În spatele halei Obor, unde zgomotul pieței se întâlnește cu ecoul vânzătorilor de legume și mirodenii, se află o magazie veche, aproape ascunsă. Nimeni nu știe cu adevărat cine o deține. Pereții săi sunt acoperiți cu mușchi fosforescent, iar din tavan atârnă liane care par să respire. Localnicii îi spun "Magazia lui Neptun".

Intrarea în magazie este marcată de un semn ruginit, pe care abia se mai distinge o inscripție: "Trecuturi pierdute, viitoruri negociate". Povestea spune că în fiecare noapte de luni, după ce produsele sunt strânse și halele sunt închise, ușa magaziei începe să scârțâie, chemând pe cei curioși sau disperați.

Vlad, un tânăr pasionat de mistere urbane, ajunsese din întâmplare în Obor, căutând povești de spus pe blogul său. Auzise despre magazia misterioasă de la un bătrân care mormăia ceva despre "o ladă care-ți fură umbra". La miezul nopții, înarmat cu un pix, un caiet și o lanternă, Vlad a găsit ușa magaziei întredeschisă.

Înăuntru, aerul era dens. Părea să pulseze, ca și cum locul avea propria inimă. Lăzile erau așezate în șiruri infinite, fiecare etichetată cu nume necunoscute: "Amintirile lui Emil din 1927", "Un vis neterminat al Sofiei", "Ultima dorință a lui Petre".

Un bărbat înalt, cu o barbă care părea făcută din alge, stătea pe un scaun sculptat. Ochii lui străluceau.

– Ai venit să cauți, să vinzi sau să împrumuți?, întrebă el, vocea lui rezonând în încapere.

Vlad nu înțelegea întrebarea.

– Ce e locul ăsta? Cine ești tu?

Bărbatul zâmbi.

– Eu sunt Neptun, dar nu zeul. Sunt doar paznicul acestui loc. Aici, timpul este un târg. Ai ceva de vândut? O amintire? O frică? O șansă?

Fascinat, Vlad a început să exploreze lăzile. Fiecare dintre ele era un portal. Dacă o deschideai, o trăire veche, un vis pierdut sau un viitor posibil se materializa pentru o clipă, ca o hologramă care-ți sufla în ureche.

Vlad era curios, dar nu voia să vândă nimic. Totuși, Neptun îl privi insistent.

– Dacă vrei să pleci, trebuie să lași ceva aici. Orice. Fără schimb, nimeni nu iese.

Fără să-și dea seama, Vlad a strecurat în mâinile paznicului un vis pe care îl avusese în copilărie – unul despre cum devenea un mare explorator. Visul a fost aspirat într-o ladă cu o etichetă care s-a scris singură: "Visul pierdut al lui Vlad, 2024".

Când a ieșit din magazie, Vlad simțea că uitase ceva. Blogul său avea mai mult succes ca niciodată, dar, ciudat, nu mai visa.

În fiecare noapte de luni, magazia lui Neptun își deschide ușa pentru cei curajoși. Se spune că locul poate să-ți îndeplinească cele mai mari dorințe, dar mereu la un preț. La Obor, când treci pe lângă magazie, uneori ai impresia că mușchiul de pe pereți șoptește. Poate te cheamă și pe tine.