Romanul lui Struan Murray este un fantasy! Acest gen literar se încadrează în ceea ce se numește "literatură de consum". Prin urmare, este mai degrabă o carte destinată delectării și relaxării intelectuale decât o operă literară profundă, cu o adâncă și penetrantă semnificație, cu valori estetice sau filosofico-morale. Și totuși...

Literatura de consum nu exclude apriori valoarea literară a unei cărți. Destinată lectorilor minori, cartea lui Struan Murray îmbină câteva calități de excepție care o fac plăcută lecturii. În definitiv, literatura trebuie să placă! Pentru copii și adolescenți, arta literară nu poate fi un medicament amar ale cărui beneficii se proiectează într-un viitor ipotetic. Cititorul trăiește "hic et nunc" plăcerea transpunerii într-o realitate virtuală, marcată de sensibilitate estetică și trăire empatică.

"Orfanii apelor" este o povestire incitantă care ține cititorul conectat, îl transpune într-o lume postapocaliptică, în care pământul a fost, de sute de ani, acoperit de ape. Mai există un singur oraș, așezat pe vârful celui mai înalt munte, oraș care și el este în bună parte submers. Zeii au fost uciși de Vrăjmaș, ființă supranaturală care reapare, din vreme în vreme, posedând sufletul unui muritor, asemenea unui parazit. Scopul lui este să distrugă umanitatea! Vrăjmașul se hrănește cu emoțiile omului-gazdă, până ce ajunge să îi mistuie trupul și să se metamorfozeze – întruchipare demonică:

"Creatura pe care o văzuse nu semăna deloc cu fratele ei și nici cu vreo altă ființă omenească. Pielea lui căpătase o culoare cenușie, iar ochii erau două găuri negre. Buzele îi dispăruseră, iar în loc avea o gură subțire plină cu dinți mici și ascuțiți. Avea capul prea mare pentru trupul palid, ca de copil, iar spinarea i se subțiase până într-un punct din care răsăreau tentacule ca niște alge."

Povestirea nu este singurul punct forte al romanului lui Struan Murray. Construcția personajelor, de asemenea, este reușită. Ellie (Eleanor Lancaster) este o fetiță de vreo doisprezece sau treisprezece ani, cu ochii verzi, cu nas mic, puțin într-o parte, cu "părul blond-murdar încâlcit, ciufulit." Ellie este orfană (ca și Anna, prietena ei) – mama ei, Hannah Lancaster, fusese cea mai mare inventatoare din oraș. Ellie repară, în cea mai mare parte, invențiile mamei ei, dar a construit și un fel de submarin, însă nefuncțional.

Povestea începe atunci când Ellie salvează din burta unei balene eșuate pe un acoperiș, la reflux, un băiat misterios, cu ochi albaștri, fără nume și fără memorie. Băiatul, pe care Ellie îl numește Seth, este un personaj fascinant: aude vocea mării, poate controla apa. Între cei trei copii (Ellie, Anna și Seth) se înfiripă o prietenie profundă și necesară supraviețuirii, atât a lor, cât și a umanității dăinuinde în ultimul oraș al lumii. Protagoniștii sunt urmăriți de un dublu pericol: Vrăjmașul, care este pregătit pentru o nouă întrupare, și Hargrath, un inchizitor cu sufletul împietrit, posedat el însuși de demonul dreptății, dar și de demonul aroganței.

În Oraș există două categorii sociale privilegiate: negustorii de balene, cei care aprovizionează locuitorii cu produse marine, și inchizitorii, a căror sarcină este să depisteze Vrăjmașul și gazda în care s-ar întrupa și, astfel, să păstreze în siguranță ultimul avanpost uman. Inchizitorii cred că Seth este Gazda, prin urmare încep vânătoarea băiatului ivit din trupul balenei. Ellie știe că Gazda este altcineva și îl scapă pe Seth, ascunzându-l în atelierul său.

Intriga pare clasica luptă dintre bine și rău. Dar unde este răul? Ce forme îmbracă el?

Răul este în sufletul lui Hargrath, inchizitorul habotnic, dominat de frica de dușman, stăpânit de dorința de a se erija în salvator al umanității, spre propria slavă. Hargrath este răul dispus să sacrifice nevinovăția, de dragul puterii sau din pricina fricii. El nu vede semnele. Este marcat de experiențele din trecut. Gândirea lui este simplă și sufletul dominat de ură. El nu poate aduce salvarea, poate doar acutiza suferința.

