OPTm
nr. 93/6

Adriana IRIMESCU-TITIENI: Cu pokemonii

Zilele trecute trebuia să mă văd cu un prieten (iartă-mă, Andrei, n-am mai ajuns!), dar pe la Piața Romană am dat nas în nas, dacă pot să mă exprim astfel, cu Adriana, fostă Titieni, actualmente Irimescu, dar de fapt tot Adriana Titieni. Bravo, Zenob, m-a luat ea în primire, te plimbi aiurea, când toată lumea bună e la Don Pedros! Luat pe nepusă masă, nu știam la ce se referă și începusem să dau paginile prin minte. Am luat-o pe lângă stația de taxiuri, pe Biserica Amzei, și-am intrat în grădina aia, dac-o știți, unde altădată lumea se lăfăia cu câte o friptură, dar unde astăzi e aproape pustiu, a coborât scările, în viteză, încât abia mă țineam după ea, până în pivniță. Și-acum? - voiam să întreb, cu ochii gata să-mi sară din cap. A împins un butoi, a lovit cu piciorul o trapă, exact cum făcea iubita lui Popeye marinarul, și-am ajuns la don Pedros. Și ce lume! Fețe roșii, fauni cu tăvi aurite, bărbați cu pulpe subțiri și spiriduși din Brașov, care-au dormit sute de ani în cufere cu mătăsuri, cafegii și arapi, albinoși îmbrăcați în cașmiruri, cercelari și alte neamuri, adunate pe malul lacului subteran, unde dorm visele. Parcă timpul s-ar fi dat înapoi, iar noi eram ca acum un an și ceva. Don Pedros, ziceai, Adriana?

Zenob

1. Ce bijuterie ți-ai cumpărat recent?

 Nu chiar recent! La Crăciun, adică în urmă cu vreo 6 luni. Până  nu demult, detestam bijuteriile, iar dacă purtam ceva era mărunt, discret. Or, în ziua aia m-am oprit la o bijuterie de pe Moșilor, fără intenție clară - cum se întâmplă uneori, când ai nevoie să te oprești și atât. Iar printre tăvițele cu lucruri strălucitoare am văzut niște cercei mari, cu pietre, niște ochișori, niște picături colorate, ceva viu, o să râzi, Zenob, dar șopteau ceva, trosneau mai mult, ca bucățelele de gheață în frigider. Erau niște cercei scumpi. Totuși i-am cumpărat, purtându-i după aceea nou-stop. În momentul de față s-au rupt și caut un bijutier ca să mi-i repare. Cunoști pe cineva?


2. Chiar nu. Poate știu pokemonii ăia cu care te-am văzut ieri - de când umbli prin București cu turmele astea de mititei după tine?

Lucrez cu ei. Suntem parteneri, pot spune. Dimineața  mă așteaptă în fața ușii. Bună dimineața, Adriana, spun ei, stâlcind puțin cuvintele, și-o rupem la fugă. Normal, eu înainte, iar ei după mine, pe Calea Călărașilor, în urma tramvaiului, pe Matei Voievod, până la studio, pentru că pe vremea asta, a lacătelor puse pe teatre, ce-i rămâne unui actor de făcut?! Puneți-vă în situația unui actor! Hai, chiar vă rog! Ei bine, ori moare de foame ori se reprofilează - cazul meu. De câteva săptămâni lucrez la un studio de înregistrări. Fac regie de dublaj pentru noua serie Pokémon. E o meserie nouă, interesantă, plină de  voci și de exclamații, de prieteni dragi. Diminețile mi le petrec pe-acolo, iar pe la prânz, când îmi termin treaba, nu știu din ce cauză, pokemonii se iau după mine, cu alai, vorbind în limba lor pokemonească.  Bineînțeles, noaptea am vise galbene.

3. S-au mai petrecut și alte schimbări în viața ta, pe timpul pandemiei?

Da. Am renunțat la culoarea mea preferată, care era negru. Fără bluze negre nu ieșeam din casă. Fără rochii negre, fără ciorapi negri - nu mă vedeam.  Într-una din zile, cum îți spuneam, cu pokemonii la ușă, cu idei vagi, asaltată de planuri, am deschis ușa dressingului și-am rămas cu ochii lipiți de ceva - nu era haina, ci culoarea, un corai dulce, o nuanță de vară exotică. Nu-mi aminteam când am cumpărat acea bluză, nici acum nu știu, pot să-ți spun că era una dintre multele haine, pe care le cumperi, deși știi prea bine că n-o să le porți. Era o toană, o achiziție poate determinată de prețul redus. Ei, bine, pandemia mi-a adus-o în atenție, iar de la demnitatea negrului, am trecut cum se zice, cu arme și bagaje, în tabăra lui corai, unde mă găsesc și-n momentul de față!  

ZENOB

Zenob face parte din grupul „Perucile verzi”.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

„S-a ținut după mine până la ieșirea din biserică. De sub masa unde se aflau materialele publicitare a scos un troller și un sacou negru de lână din buzunarul căruia ieșea un vârf de șosetă. Și-a tras șosetele în picioare, și-a încheiat sacoul apoi s-a încălțat cu o pereche de pantofi din fața intrării în camera preoților. Nu l-am întrebat dacă sunt ai lui, dar păreau să i se potrivească."

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Ioana Fruntelată

Spandugino

 

ZILELE PORȚILOR DESCHISE

La Facultatea de Litere, București

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

Un fiu secret, tradiții, o lume dispărută.

 

LITERA

 

Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei

 

 

 

NEMIRA

 

 

 

Un posibil manifest de generație. Sau un strigăt de spaimă.

Romulus Bucur

TRACUSARTE

 

 

Viața Culturală

Maestrul Murivale, la majorat

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

REEDITĂRI

HUMANITAS

 

VREMEA

Copyright © optmotive.ro