Imaginație și memorie

Cred cu tărie în funcția socială a literaturii, dar devin sceptic când cineva îi atribuie superputeri ca a salva sau a vindeca. Nu e vorba de lipsă de credință în posibilitățile literaturii, ci de o anumită reținere față de așteptările noastre față de ea, uneori prea mari. A nu se interpreta poziția mea ca fiind una „autonomistă”, departe de mine gândul de a scuti literatura de orice responsabilitate. Totuși, procesul acesta prin care literatura sau arta în general contribuie la vindecarea rănilor colective este unul destul de complex și necesită mult timp – atât pentru a se desfășura, cât și pentru a fi observat. Sunt multe probleme pe care literatura nu le poate rezolva și din momentul în care îi acceptăm limitele și renunțăm la pretenția de a fi „salvați” de aceasta suntem liberi să-i apreciem cu adevărat rolul în tratarea traumelor colective.

După cum afirmam mai sus, este greu să urmărești impactul literaturii în problemele societății. Nu există un barometru al eficacității artei în această direcție. Chiar și așa, sociologii literaturii pot identifica situații în care literatura a fost un important agent al schimbărilor sociale. Desigur, nu avem nevoie acum de instrumente științifice pentru a aduce în discuție exemple de texte literare care au oferit soluții și alternative la problemele unei comunități. Nu întâmplător am făcut trecerea de la colectivitate la comunitate. Prefer acest termen pentru că este mai potrivit discuției noastre și pentru că putem să ne îndepărtăm de considerațiile generale de la început și să intrăm într-o zonă mai concretă. Când am citit prima oară întrebarea la care răspund acum mi-a venit în minte volumul de proză The Unvanquished de William Faulkner în care sunt redate câteva episoade din timpul Războiului Civil American în centrul cărora se află familia Sartoris, precum și comunitatea în care trăiau aceștia. Ultima povestire din volum mi se pare foarte specială, nu doar pentru că este și cea mai bine scrisă, ci mai ales pentru că William Faulkner oferă o alternativă la violența excesivă a Sudului American din acea perioadă. Pe scurt, în această proză scurtă protagonistul, Bayard, student acum la Universitatea din Mississippi primește vestea că tatăl său a murit împușcat. Din acest moment, fiecare persoană cu care Bayard se întâlnește și care știe de destinul tatălui său se așteaptă ca tânărul să își răzbune părintele ucis. Întreaga narațiune este construită în jurul acestei presiuni resimțite de Bayard din partea comunității care îi cerea să respecte legile nescrise după care se ghidaseră atâția și atâția înaintea sa. Totuși, în final, Bayard alege să nu-l împuște pe ucigașul tatălui său, confruntându-l neînarmat. Decizia tânărului șochează comunitatea și deși naște indignare în rândul multora nu duce la o excludere a acestuia din rândurile sale. S-a tot scris cum Bayard rupe lanțul de violență în care se aflase familia sa și comunitatea din care făcea parte prin decizia de a nu se răzbuna. Mi se pare foarte un exemplu perfect de scriitor și de proză care oferă o soluție la problemele unei comunități fără a-i condamna greșelile, înțelegând cauzele violenței și opunându-se curajos tuturor elementelor negative acceptate de membrii comunității ca făcând parte dintr-o așa-zisă „tradiție”.

