Umbră plutitoare peste Cișmigiu, Liviu G. Stan e însoțit în permanență de patru salamandre de foc. Una dintre ele e mai cochetă, restul sunt sobre rău, prin urmare, doar ea vorbește cu mine: Zenob, mă întreabă uneori, nu cumva vrei să-ți cumpăr niște mărgele de la Brăila?

Dragă Liviu, crezi în arta hibridă?

Cred că e dificil să ai un tonus experimentalist decent în literatură evitând arta hibridă. Limbajul grafic al rețelelor de socializare (atât de adânc întipărit cognitiv în noi), doldora de tehnici hibride, este extrem de ofertant, de pildă, în privința structurilor narative. Și nu puțini sunt prozatorii americani sau britanici care jonglează cu ele. Sau italieni – cum ar fi Niccolò Ammaniti.

Ești fragmentarist?

Dacă sunt fragmentarist? Cred că da. În cele patru romane scrise până acum am cochetat în grade diferite cu fragmentarismul. Însă cel mai mult în "Salamandre". Nici nu cred că pot nara altfel decât cu tracțiune eliptică pe fragment. De-asta îmi plac atât de mult Don DeLillo, Herta Muller, Mati Unt (tătuca postmodernismului estonian) sau Jesse Ball.

Ce-ai avut în minte când narai pe anotimpuri? Vivaldi? Bosch? rubrica de meteo? :)

Ce-am avut în minte când mi-am structurat romanul pe anotimpuri? Unități stilistice. Fiecare anotimp are propria-i identitate stilistică. Din acest motiv am folosit un mozaic de stiluri.

Crezi că mai funcționează misticismul în termeni tradiționali?

În privința misticismului, și anume dacă mai funcționează în termeni tradiționali... Sunt ortodox practicant, îi citesc pe Sfinții Părinți, reacționez la limbajul lor. La mine funcționează. Dar în mistica creștin-ortodoxă nu există doar termenii tradiționali, ci și o magnifică bogăție a actualității. Pe care adesea o ratăm din cauza minților noastre îmbâcsite de ideologie motivațională și grohotiș newageist.

Când te gândești la Salamandre ce sintagmă îți vine imediat în minte?

"O făcea să fie o femeie cu șerpi la picioare".