Marian MIHAI este născut în anul 1975. A publicat două volume de poezie „negru opac“ și „în timp ce tu“. Este redactor al revistei “Literadura“, și din toamna anului 2019, organizează la Buzău, clubul de lectură Noise Poetry. Traduce poezie și proză din limbile: germană, franceză, spaniolă, italiană și engleză. Poemele sale au apărut în publicații cum sînt: Sintagme Literare, Conta, Ramuri, Arca, Spații Culturale, Poesis International.

un ficat în plus doar pentru băutură (tichete de vacanță)

faci bagajele în seara de dinaintea plecării

gîndind că așa

cu toate lucrurile puse la punct

va fi bine

însâ rămîi cu nimic de făcut dimineața

și astfel te trezești

stînd pe marginea patului

privind peretele

pe care raze de soare proiectează

fîlmul unei vieți ce s-a dus subnutrită fără păr

ca un ghemotoc de vis

în cuptoarele auschwitz-ului

și totuși cumva te simți liber

                                iar asta te face fericit 

ai libertatea să zaci pe podea

zile la rînd cu pătura trasă peste cap

de-a nu șterge oglinda din baie de lacrimi și vomă

să-ți simți limbajul încărcîndu-se de aluzii

de sîngele scurs din nas

de-a privi mîinile tremurînd incontrolabil

încercînd să țină  propria-ți umbră alături

și asta e mult

mai mult decît niște tichete de vacanță

decît un ficat în plus doar pentru băutură

decît o pereche de plămîni doar pentru tutun

decît un concert slayer la 40 de ani între niște puști

cărora încerci să le-ascunzi faptul că tinerețea lor te inhibă

chiar mai mult poate decît un gîndac

mic și ascultător care să îți țină de urît

pe gresia băii

apoi să te însoțească în tren

mai mult decît un cîine care să vorbească în germană creierului tău

decît un eupemine

decît o asie întreagă care să te învețe să respiri sub apă

*

vara a început la veteranillor în 336

aproape de cotroceni wikipedia îmi spune că 

pădurea deasă ce a existat odată aici

era loc de refugiu pentru cei

ce doreau să-și piardă urma

pentru hoți și tîlhari

e una din cele cîteva miliarde de veri

care au mai rămas pînă la stingerea completă a soarelui

a soarelui ăsta  despre care oamenii de știință spun

că în cele din urmă se va transforma într-o gigantă roșie 

apoi într-o pitică albă

într-un un portret din memorie

dar eu sper

că va rămîne pentru totdeauna același

bărbat plictisit la 40 de ani

care după plimbări lungi cu bicicleta în cartierul francez

la fel ca cioran se va așeza între morminte

cu fața la cer fumînd țigară după țigară

mă îndeamnă să cred asta vîntul fierbinte

care bate din față și-mi spune

că viața și moartea n-au nici o importanță

de același lucru încearcă să mă convingă

și postarea cuiva pe facebook cu fragmente din mahapurana

“dacă dumnezeu a creat lumea, unde era el înainte de a o crea?

dacă spuneți că este transcendent și nu avea nevoie de ajutor, unde este el acum?

trebuie să știi că lumea este increată la fel cum timpul însuși este fără început și fără sfârșit.“

mi-o spune mirosul de clor de la universitar

și bătrînul care îmi explică bolile lui

controversele

convalescențele oamenilor 

cum Marele Salt Înainte din China a ucis

aproximativ 50 de milioane de oameni

cum anii '90 au fost cei mai buni pentru

industria filmelor porno

îmi spune că nu poate mînca

că îi frică să adoarmă

că ficatul e terminat și în burtă e numai puroi

îl văd cum își mîngîie abdomenul umflat 

trage mîneca pijamalei pînă la cot

cu grijă să nu lovească branula

excesul de atenție față de sine

mă duce undeva între spaimă și greață

părăsesc spitalul hotărît

să renunț pentru totdeauna la durerile mele

cu gîndul la vara care a început în 336

și la plimbări lungi cu Bicicleta

#6 – Pentru că abordarea dinspre particular spre general e mai bună decât drumul invers. Doar așa putem înțelege de ce se publică sute sau chiar mii de cărți de poezie anual în România. Sau cel puțin asta se întâmpla până la momentul COVID-19. Un Grand Slam aduce la start 128 de jucători și 128 de jucătoare pe tablourile principale de la Paris, Londra, Melbourne sau New York. De ce nu ar fi și câmpul poetic unul incluziv?