Fără a mă mai lungi foarte mult, vreau să semnalez o situație în care eu cred că literatura are potențialul de a fi foarte utilă pentru o comunitate care încă se luptă să-și accepte trecutul. Urmăresc fascinat grupul de Facebook Măruntaiele cartierului Uranus și pagina Cartierul Uranus în jurul cărora s-au strâns foștii locuitori ai acestui cartier care astăzi nu mai există. Este foarte interesant să privești cum contribuie fiecare la păstrarea memoriei acestei zone urbane și cum se regăsesc după atât de mult timp. Poți găsi în relatările acestor oameni durerea pierderii acestui cartier, care este echivalent cu copilăria sau adolescența lor, dar și bucuria că s-au strâns împreună și că pot retrăi zilele din Uranus, fie și prin intermediul fotografiilor și a poveștilor spuse de ceilalți. Cred că nu există încă destulă literatură despre distrugerea acestui cartier sau despre viața pe aceste străzi, deși găsim pagini puternice despre toate acestea la Gabriela Adameșteanu sau Radu Aldulescu. Literatura acestei comunități și a dispariției sale pot veni atât ca o alinare pentru acești oameni, cât și o cale de a nu uita viața și drama cartierului. Deși nu ar fi putut opri buldozerele care au curățat zona pe care astăzi se află Casa Poporului și parcul Izvor, literatura are șansa de a le oferi foștilor locuitori ai cartierului Uranus posibilitatea de a face pace cu trecutul lor și de a le împrumuta acestora două din instrumentele sale principale – imaginația și memoria – pentru a se reîntoarce pe străzile pe care au început să cunoască lumea.

Victor COBUZ

Absolvent al Facultății de Litere și al Masteratului de Studii Literare, Universitatea din București.

Număr tematic

SOLUȚIILE LITERATURII

adăposturi, refugii, mântuiri

NOUA LITERATURĂ

Șerban ACASANDREI este filolog, germanist și poet. Scrie texte cerebrale, poeme analitice, meditații, reflecții venite dintr-o experiență intelectuală, readusă în spațiul emoțiilor, uneori de un vizual acut, alteori în notă suprarealistă, ca aici:

cartea lui de la final

stă afișată ca un totem cu coarne

în fața căruia apar plecăciuni și gesturi supuse

Poemele publicate în acest număr fac parte dintr-un volum în lucru.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Două loturi. Nuvele și schițe

de I. L. Caragiale

Recomandată de Adriana IRIMESCU

Ed. ​Hoffman

Ickabog

Un proiect internațional la care participă și Editura Arthur,  la invitația scriitoarei J.K. Rowling. O poveste gratuită, un foileton online, aici, doar în perioada 1 septembrie – 16 octombrie 2020. Și un concurs de ilustrații. 

CĂRȚI

Arturo Pérez-Reverte (n. 1951, Cartagena, Murcia) – Línea de fuego

Parcă toată lumea a citit câte ceva de Pérez-Reverte sau măcar a auzit de el, nu neapărat pentru că a fost corespondent de război timp de 21 de ani, sau pentru că este membru al Academiei Regale Spaniole, dar în special pentru Las aventuras del capitán Alatriste (recunosc, și eu am fost curioasă și m-am uitat la serialul TV). Pentru prima dată în lunga lui carieră, Pérez-Reverte scrie despre Războiul Civil, mai precis despre bătălia de pe Ebru. Este, de fapt, un roman despre femeile și bărbații din orice război, o împletire de realitate, bazată pe multă cercetare și ficțiune. S-au scris multe cărți pe subiectul ăsta și Pérez-Reverte știa foarte bine că doar venind cu o viziune nouă poate atrage atenția.

Alexandra NICULESCU

Louise Glück (Nobel 2020), în traducerea lui Dan Sociu

Pe copertă era un desen
cu un bărbat și o femeie ținându-se de mână dar la oarecare distanță
unul de altul, ca doi oameni de o parte și de alta a unui drum.

Evident, ea și tata nu aveau un limbaj pentru ce făceau

RECOMANDĂRI OPTm

O carte foarte faină, un studiu amplu, teză de doctorat la origine, Jung și filosofia umbrei aduce un subiect original, de o acuratețe a analizei demnă de un fin hermeneut. Ștefan Bolea este un intelectual de o seriozitate exemplară. De asemenea, cartea, clar una excelentă, beneficiază de o bibliografie amplă. Prin urmare, îl felicit pe autor din toată inima.

Alexandru Ovidiu VINTILĂ

Publicată în septembrie 2020

Ed. Arthur

Ed. Corint

Evenimente recomandate de Adriana IRIMESCU

ȘCOLI

BooLand renovează școli din mediul rural

In numărul curent, semnează

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro