63 / 10 mai, 2021

Invitații lui Zenob: Victor GINGIU

Înainte de pandemie, putea fi văzut prin Timișoara, mișunând pe la Universitate, cu un crin alb în mână. Ce faci, Zenob, m-a întrebat odată, nu vrei să urcăm pe acoperișul muzeului ăla? Ce să facem acolo, am întrebat cam cu lehamite, mai ales că am și rău de înălțime de multe ori. Mă întâlnesc cu cineva. Și cum își luase o față misterioasă, a început să mă înțepe curiozitatea (vulgară), așa c-am urcat. Dar în lumina soarelui a devenit transparent ca o picătură de ploaie. Și-apoi am auzit cum îl striga cineva, o matahală de fum. Se cunoșteau, mai vorbiseră poate, căci din vocile lor răzbătea ceva calm. Vorbeau o limbă necunoscută și se apropiaseră mult și-apoi în ființa lui de gelatină subțire s-au risipit fire de fum. Iar în aerul verii, căci era luna iunie, s-au ridicat, amestecați, ca un balon de săpun. Câteva săptămâni nu l-am mai văzut, n-am știut dacă i se întâmplase ceva. Apoi am auzit că avea expoziție și-am alegat într-un suflet. Iar acolo, printre oamenii care se holbau la tablouri, am zărit namila rezemată de-un zid. Era mai mare, mai diluată, iar în colțul gurii avea un bob de sânge.

Dacă privești cu atenție la tablourile lui Victor Gingiu, îți dai seama că ființa asta cețoasă, e peste tot. Ca să fiu sigură, m-am gândit să-l întreb.

1. Ce personaje se află pe primul loc între preferințele tale, încât să le iei la plimbare, să bei o cafea sau să mergi cu ele la cumpărături?

Am un personaj care prin timpul facultății venea noaptea și aveam senzația că mă supraveghează când dorm. Era o umbră mată, care mă trăgea din pat, mă aspira, încât uneori mă trezeam dimineața pe jos, pe podea. L-am pictat ca să scap de el, să-i spulber misterul. Apoi m-am întâlnit cu un prieten din timpul liceului și am descoperit că și el avea un personaj similar, cu aceeași experință. Chiar îl desenase. Nu era identic, dar semăna bine cu umbra mea. Atmosfera aia, oarecum ezoterică s-a risipit. Prin 2010 cred a apărut un personaj la care țin mult. E o versiune a mea, un tip care merge pe marginea unei prăpăstii, nepăsător, cu bocceaua în băț. Iar în stânga lui se leagănă o vegetație din altă lume. El este aventurierul, cu el aș merge oriunde.

2. Îți plac șepcile sau pălăriile? Ce haine fac parte din mitologia ta personală?

Îmi plac pălăriile, dar n-am purtat niciodată. Îmi doresc una, poate la un moment dat voi căuta ceva. Dar în legătură cu hainele… ah, Zenob, am văzut o dată un sacou, nu în magazin, ci într-un video, ceva foarte snob și poetic. Și-am vrut neapărat să-mi fac unul la fel. Am consumat timp, energie. Numai până când am găsit un material cât de cât a durat niște săptămâni. Iar când în sfârșit a fost gata, nu era nici pe de parte ca cel din clip. Adevăratele lucruri sunt cele din mintea noastră, ele sunt intangibile și perfecte. Dar dacă am ajuns aici trebuie să-ți povestesc și despre picătura mea norocoasă: un obiect, un pandativ care imita stropul ploii. Mi-a plăcut mult. Era făcut de mine, evident, șlefuit dintr-o bucată de lemn. L-am purtat câțiva ani, apoi m-am îndepărtat de el, cum se întâmplă.

3. Ai pictat vreodată un câine?

Ha-ha! Chiar da. Eram o dată la Clisura Dunării, în tabăra de pictură de la Mraconia. Pictam cu un prieten, în mijlocul pustietății, trăgând în plămâni aerul incomparabil al Cazanelor. Totul era exotic în jur, mă inspira să pictez o lume epurată de mizeriile cotidiene. Și-a apărut un câine, foarte pornit, un câine-lup - care ne-a atacat. Eram speriat și reflex i-am pus paleta pe față. Câinele a rămas pe loc, nu exagerez - mă privea perplex, iar pe botul lui străluceau stropi galbeni și ocru. În următorul moment am rupt-o la fugă, dar fața câinelui n-am uitat-o nici azi.

ZENOB

Zenob face parte din grupul „Perucile verzi”.

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Narcisa Șichet este poetă, studentă la Literele clujene. Poemele sale pendulează între meditația existențială și înțelegerea lumii personale. Ca trăsături distincte, aș numi imaginile de acuratețe stilistică, eposul temperat și autenticitatea emoției.

„când ești mic mereu te gândești că tu nu o să fii ca părinții tăi

că tu nu o să avortezi niciodată"

Transylvanian Folk Songs

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Micul saturnian de Octavian Soviany, Ed. Hyperliteratura, 2020.

Carte recomandată de Radu Aldulescu

CĂRȚI NOI

http://peterpanart.ro

VIAȚA LITERARĂ

Andrei Șerban, meditând asupra efectelor nocive...

Humanitas, 2021

Editura Muzeul Literaturii

Editura Univers

Editura Herald

Semnează

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro