Articolul este denumit și sex floral, cu multe arome care pot fi utilizate ca versiune casetofonă, cu postare adecvată. Deci, când a îngenuncheat, l-a rezolvat. Mă voi și mă voi în tine. Folosiți-vă mâinile când vă bucurați de maxilar. Remorcher în junglă. Lumina soarelui poate fi și mai rea.
Nu atinsesem nicicând
așa mare. Post-șoc.
Când a dat să
mare, zimțată. Am murit.
Atât de nu
doare sau, dacă,
anunț. Cum boarea
într-o clipită. Așa înțeleg
mai adâncit. Capul s-a
dezlegat să se-nvârtă. Adevărat,
surpriză, în toate patru, din spate.
Studiu în umed. Niciodată nimic
așa mare. Mai mult
să mă obișnuiesc,
circumferință pură. Voi reveni
să cercetez. Dar am -
când a-nceput - să mă ia naiba.
I se afară, prin ochii mei, cum pot s-o
până la linia
sprâncenelor. Niciodată așa
plină. În timp
m-ai putut auzi:
„Absolută-mi-o!”.
Iar taurul și el: „O ai
cea mai foarte!”
palpitant
despre
ce e-n
spațiu
numai cu
filtrele unui
altuluia
sub-simțurile
se unul în celălalt
tot reducând
la gură
apoi la totul
se supune
la suptnetele
pe care
când se
pătrunde adânc
și energic
gândul la ei fiind
înfiorător
(sigur ți-ar plăcea)
cât de uimitor
să
punctul ei
culminant
cât de strategic
și-l
când în sfârșit
nimic
deliberat de pe
tort în
degetele de la
picioare
O naturală cu
mai mult decât
să mângâie să coaptă
să alunec
cu încetul
privind cum
o la
vale repede
ne regăsim în
cămășile
pe jumătate
apăsătoare
fiecare în ce
nu e al nostru
și foarte
alunecă
între-prinzător
bărbatului când
badijonează
termo-plonjează
cu perii electrizați
când s-a să și-o
ce-mi tremura sub
am așezat pe
acordul să-i intru
adânc în ritm
de i se
de mine
să sincer să teribil
înapoi
mai riguros
paralel
să aprecieze să
adesea
și în formă
continuată
brațele celuilalt
în tovarăși
s-a transformat
dar n-a scăzut
mă temeam că e foarte
ciudat să colegii
de schimbat
contacte
ne-am spălat
pe scurt
mai mult din
curiozitate
i-am găsit la o
cabină strânsă pe
piele toată numai
chilot
m-am așezat și am
mâinile
curgeau coapsă
până când
să tachin teribil
înainte și înapoi
între frecare
și fiecare
între a umecta
și a se deda
în timp ce degetată
la gheretă
mi-am pus la lins chiar propriul înainte
de-a i-o-napoi
aproape că nu s-a
putut conține
să o ținându-se
de plăcere din frica
soțului de-a plăti fila și ne-am
că e timpul să-n
laborator
s-a așezat pe un scaun
din colțul scos
și-a început telefonul
lung și adânc ca acum
ne-am dezbrăcat de hainele celuilalt
i-am cam
cu lungi și lente
construind
constant
până la video pe toate
paturile
de pe patul meu
cam la fel de tare
și de repede
cum cu fiecare
poftă-mi-o
tremurând ca și cum
și-o agită
n-am mai putut să
o ultimă
cât de cât
demontată
am și ne-am
pe acolo
curgând bine
toți trei
din păcate nu am mai restul
Fermecătoarele din biserici
Hirsch & incidentul olandez
Cătălin D. CONSTANTIN: Pisicile din Stambul
Sonata de Ferentari
Anul fantasmelor apocaliptice neîmplinite: 2012
Opt femei care merită scoase din notele de subsol ale istoriei
Încă mai e viață-n noi...
La aniversară
Jarmila Horáková: Ochelari roz
Favente linguis: fiorul din spatele liniștii
Comunismul românesc prin ochii adolescenței
(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)
PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.
Allex Trușcă scrie proză fantastică, romane fantasy și publică în mod curent proză scurtă, în periodice. Construcția bună, subiectul seducător și fraza scurtă sunt trei dintre atuurile scrisului său. Recent a publicat romanul I put a spell on you (Litera), care s-a bucurat de succes și de vânzări foarte bune.
Doina RUȘTI
Recomandată de Mihai ENE
Unul dintre cele mai bune romane contemporane, apărute în ultimii ani. (Doina Ruști)
Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]
În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei
O conferință cu scriitori, istorici și antropologi, organizată de universitarii bucureșteni și clujeni. Cine vrea să participe intră aici:
https://us02web.zoom.us/j/86980887890?pwd=TERoYk1IUFpqZUNIclZFU1FjNExVZz09#success
Reducere: 25 la sută
O carte inedită, dincolo de granițele vieții.
Scriitori la Palatul Suțu: Cătălin D. Constantin și Dan Mircea Cipariu.
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Copyright © optmotive.ro