OPTm
nr. 93/6

Insula răzvrătiților (ultima parte)

 

Claudene Christian (18 octombrie 1970 - 29 octombrie 2012), alintată Chops, s-a născut în Anchorage, Alaska, fiica unui pompier, descendentă directă, peste generații, a lui Fletcher Christian, conducătorul revoltei de pe nava Bounty din 1789 și unul dintre coloniștii insulei Pitcairn, născut în anul 1764, în zona Cumberland din Marea Britanie.

Ca elevă și studentă, a avut o activitate extrașcolară bogată și pasiuni multiple, în paralel cu învățătura, fiind șefa clasei în anul doi de liceu. Claudene prefera pescuitul și drumețiile cu cortul, învățând de mică să curețe și să gătească pește.

A fost Miss Alaska în 1986 și 1987, gimnastă, cântăreață, ca la maturitate să fie om de afaceri, apoi marinar. Pe lângă formațiile adolescentine cu care a cântat în Alaska, în California muzica i-a devenit profesie, cântând, în perioada 1993-1998, cu formația Joe Middler's band. A scris și cântece pentru formație, "Hermosa Beach" devenind șlagăr.

Absolventă a Universității din California de Sud în 1992, specialitatea marketing sportiv, prima încercare de a deveni antreprenor a avut-o încă din facultate, unde, printre altele, a fost și majoretă. Atunci a fondat o companie autorizată să producă păpuși tip Barbie îmbrăcate în uniformele echipelor de majorete ale colegiilor. A avut succes timp de 10 ani, reprezentând 150 de colegii la momentul culminant al afacerii, pierdută apoi, după un proces cu firma producătoare a păpușilor Barbie. Ulterior, a fost unul dintre proprietarii asociați ai barului Dragons din Hermosa Beach, California și unul dintre directorii hipodromului Hollywood Park. Iubea caii și petrecea timp cu ei înainte de orele de muncă.

Frumoasă, dinamică, scundă, cu o personalitate strălucitoare, care nu lăsa să se vadă luptele interioare, impresiona puternic pe toate cunoștințele. Prietenii și rudele își amintesc mesele copioase pe care le gătea pentru ei, precum și cât o pasionau călătoriile spre destinații exotice, căutând să acumuleze cât mai multe experiențe deosebite în viață.

Destinul ei s-a dovedit legat de replica navei Bounty, construită de Metro Goldwin Mayer pentru filmul din anul 1964, cu Marlon Brando în rolul principal. Corabia a apărut, ulterior, în Insula Comorilor, în seria Pirații din Caraibe și în alte filme tematice.

Între filmări și după acestea, nava cu trei catarge, ancorată în St. Petersburg, Florida, era folosită ca atracție pentru turiști, ca ilustrare a istoriei maritime. În perioada 1990-2010, nava a schimbat mai mulți proprietari.

La vârsta de aproape 42 de ani, în august 2012, Claudene a fost acceptată în echipajul de voluntari al navei Bounty. Își dorise mult să lucreze pe această navă-muzeu, să împărtășească tinerilor istoria ei bogată. Și cine era mai potrivită pentru așa o activitate decât ea?

„Ca urmașă a lui Fletcher Christian, jucat în filme de Errol Flynn, Clark Gable, Marlon Brando și Mel Gibson, sunt sigură că strămoșul meu ar fi mândru de mine,” declara ea după angajare, într-un interviu acordat ziarului canadian Chronicle Herald. „De data aceasta, însă, nu va exista nicio revoltă pe Bounty – cel puțin nu cu mâinile mele, noua generație de marinari a familiei Christian! Având studii în domeniul marketingului, nu al navigației, nu eram sigură dacă voi fi angajată. M-au luat pentru ceea ce sunt, și vreau să contribui la creșterea numărului de vizitatori. Nava Bounty are oportunități largi, pentru că nimeni nu mai face ceea ce facem noi. Aș vrea să mărim numărul de vizite ale școlarilor, să învețe altfel de istorie la bord.”

