OPTm
nr. 81

Un obiect misterios din colecția „Ceaușescu”

Într-o zi de vară din 2018, mă plimbam prin Sibiu la vânătoare de experiențe și fotografii, în timpul Festivalului Internațional de Teatru. Curiozitatea pentru muzee și pasiunea pentru povești ale obiectelor nu m-au lăsat, însă, să umblu prea mult pe străzi. Aproape fără să-mi dau seama, m-am trezit în Piața Mică, la intrarea în ceea ce era pe-atunci sediul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, parte a Complexului Muzeal Național „ASTRA”. Pe perete, un titlu al unei expoziții care, într-o țară cu o cultură a expozițiilor temporare mai matură decât a noastră, ar fi fost un blockbuster exhibition – „Daruri din Epoca de Aur: din colecția Nicolae și Elena Ceaușescu”. 

Pasul în răcoarea muzeului, pe podeaua de piatră a holului lung, îngust și întunecos, avea să fie primul într-un nou teritoriu de interes și într-o nouă temă ce cercetare. „Un pas mic pentru un vizitator....” Următoarele două ore le-am petrecut într-o aventură, departe în jurul lumii, prin culturi și civilizații, din africa Sub-Sahariană, prin Orientul Mijlociu și Până în Țara Soarelui-Răsare. Un univers fragmentar, care se recompunea în ochii mei, din artefacte din toată lumea, măști, statuete, sculpturi în fildeș sau țesături prețioase, un univers îndepărtat, care avea un portal deschis pe o stradă pavată cu piatră, lângă un turn cu influențe gotice, într-un oraș călător prin timp. 

Colecția „Nicolae și Elena Ceaușescu” este alcătuită din obiecte pe care cei doi le-au primit în dar, de la alți conducători de state, în vizite oficiale. Aflam din textele de sală despre ideea de dar în context diplomatic, iar din titlurile mai mult ghicite în ziarele expuse în sala întunecoasă de la etaj, despre vizitele cuplului în țări îndepărtate, și încercam să asociez obiectele ale căror origini nu erau specificate, cu un spațiu cultural sau chiar cu o țară anume. Totuși, cea mai mare parte dintre obiecte rămâneau indescifrabile, iar informațiile de pe etichete nu erau decât un teaser. „Ce înseamnă obiectele astea?”, „Când au fost făcute” și, mai ales, „Ce au vrut să spună cei care le-au oferit?”. Despre ce vorbesc, de fapt, aceste obiecte? Despre ce sunt ele? 

În acest vârtej de întrebări, obiectivul aparatului foto mi s-a oprit pe o sculptură în lemn, înfățișând două personaje negre, nativi africani, ducând pe umeri, ca într-un fel de hamac, un personaj alb, care ținea în mână o țigară. „Asta e chiar....” Fiind făcut în Tanzania, obiectul părea o amintire nefastă a trecutului colonial. Am încercat să îl integrez într-un context mai larg, să găsesc artefacte similare, obiecte-poveste, obiecte-mesaj, care să se lege de ceea ce știam despre relațiile lui Nicolae Ceaușescu cu liderii țărilor africane și despre discursul acestuia, orientat spre promovarea egalității și a prieteniei între popoare, în lupta contra capitalismului imperialist. 

Discuția purtată cu Adriana Avram, curatorul expoziției, urmată de o serie de întâlniri cu profesori ai Școlii Doctorale „Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu”, din cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii, m-au determinat să conturez tema unei cercetări doctorale. O cercetare cu multe întrebări și puține răspunsuri „de-a gata”; o călătorie în care am plecat cu ceva cunoștințe de antropologie, cu un interes special pentru mesajele obiectelor și cu fascinația pentru călătoriile de câteva ore printre artefactele de origine africană din magazinele de antichități din Marolles, Bruxelles. 

Cercetâtnd imagini ale obiectelor din colecție, am descoperit unul cu totul special – o sculptură în fildeș pe care sunt reprezentate scene care pot fi plasate în secolul XX: soldați africani înarmați cu mitraliere, de-o parte, săteni cu macete, de cealaltă, prinși în scene dramatice, de conflict și luptă corp la corp. Din mânile sătenilor se ridică un steag cu două sectoare orizontale, având în mijloc o stea cu cinci colțuri. 

Scenele de violență sunt adesea întâlnite în sculpturile în fildeș de origine africană. Acestea ilustrează detalii din intervenția brutală a euoropenilor asupra populației locale – scene de luptă sau secvențe ale diferitelor etape din comerțul cu sclavi. De altfel, o parte importantă dintre artefactele de fildeș sculptat din muzeele și colecțiile occidentale se încadrează în categoria de fildeș afro-portughez. Aceste obiecte au apărut ca urmare a interacțiunii navigatorilor portughezi cu populațiile de pe coastele de Vest ale Africii. Ajunși în zone noi, aceștia căutau obiecte valoroase pe care să le aducă acasă, ca o mărturie despre aventura lor. Navigatorii le cereau artizanilor locali să transpună, în fildeș, scene din viața cotidiană a localnicilor sau diferite narațiuni cu însemnătate specială pentru călătoria respectivă. Rezulta, astfel, un obiect hibrid, de interacțiune, realizat de mâini africane, într-un material specific Africii, dar cu conținut prezentat conform principiilor narative de factură europeană – o poveste a europenilor, scrisă într-un obiect african. Cu timpul, artizanii locali au introdus în poveste propriile comentarii, impresii și nuanțe, rezultatul fiind  un fenoment de hibridizare, denumit în literatura de specialitate „Traveller s art”.  

