
Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Ideea de "student" a fost dintotdeauna asociată în mentalul colectiv cu un soi de boemie. De aceea, multe persoane aleg să răspundă, cu nostalgie, atunci când sunt întrebate în ce perioadă din viață s-ar întoarce în timp, că și-ar dori să retrăiască momentele studenției. Cu toate că studenția înseamnă de multe ori lipsa independenței financiare, cursuri și seminare interminabile, examene solicitante sau nopți nedormite, tind să cred că în această etapă a vieții te dezvolți cu adevărat, rămânând cu experiențe unice. E timpul tău să experimentezi pe toate planurile, să te descoperi în circumstanțe diferite, să citești, să ai acces la biblioteci de specialitate, să ieși din zona de confort, să faci voluntariat, să-ți creezi obiceiuri culturale pe care să le păstrezi mai târziu și să găsești oportunități cu ajutorul profesorilor care îți stau la dispoziție.
Pentru mine, studenția este legată de Literele timișorene, dar nu pot să nu amintesc aici un ideal pe care îl am în ceea ce privește această perioadă a vieții, și anume acela al grupului de tineri literați ce s-a format în jurul cenaclului "Litere" din București. Rămâne un model felul în care aceștia s-au îndrăgostit unii de alții și de literatură, creându-și propriul lor univers boem. Din fericire, avem și o întreagă "nișă" în literatura română dedicată romanelor ce au ca protagoniști studenți la Litere și am să amintesc câteva dintre preferatele mele: Drumul egal al fiecărei zile de Gabriela Adameșteanu, Paturile oculte ale Doinei Ruști, Transparența de Radu Vancu, Legăturile bolnăvicioase ale Ceciliei Ștefănescu sau Luminița, mon amour de Cezar Paul-Bădescu. Toate prezintă, printre altele, fragmente din viețile unor studenți la Litere în care tind, de cele mai multe ori, să mă regăsesc.
Cred că a fi student astăzi în România este o oportunitate ce nu trebuie să fie ignorată de niciun tânăr. Chiar dacă în sistemul preuniversitar există multe carențe, consider că, în mediul universitar, situația nu este atât de sumbră. Dacă îți găsești o pasiune și alegi să o urmezi, cred că facultățile din România îți pot oferi profesori bine pregătiți și perspective în ceea ce privește cercetarea academică. Depinde de cât de mult îți dorești să te implici în activități utile viitoarei tale cariere. Studenția e perioada "anilor romantici", perioada din viața unui tânăr care îi permite să viseze la un viitor mai bun, să lupte pentru cariera sa și, din punctul meu de vedere, tocmai aceasta este cea mai frumoasă parte. Grijile nu sunt atât de mari, iar idealismul este mai prezent acum decât în alte etape ale vieții. Totuși, aș spune că cea mai dificilă parte a acestei etape este faptul că poate fi destul de provocator să reușești să îți câștigi un venit propriu când vrei să faci performanță academică.
Printre desfătările mele studențești, un loc important îl ocupă evenimentele culturale, vizitele la muzee și spectacolele de teatru sau operă. După cursuri, aștept cu nerăbdare lansările de carte ale autorilor pe care îi admir și pe care îmi doresc să-i cunosc și dincolo de textele lor. Frecventez cu mare plăcere festivalurile de literatură, atât pe cele din Timișoara, cât și pe cele din țară, preferatul meu fiind Festivalul Internațional de Poezie de la București. Mă bucur că, timp de o săptămână, luminile scenei literare din România se mută strict asupra poeziei, gen căruia nu i se acordă atenția pe care o merită, aceasta fiind adeseori tratată cu superficialitate, neavând parte de privilegiile de care beneficiază proza. Dintre muzee, cele mai dragi îmi sunt casele memoriale, întrucât acolo simt că pot să mă conectez cu personalitatea scriitorului și să-i pătrund în intimitate. În ceea ce privește spectacolele de teatru și operă, mărturisesc faptul că nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl am când pășesc într-o sală ce găzduiește asemenea evenimente. Recent, am descoperit și baletul, artă care mi se pare și mai profundă decât cele enumerate anterior, prin prisma faptului că, în cadrul acesteia, cuvintele sunt de prisos, esența fiind transmisă prin dans.
Timpul liber nu este întotdeauna de partea unui student la Litere, fiindcă există dubla specializare, însă poate că tocmai în momentul în care ai un program încărcat înveți mai bine cum să-ți gestionezi momentele destinate plăcerilor. Mă consider norocoasă pentru faptul că nu am fost nevoită să lucrez în timpul licenței și, astfel, am reușit să îmi fac timp pentru ceea ce îmi aduce o doză de relaxare mai ușor decât colegii mei care munceau. Printre lecturile pentru cursuri, seminare și proiecte, am încercat să strecor câte un eveniment cultural în fiecare săptămână.
Banii de student se duc întotdeauna pe cărți, atât pentru facultate, cât și pentru lecturile personale, bilete la spectacole, expoziții sau călătorii. Momentele în care mă simt neputincioasă atunci când vine vorba de bani apar atunci când îmi doresc să fac voluntariat în cadrul unui festival de literatură din alt oraș decât cel în care studiez. De multă vreme visez să dau o mână de ajutor în cadrul FILIT-ului, însă biletele de tren fără reducere și cazarea de care aș avea nevoie în Iași sunt destul de costisitoare pentru un student.
Există și locuri în oraș care au devenit inseparabile de viața mea studențească. Mă gândesc adesea la romanul Transparența de Radu Vancu și la locurile din Sibiul mitic al protagoniștilor. Pe harta literară a Timișoarei mele, librăria "Cartea de nisip" e locul unde am petrecut atâtea "ferestre" între cursuri, printre cărți, reviste culturale și librari cu har.
Una dintre experiențele memorabile ale studenției a fost vizita la Institutul Cultural Român de la Viena, alături de câțiva dintre profesorii mei de literatură română. Am avut ocazia să descopăr secretele din spatele managementului cultural, domeniu în care mi-aș dori să activez în viitor. De asemenea, am participat și la o lectură publică ce s-a desfășurat în cadrul Universității din Viena, eveniment ce avea în centru celebrarea și promovarea activității și personalității lui Lucian Blaga. A rămas cu mine și oportunitatea de a face practică în cadrul Filialei Academiei Române din Timișoara, alături de criticul literar Grațiela Benga. Consider că studenția îți oferă oportunitatea de a ajunge în locuri la care altfel doar visezi. Totodată, cunoști diverse personalități care te pot inspira și ghida în viitoarea carieră.
Faptul că m-am mutat singură m-a făcut să fiu mult mai conștientă de autonomia mea și de ceea ce pot face pe cont propriu. M-am cunoscut pe mine în diferite ipostaze, am văzut cum reacționez când întâmpin greutăți și, de asemenea, am reușit să găsesc soluțiile necesare rezolvării problemelor în felul meu. În perioada studenției ești obligat să dobândești o independență de care nu cred că ai putea avea parte în alte contexte.
În viziunea mea, merită să fii astăzi student, fiindcă ai ocazia să îți valorifici pasiunea și potențialul pentru a deveni ceea ce visezi. Poate că sunt părtinitoare, dar susțin faptul că merită cu atât mai mult să fii studentul unei facultăți de Litere. Printre profesori și colegi filologi reușești să devii om de cultură, deoarece această facultate te șlefuiește în felul în care numai o școală de factură umanistă ar putea să o facă, formându-ți anumite obiceiuri culturale și un stil de viață axat pe citit și cunoaștere, care rămân cu tine pe tot parcursul vieții, dacă știi să le cultivi.
Amalia Vîlcu