Zis și făcut. Pentru câteva luni, a învățat sârguincioasă marinărie, a făcut tot posibilul să îndeplinească ceea ce își propusese, a participat la toate instruirile ordonate de căpitan privind siguranța navigației și folosirea echipamentelor de salvare. Apoi a venit luna octombrie 2012.

Nava a ridicat ancora din New London, Connecticut, îndreptându-se spre St. Petersburg, Florida, unde urma să participe la o expoziție de istorie navală, însă nu a mai ajuns la destinație. A fost prinsă în uraganul Sandy la data de 29 octombrie 2012.

Căpitanul Walbridge, un om cu experiență de 45 de ani pe mare, care ținea la instruirile de salvare și carturi rigide pe punte, credea cu tărie că o navă era mai în siguranță în marea deschisă decât în port, în caz de furtună. Echipajul îl iubea și avea încredere în el.

Tragedia a început când corabia a raportat că lua apă la 125 mile distanță de țărmul Carolinei de Nord și că nu mai avea electricitate. Cedaseră generatoarele. Cu apa năvălind înăuntru prin chila de lemn a navei de 50 de ani, seara echipajul a transmis mesaj Gărzii de Coastă că Bounty era în pericol.

Paisprezece membri ai echipajului au reușit să scape, pe o plută pneumatică. Căpitanul Robin Walbridge și Claudene Christian erau gata să urce, la rândul lor, când nava s-a răsturnat brusc și s-a scufundat, prinzându-i dedesubt. Al treilea ofițer a văzut-o ultimul pe Claudene. A ținut-o de mână pe punte și a încredințat-o altui membru al echipajului, chiar înainte de răsturnarea schoonerului. Își amintea că era calmă, zâmbitoare.

Elicopterele Gărzii de Coastă au salvat întâi supraviețuitorii de pe plută, continuând căutarea. Zece ore mai târziu, când a fost găsită, Claudene Christian nu a răspuns eforturilor de reanimare, fiind declarată moartă. Conform testamentului ei, a fost incinerată, cenușa fiind răspândită în zece locuri care i-au fost dragi, inclusiv insula din Florida Key West și plaja Hermosa din California, căreia îi dedicase și un cântec.

Familia îndurerată i-a dat în judecată pe proprietarii navei, solicitând o compensație de 90 milioane de dolari pentru decesul fiicei lor. Procesul a cuprins audieri multiple și rapoarte de specialitate. Concluzia a fost că nava nu mai era corespunzătoare tehnic pentru navigație, la ultima călătorie, iar căpitanul și armatorii au luat decizia greșită de a ridica ancora. Vinovat este, întotdeauna, mortul...

Marina COSTA

Scrie poezie și proză scurtă, dar s-a făcut cunoscută mai ales prin monografii istorice și romane de aventuri, între care amintim Pribegii mărilor (2016), Echipajul (2018), Soarta mercenarului și alte destine (2019) etc. Premii: Premiul I, la Concursul Național de proză scurtă "Nicolae Velea" (2018), Premiul special "Fănuș Neagu" (2019).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

„S-a ținut după mine până la ieșirea din biserică. De sub masa unde se aflau materialele publicitare a scos un troller și un sacou negru de lână din buzunarul căruia ieșea un vârf de șosetă. Și-a tras șosetele în picioare, și-a încheiat sacoul apoi s-a încălțat cu o pereche de pantofi din fața intrării în camera preoților. Nu l-am întrebat dacă sunt ai lui, dar păreau să i se potrivească."

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Ioana Fruntelată

Spandugino

 

ZILELE PORȚILOR DESCHISE

La Facultatea de Litere, București

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

Un fiu secret, tradiții, o lume dispărută.

 

LITERA

 

Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei

 

 

 

NEMIRA

 

 

 

Un posibil manifest de generație. Sau un strigăt de spaimă.

Romulus Bucur

TRACUSARTE

 

 

Viața Culturală

Maestrul Murivale, la majorat

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

REEDITĂRI

HUMANITAS

 

VREMEA

Copyright © optmotive.ro