Prin urmare, nimic ieșit din tipar, în cazul unui obiect care ilustrează scene de conflict în lumea africană. Ceea ce este, însă, cu totul special, și conferă obiectului statutul de raritate, este posibilitatea de a identifica narațiunea cu o serie de evenimente recente. Majoritatea scenelor ilustrate în obiectele studiate în literatura de specialitate se desfășoară fie într-un univers atemporal-idilic al satului african, fie pot fi plasate, ținând cont de costumele personajelor europene, în veacurile XVI-XIX. Niciunul dintre obiectele întâlnite nu face, însă, referire la un eveniment defășurat în secolul XX. Obiectul devine cu atât mai interesant cu cât el aparține colecției de daruri diplomatice, iar evenimentele ilustrate sunt cvasi-contemporane cu momentul primirii sale. 

În registrele colecției, țara de origine menționată pentru acest artefact este Angola. Originea poate fi confirmată prin identificarea steagului cu cel al Mișcării Populare pentru Eliberarea Angolei, organizație compusă din simpatizanți comuniști, care funcționa după o doctrină de sorginte marxist-leninistă. Steagul compus din două sectoare paralele, cel superior de culoare roșie, ca simbol al luptei și al vărsării de sânge din perioada colonială, iar cel inferior de culoare neagă, ca simbol al continentului african (conform descrierii din Constituția Angolei), a fost adoptat ca drapel național în 1975, fiindu-i adăugate maceta și roata dințată, alături de steaua aurie în 5 colțuri. 

Maceta nu apare, încă, pe steag, dar este prezentă în mâinile sătenilor, atât ca simbol al muncii agricole, cât și datorită caracterului său de armă a poporului, folosită adesea în contexul revoltelor împotriva opresiunii coloniale, inclusiv în evenimente care fac parte din Războiul de Independență, izbucnit în 1961 și încheiat în 1975. Confruntările frecvente dintre militari și populația civilă, soldate adesea cu atrocități care au marcat desfășurarea acestui război, își regăsesc, de asemenea, elementele reprezentative în imaginile surprinse pe obiectul de fildeș. Contrastul dintre uneltele simple, folosite ca arme de populația civilă, pe de-o parte, și pistolul mitralieră al personajelor înarmate, pe de altă parte, creează o tensiune simbolică ce susține dramatismul scenei. 

Prima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în Angola se desfășoară în 1979, în perioada finală a președinției lui Agostino Neto, care avea să moară spre sfârșitul anului. Acesta jucase un rol cheie în Războiul de Independență, ca lider important al Mișcării Populare pentru Eliberarea Angolei, și reușise, în 1975, să-și impună propria organizație la putere, în detrimentul facțiunilor rivale. Victoria MPLA în Războiul de Independență și în lupta internă pentru putere se datora, în bună măsură, intervenției Cubei și, parțial, a Uniunii Sovietice. Faptul că Neto găsea atât inspirație, cât și sprijin, în țări socialiste face ca relația cu România, transpunsă în întâlnirea personală cu Nicolae Ceaușescu, să fie una deosebit de interesantă. 

Modul în care elementele acestei relații, precum și experiența și dezideratele lui Neto, se exprimă printr-un dar diplomatic materializat într-un artefact neobișnuit, rămâne un subiect deschis pentru cercetarea mea. Mai există, oare, în colecții europene, astfel de obiecte de origine africană, care să ilustreze, în atâtea detalii specifice, evenimente ale secolului XX? Cum a fost produs acest obiect și de unde a pornit ideea creării lui? Este pe deplin corectă analiza pe care am propus-o? Pot fi principalele ei fire logice generalizate, pentru a fi aplicate și altor obiecte din colecție? 

Horia Ioan IOVA

Horia Iova este doctorand în studii culturale la CESI, Universitatea din București, specialist în Comunicare și Relații Publice. A lucrat în muzee de istorie și antropologie culturală, la București și la Bruxelles. Este absolvent al studiilor de licență la FCRP din cadrul SNSPA și al masteratului „Teoria și Practica Imaginii” de la CESI. Este pasionat de instrumente muzicale, dans, călătorii și povești.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

Alegeri și vise

pasiunea e o pisică

rănită mortal

 

Olga Ștefan

 

 

 

NOUA LITERATURĂ

 

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, te ține atent la fiecare rând. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Personajul-narator își deapănă istoria, punctând din când în când întâmplările cu pasaje în care privește realitatea și selectează acele detalii care o pot recompune în mintea cititorului. Scenele se construiesc ca niște cadre cinematografice, alternând planului îndepărtat cu cel apropiat, iar ritmul este dat de structurile dialogale – scurte, intense, pe alocuri repetitive, ca o țesătură care introduce o anumită linie-refren.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) - a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Proză fantastică de Cezar Petrescu,

Anticariatul de noapte, 2020

 

Recomandată de OPTm

 

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

 

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI NOI

Bestseller, 2020

 

 

Ed. Hoffman, 2020

 

 

Polirom, 2020

 

 

REEDITĂRI

 

Curtea-Veche, 2020, prin Cartepedia

 

Contemporanul, 2020

 

 

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

George Piștereanu și Alex Iordăchescu, înainte de pandemie

 

 

 

 

 

 

 

Humanitas, 2020

 

Cartex, 2020, prin Libris

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

Crow Blacker than Ever by Ted Hughes

When God, disgusted with man, Turned towards heaven. And man, disgusted with God, Turned towards Eve, Things looked like falling apart.

But Crow... Crow Crow nailed them together, Nailing Heaven and earth together –

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

ART, 2020, prin Libris

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

Anul BEETHOVEN

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro