Ileana MARIN s-a făcut cunoscută prin studii de estetică, pornind de la pictura pre-rafaelită, către studiul de text, preocupând-o în mod special zona interdisciplinară în care se întâlnesc imaginea și textul scris. Coordonează doctorate, la Universitatea din București, fiind afiliata de asemnea la Ellison Center, de la University of Washington.

1. Ce se întâmplă în SUA? Cum este mediul academic afectat de valul de revolte?

Protestele, care au încă loc în câteva orașe din Statele Unite, printre care și Seattle, unde mă aflu acum, au participanți tineri în marea lor majoritate. Sunt sigură că printre protestatari se află studenți care sunt în vacanță, dar care-și manifestă spiritul civic prin proteste pașnice. Din nefericire, multe nopți la rând, magazinele, firmele, clădirile din apropierea zonei de protest au fost devastate, pătând astfel mesajul mișcării împotriva discriminării rasiale. Am urmărit îndeaproape aceste proteste și mărturisesc că m-au încercat emoții dintre cele mai diverse. Am suferit alături de familiile ale căror rude și-au pierdut viața în urma unui exercițiu abuziv de forță din partea poliției, la fel cum am suferit alături de Carmen Best, șefa poliției din oraș, care și-a dat demisia ca urmare a reducerii bugetului alocat instituției pe care o va mai conduce doar până la începutul lunii septembrie. Frustrarea de a vedea cum o mișcare dintre cele mai nobile este sabotată de cei care fie din neînțelegere, fie din rea-voință, au recurs la vandalism m-a adus la exasperare. Am văzut cât de fragil este exercițiul democratic chiar în țara care a făcut din democrație un motor al multor reforme sociale. Recunosc că de la distanță democrația americană se vede mai luminoasă decât de aproape. Ceea ce am constatat prin observarea societății americane este că, deși democrația este dificil de menținut oriunde în lume, sistemul american are instrumentele prin care s-o susțină. Exemplul cel mai recent este cel al revizuirii bugetului poliției din Seattle. Protestatarii au cerut reducerea cu 50%; Primărița Jenny Durkan a propus 5%; iar Consiliul Primăriei a votat, după discuții repetate, o reducere de 14%. Între timp, cetățenii orașului cărora li s-au alăturat asociații profesionale, ONG-uri, grupuri, au făcut o petiție pentru a se opune reducerii bugetului poliției. Această petiție va avea efect abia când se va vota noul buget pentru anul viitor. De asemenea, o parte dintre membrii Consiliului Primăriei au fost presați de propriii alegători să-și schimbe poziția. Chiar dacă lucrurile nu se schimbă imediat, ele se schimbă. Ca să mă întorc la impactul asupra mediului academic, aș spune că tocmai mediul academic liberal și progresist este cel care va continua să urmărească implementarea reformelor civice. Cum o parte dintre cursurile de științe umaniste adresează raportul individului cu societatea, iar studenții, indiferent de specializări – computer, istorie, inginerie, economie, arte etc. – trebuie să obțină un număr de credite din aceste cursuri, este clar că universitățile, și nu numai ele, educă tinerii în spirit civic. Acest lucru nu înseamnă că lucrurile se încheie aici, adică la terminarea studiilor. Societatea se schimbă continuu, iar cetățenii ei continuă să aplice instrumentele de judecată critică pe care le primesc în perioada studenției. Cred că relaxarea care a urmat alegerii președintelui Obama, dat fiind că mulți au crezut că polarizarea rasială s-a atenuat, iar America a intrat într-o fază postrasială, a avut efecte pe termen lung. Îmi amintesc entuziasmul de după alegerea președintelui Obama, dar și ușurința cu care s-a trecut peste faptul că președintele Obama a primit votul a 95% dintre cetățenii negrii care au votat în noiembrie 2008 și doar 43% dintre voturile cetățenilor albi care au votat atunci.

2. Ce versuri vi se par potrivite pentru timpurile pe care le trăim?

Cred că sunt multe poeme care se potrivesc momentului, dat fiind că poeții rezonează nebănuit cu universul în care trăim. Am primit de curând volumul de poezii al lui Heather McHugh care, acum câțiva ani, a primit premiul MacArthur, unul dintre cele mai prestigioase premii americane. Ultimul poem din volumul Muddy Matterhorn este cel care cred că se potrivește. Iată-l în engleză și în traducerea mea:

On the Fourth Day

With, and for, Rich Hladky

Suddenly everything

Stayed the same.

We who had called

The water blue

Refocused on our lenses. We

Who had seen the island move

Reunderstood our oars. The sand

Composed some drumlins in the sound

While we revised the sky. And whether we saw fog or not,

The sun still burned alive. Arose, along the tidelines,

Ever un-updated news. (Some news was not

Of men.) A day and a night were number five.

And suddenly nothing changed again.

--

În a patra zi

cu, și pentru, Rich Hladky

Brusc totul

A rămas la fel.

Noi care-am numit

Albastră apa

Ne-am ajustat lentilele. Noi

Care-am văzut plutind insula 

Ne-am înțeles din nou cu vâslele. Nisipul

Compunea dâre în golf

În timp ce noi reexaminam cerul. Fie că vedeam ceața sau nu,

Soarele continua să ardă. Adusă de curent,

O știre ieși la suprafață neactualizată. (O știre 

Nu despre oameni.) O zi și-o noapte urmau să fie numărul cinci. 

Și brusc nimic nu s-a mai schimbat.

3. Care sunt consecințele (bune și rele) ale comunicării la distanță?

De felul meu, sunt optimistă și-mi place să văd partea plină a paharului, asta neînsemnând că ignor partea goală... Voi începe însă cu partea plină: cursurile online mi-au adus o mare satisfacție. S-au bucurat de o participare covârșitoare a studenților: au depășit adesea timpul alocat, iar discuțiile au continuat chiar și până la o oră după terminarea oficială a orelor. În toată această perioadă, specialiști din toate domeniile au oferit ateliere online gratis. Eu am beneficiat de câteva, la care altfel nu m-aș fi înscris din lipsă de timp sau din cauza faptului că ar fi fost oferite în locații la care nu aș fi avut acces. Așa se face că am urmat ateliere de traducere, redactare de cărți pentru copii, de evaluare academică, de predare online, de ce înseamnă să conduci o asociație nonprofit și nu numai. La fiecare două săptămâni am urmat un alt atelier. În plus, în cadrul Societății Culturale Româno-Americane, pe care împreună cu Otilia Baraboi am fondat-o în 2013, am participat la seria de evenimente online, printre care "Morning Coffee and Films" sau seria de interviuri "Stories Off the Quarantine Wall". Am pierdut însă contactul uman nemediat, vibrația reală a vocii care te atinge în spațiul real. Mi-au lipsit foarte mult și îmi lipsesc în continuare concertele din sala de concert, acea emoție cathartică, discuția cu cel de alături sau privirea lui complice când împărtășeam chiar și tăcut o impresie. Apoi, vizitele la muzee. Oriunde aș fi, la Constanța, la București sau la Seattle, mă duc să mă uit la tablouri, sculpturi, tapiserii, obiecte de artă, de fiecare dată cu o altă privire. De obicei, îmi propun o temă: îmi fac notițe, fac poze cu detaliile care informează tema. Acest lucru nu-l pot face online, chiar dacă există informația, adică imaginile operelor, nu am acces la cum sunt curatoriate. Îmi place să intru în dialog cu curatorii expozițiilor, iar acest dialog nu-l pot avea decât în muzeu. 

4. Cu ce personaj de ficțiune v-ar plăcea să călătoriți spre București?

Am citit de curând în engleză romanul Vulpea de Dubravka Ugrešić. Pentru Ugrešić, vulpea este animalul totemic al scriitorului. Naratoarea anonimă a romanului, care împărtășește cu autoarea o parte din biografie, ar fi cea pe care aș invita-o la București, cu atât mai mult cu cât romanul traversează o serie de culturi, de la cea rusă la cea japoneză, apoi italiană, croată etc. E un roman despre literatură, despre cum se scrie un roman prin "plagierea" vieții celor care știu să trăiască, dar care nu scriu; despre cum se scrie istoria literară; și despre cât de greu este să devii o notă de subsol într-un astfel de material de referință precum istoria literară. 

5. Povestiți-mi, vă rog, despre un obiect al copilăriei pe care îl considerați reper în dezvoltarea personalității dumneavoastră.

Un obiect al copilăriei pe care l-am adus cu mine la Seattle este vioara. Nu este chiar vioara mică pe care am cântat în clasa I, dar este vioara întreagă pe care am cântat ani de zile. Chiar dacă nu am făcut o profesie din interpretarea solistică, muzica m-a însoțit pe tot parcursul devenirii mele. În plus, cursurile interdisciplinare pe care le predau atât la University of Washington, cât si la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii de la Universitatea București au o componentă muzicală. Textul literar are ritm, artele se întrepătrund, mediile sunt de neseparat în literatura sau arta digitală. Nu mai cânt de mult timp la vioară, dar cumva vibrația instrumentului este întreținută de mintea mea. 

6. Ce loc frumos din Washington vă inspiră?

Nu știu dacă "a inspira" este verbul pe care l-aș folosi. Locul care însă îmi oferă dimensiunea plinătății, a unei stări de existență desăvârșită, este plaja enormă de pe țărmul Pacificului din rezervația Quinault. Este o combinație de tumult al oceanului care și atunci când e perfect liniștit produce un sunet compact, echivalent cu cel al câtorva locomotive care exhală aburii la unison. În apropierea oceanului nu există liniște, ci acest sunet care te ia în stăpânire până când ți se pare că e liniște. Apoi, dimineața și seara, ceața care se ridică sau se lasă se deschide sau se închide ca un oblon. Oceanul dispare ca imagine, dar niciodată ca prezență. 

7. Dacă ați putea salva o singură pictură medievală dintr-un incendiu, care ar fi aceasta și de ce?

Cum pictura medievală este în mare măsură frescă, aș salva un edificiu: aș salva Cappella degli Scrovegni din Padova, pictată de Giotto, inaugurată la 1305. Am vizitat-o acum mulți ani, dar imaginea celor 7 virtuți și a celor 7 păcate, pictate în tonuri de gri, cu câteva intruziuni roșiatice sau albăstrii, încă mi se pare de neegalat ca performanță conceptuală vizuală. Frescele din această biserică au produs o cotitură în pictură, desprinderea de canonul bizantin, fără de care lucrările lui Masaccio, Botticelli, Michelangelo, Leonardo și Rafael de Sanzio ar arăta altfel. În plus, albastrul firmamentului de pe tavanul de la Padova mi se pare că este înrudit cu cel de la Voroneț (1488), care vine aproape două sute de ani mai târziu. Îmi place să cred că albastrul de Voroneț descinde din cel al lui Giotto și că, salvând frescele lui Giotto din Cappella degli Scrovegni, aș menține această filiație.