"Sări peste marginea digului, iar când ateriză pe acoperiș, ghetele lui negre făcură plăcile de ardezie să scrâșnească. Își roti ochii de la Seth la gaura din balenă și înapoi.

Făcu doi pași înspre Seth, dar, după o clipă de ezitare, păși în spate. Era ciudat să vezi o namilă de bărbat șovăind în fața unui băiat slăbănog și aproape gol, dar lui Ellie i se păru că în ochii pustii ai lui Hargrath scânteia frica. Cu mâna dreaptă, bărbatul își frecă absent mâneca stângă a mantalei, care atârna, goală, împăturită în două pe lângă corp și prinsă cu un ac de argint. Brațul care ar fi trebuit să fie în mâneca aceea îi fusese răpit demult."

Răul este în inima cetății, în frica necontrolată a oamenilor care se tem de Vrăjmaș, își pun speranțele în salvatori falși, în timp ce sunt dispuși să sacrifice pe adevărații salvatori. Este acel rău care a marcat nu doar inițiala cădere în păcat a omului, ci și eterna sa alungare ulterioară din Rai.

"Preotul cel bătrân ridică mâinile spre cer.

— S-a întors! Zbieră el, fugind de-a lungul digului către străzile de mai sus. Vrăjmașul s-a întors!

— O, nu! O, nu! O, nu! Repetă o femeie, cu mâinile împreunate în jurul amuletei Sfintei Celestina, pe care o purta la gât.

Un tânăr leșină pe caldarâm."

Adevăratul rău, forța străveche, zeul întunecat sălășluiește în sufletul omului. În timp ce Hargrath și inchizitorii caută să distrugă răul din afară, Ellie știe că acesta își are locaș în interiorul ei. Vrăjmașul ia chipul cuiva drag, al unui prieten (în cazul lui Claude Hestermeyer) sau al unui frate (în ceea ce o privește pe Ellie). Se arată iubitor și serviabil, este dispus să îndeplinească dorințe, să ajute, dar fură amintirea celor dragi, se substituie acestora; perfid, se hrănește din regretele și din suferința emoțională până ajunge să devină stăpânul ființei posedate.

"Nu își amintea. Nu își amintea nimic. Nici pe fratele ei. Nici râsul lui, nici zilele petrecute la pescuit în bărcuța lor. Nici culoarea ochilor lui. Nu îi rămăsese decât acest băiat din fața ei.

— Nellie, te rog. Pot să vin înapoi... pot să vin înapoi și să-ți fiu alături pentru totdeauna. Dar mai întâi îmi ești datoare niște scuze. (...)

— Îmi pare rău, Finn, spuse ea plângând și începu să-i înșire cuvinte. Îmi pare rău că nu ți-am fost alături. Îmi pare rău că te-am lăsat singur. Credeam că pot să te vindec. Am fost o egoistă... Foarte egoistă. Ar fi trebuit să stau cu tine, să te apăr. Ar fi trebuit să-ți fiu alături."

Ca să domine răul care se cască în ea și o devorează, Ellie trebuie să învețe o lecție de viață: nu te poți opune morții, nu ești vinovat pentru legi ce sunt mai presus de puterea omenească. Regretul și furia pe propria neputință sunt stări demonice. Fata trebuie să accepte că nu este vinovată de moartea fratelui, că nu putuse împiedica acest eveniment.

Altfel spus, romanul lui Struan Murray transmite cititorilor minori valori morale importante, ce se pot citi ca lecții de viață: prietenia conferă puterea de a lupta, prin conștientizarea că nu ești niciodată singur; curajul trebuie dublat de discernământ. Numai atunci el este pus în slujba binelui. Judecata pripită, înnegurată de frică, nu este curaj, ci forță haotică. Vindecarea sufletului se produce prin acceptarea durerii și prin iertare. Personajele poartă cicatrici emoționale adânci legate de pierderea familiei. Cartea arată că depășirea traumei nu vine din răzbunare sau din negarea trecutului, ci din asumare, iertare de sine și sprijin reciproc.

Trilogia "Orfanii apelor" se continuă cu "Insula epavei" și "Motorul eternității". Așadar, vă invit la lectură: pe lângă funcția sa elementară de delectare și sensibilizare, literatura lui Struan Murray oferă cititorilor (indiferent de vârstă) o experiență de viață și un prilej de reflecție asupra adevărurilor imuabile ale umanității.

"Orfanii apelor" de Struan Murray

Editura: Corint Junior

Traducere din limba engleză: Manuel Sumberac

Anul apariției 2021

Număr de pagini: 400