuze, frate, renovăm."

Al șaselea sezon din Californication. Am sărit peste sezonul 5: fără discuții, provoacă orbire.

Apartamentul. Final de episod. Găsit o ofertă bună-n centru, până la urmă. Semnat contractul. Dat o căruță de bani. 2 chirii înainte. 1 garanție. Crater în buget. Proprietarul pisălog: "Canapeaua e nouă, n-a dormit nimeni pe ea." Eu: "Super!" Prop.: "Se deschide. Deschideți-o dumneavoastră, eu am hernie inghinală." Eu: "E în regulă, vă cred." Prop., insistent: "Nu. Deschideți-o!" – mă conformez, o trag, o mut din loc, mă gândesc la parchet; simt și eu hernia. Reușesc s-o fac să arate cât de cât a pat, domnul se lasă pe ea, o palpează: "Vedeți ce moale e. E nouă!" Iarăși scoate televizorul din folia folosită la transport (a făcut-o și la vizionare). Pune degetul pe o altă folie, subțire: "Vedeți. E nou!" – "Da, nu mă îndoiesc. Dar nu prea mă uit la televizor." Nu-i place. Nici mie (de el) nu-mi place, i-am zis să reducă chiria (în schimbul unor preliminarii pe care nu le trec aici). A acceptat. 15 euro.

*

N-am scris la roman de 3 zile. Exact ca Henry Miller în deschiderea Tropicului. În comparație cu el, n-am, din fericire, niciun vecin pe care să-l tund. M-a "tuns" mutarea. Sunt piele, cum ar spune personajele lui Barbu. Ar trebui să sparg economiile. Csf, n-ai csf. Mă rog, cred că nici Miller nu stătea excelent.

Mutarea "mi s-a dat" greu. 22 de pungi de rafie, de la Mega, pline ochi cu cărți. Duminica asta căutam unde-i Istoria lui Călinescu. Ar fi culmea tocmai cărțoiul (care-i cât un pitic de grădină) să-l uit pe undeva. Din altele, doar lucruri fluide. Mi s-a luat și am pus totul într-o pungă neagră, de 24 de litri (sau cine s-o știe cât avea). Care, spre uimirea mea, s-a rupt lângă apartament.

Mâncat la Burgeria Știrbei. Pauză. Ne-am tras sufletul după ce l-am mutat pe frate-meu. Rememorat incidente din acest quest de câteva săptămâni.

Apartament undeva pe Strada Narciselor. Ofertă bună, apartament îngrijit. Frate-meu dă să vadă curtea, fără să tragă jaluzelele, prin ele, cum ar veni. Baba sare, foc și pară: "Nu, mă mamă, nu așa se face. Că le rupi!!" Eu: "Să-l iertați, doamnă, s-a emoționat." Baba ne cheamă la dialog. Eu dădeam deja să plec, ea insistă. Agentul tace. Ne așezăm pe canapele. Mă simt ca și cum aș fi luat nota 2. "Și de unde sunteți, băieți? Și cine vrea să stea? Și cu ce vă ocupați?" Mai șovăitori, mai sfioși: "Din Republica Moldova." "A, uită-te la ei, îi zice agentului, păi n-au accent deloc!" Bine, o înțeleg, vorbea doar frate-meu. Și începe, parcă simțeam: "Știți voi (mi se adresează) de unde vine numele Basarabia?" "Da, păi, după anexarea din 1812..." – mi-o taie – "Nu! De la Basarab!" În sinea mea: "Bine, frate, ești deșteaptă." Insistă pe "domeniul de activitate" (limbaj de lemn), de fapt, în traducere, e "aveți voi bani?" Frate-meu îi răspunde și mă bagă și pe mine în oală. "Da, și Roman e critic literar." Eu mă încrunt. Femeia mă cercetează. Eram în pantaloni scurți, de la căldurile infernale, toate tatuajele la vedere. Nu i se clintesc ochii de pe pânza mea de păianjen de pe genunchi. I-o iau înainte. "Da, iată așa arată criticii literari de azi", zic. Ea: "Ce, cu floarea aia?" Tace. Apoi începe. "Și voi, basarabenii... Am o întrebare. Spuneți-mi mie, cum se ține Maia Sandu, când toată lumea (mimează cu mâinile spălatul hainelor rudimentar, apoi spălatul pe jos) o terfelește!" Eu dau să mă ridic. Frate-meu: "Credem că e foarte puternică și că se va descurca." Tace. Cu ochii ei mici mă privește în suflet, simțea că pentru ea eu nu-l am. "Să mă ierți (lui frate-meu) că am țipat la tine, alea (zicea de jaluzele) nu sunt scumpe, dar așa nu se mai fac." Frate-meu e îngăduitor. "Măi băieți, mie îmi place de voi. Să știți că eu prețuiesc oamenii, pe mine nu mă interesează banii, înaintea voastră au fost niște turci (se începe, îmi spun) au vrut să facă kebab în curte. Mi-au propus dublu’, ca și preț, dar n-am acceptat." "Apropo, de kebab, mie mi s-a făcut foame, nu vrei să mergem?", îi spun lui frate-meu. "N-am nimic că sunteți basarabeni, dar m-am decepționat data trecută. O fată, de-a voastră, se droga." Mă uit pe pereți. Se trezește și agentul din somnuleț. Părăsim locuința. Mâncăm la Circus Luterană. I-arăt lui frate-meu care-i balconul lui Breban.