Da, ați citit bine titlul. Conform unui raport al Agenției de Cooperare în Securitate și Apărare (DSCA) din S.U.A. (preluat de site-ul Umbrela Strategică), România a cumpărat arme și echipamente militare în valoare de peste trei miliarde de dolari în ultimii cinci ani, iar peste 768 de milioane s-au plătit numai în 2020. Altfel spus, în anul crunt al pandemiei de Covid-19, țara noastră nu a considerat prioritare nici sănătatea cetățenilor, nici rezervele de hrană pentru populație. Sub amenințarea izolării și a penuriei sanitar-alimentare impuse de criza coronavirusului, cei din fruntea statului au identificat stringența națională: dotarea cu tehnică militară cât mai sofisticată și mai costisitoare. ...

În Berlin erai ca Pinocchio în Țara Jucăriilor, mi-a spus odată un psiholog. Mi-a plăcut formularea și era și adevărată, cum adevărat era și că o spusese și din invidie. Viața lui din București era sigură, dar monotonă, viața mea din Berlin era nesigură, dar colorată. Îmi acceptasem cu totul pribegia, în toate, în cele ale vieții, ale minții, ale identității. Mi-o acceptasem de mult, de când înțelesesem că într-o viață sigură ai nesiguranța că o să-ți pierzi siguranța. Berlin era o minciună, după război, clădirile fuseseră reconstruite pe modelul celor distruse. Arătau vechi, dar erau noi, le simțeai noi, de la miros, de la starea prea bună, cine știe. Parcă aș fi trăit într-un decor de film. ...

Pe Ileana Olteanu o știu de pe scena Naționalului. E actrița cu 1200 de rochii și siluetă de Barbie. Prin urmare, m-am strecurat odată în garderoba ei, cu intenția de a-mi face un șal. Printre multele rochii era una de catifea, de un roșu imperial, pe care pusesem de mult ochii. Și ce i se potrivește mai bine unui zenob, dacă nu catifeaua?! Dar când am ajuns în imensul dressing, am descoperit o cutie, genul rotundă, de pălării. M-am chinuit ceva, iar până la urmă am deschis-o și-am rămas lampă. Cutia era plină de omuleți roșii, sute de degeței-țesători. Valuri de pânze se foiau prin cutia aia, ca inexplicabil să dispară în abisul din fundul cutiei. Zenob, dragă, mi-a spus unul dintre ei, care se cățărase pe margine, n-are rost ...

Se știe că macroistoria e diferită de istoria mică, individuală, fiind diferită și față de percepția ulterioară, care nu mai regăsește decât cu greu perspectiva originală, a martorului, proiectând retrospectiv felurile fenomene, date, probleme, pe care la acea vreme le-am ignorat cu totul. Mai interesant este atunci când cele două tind să fie analogice. De exemplu, tind să cred că anul 2005 a fost unul de cotitură și pentru marea istorie, și pentru istoria subsemnatului. La acea dată știam prea puțin despre revoluțiile internetului, cum ar fi noul mod digital de a cartografia realitatea (în 2005 s-au pus bazele programelor tip google maps), ceea ce a revoluționat modul nostru de a percepe lumea, de a naviga virtual pe Google Earth înainte de a fi vizitat concret locul ...

Peisaj de anul trecut

De la fereastra spitalului

se văd

un automobil Škoda Fabia,

câteva bănci ruginite

...

Note pentru un (fals) roman „polițist”

„Cu o săptămînă înainte de-a se înfățișa la cabinetul avocatului Carp, mai exact, în ziua de 15 martie a anului 2014, posesorul unui splendid bolid negru a lovit mortal, în viteză, un rătăcit de pe marginea șoselei. O țeastă în picaj pocnind ca un acvariu plin scăpat pe ciment, tîrînd după ea zdrențe ...

Filmul Les traducteurs, al realizatorului Régis Roinsard, apărut în cinematografe în 2020, este un huis-clos angoasant, care are în centru ideea desacralizării literaturii și a universului editorial, fenomen apărut ca o urmare firească a percepției comune, în care cartea ca obiect a devenit un produs oarecare supus acelorași reguli de marketing și publicitate într-o piață din ce în ce mai concurențială.

Intriga este, la prima vedere, similară unui thriller de succes: nouă traducători sunt izolați într-un manoir luxos din Franța, fără niciun contact cu exteriorul, ca într-un Turn Babel modern, pentru a traduce simultan în mai ...

Ține foarte bine minte ziua în care maică-sa s-a hotărât să o dea. Ziua trădării. Tocmai murise taică-su pe front, asta după ce jucase la cărți toată averea. Pământuri, cai, vite, tot. Nu a mai rămas decât casa, cu o curte mică spre stradă, cu doi trandafiri și-un cais și nucul din spate. Atât, pe asta nu a putut-o pierde, că nu era pe numele lui. Așa a spus maica, când a venit un sergent de a adus scrisoarea și ajutorul de înmormântare.

Încă de când se întorceau de la cimitir le-a făcut atente. Acu', ele erau patru fete și le-a spus că nu le va putea ține pe toate să le scoată de măritat. Da mai mult nu a zis. Au rămas ele să se gândească singure. Ea a crezut că va fi ...

Diferența evidentă a literaturii române de azi față de cea din perioada 2007-2010 nu e una de valoare - atunci ca și acum, în fiecare an apăreau cărți de poezie, de proză sau de critică admirabile. Ci e una de sistem al receptării, de autoreglaj metabolic: pentru fiecare carte foarte bună existau atunci măcar 15 cronicari literari gata s-o citească de la o săptămână la alta, gata s-o comenteze, să o plaseze în fluxurile vitale ale literaturii - pe care aveai senzația obiectivă c-o vezi crescându-ți sub ochi.

Acum, cred că sunt mai puțin de 5 cronicari literari gata să facă acest oficiu săptămânal - și, dacă spun 5, am totuși senzația că exagerez. Literatura română ...

Suntem în anii 1980, într-un apartament cufundat în întuneric. Ferestrele nu au perdele, iar noaptea joacă pe pereți în variațiuni de dungi și linii. Cu figura poleită de lucoarea aproape aurie a lunii, Abby, rezemată de un perete, înalță încet țeava cromată a pistolului calibrul 38, falangele i se mulează pe mânerul din imitație de fildeș. Țintește apoi spre ușa toaletei. Câteva șuvițe îi șerpuiesc pe fruntea transpirată. Apasă pe trăgaci. Împușcătura crestează un ochi fin de lumină în lemnul alb, în timp ce dincolo de ușă se aude un icnet.

Pe scurt, suntem în „Blood Simple” și destinul actoricesc al lui Frances McDormand tocmai își ia voltă. ...

Context

Citesc în Wikipedia că 2005 a început într-o zi de sâmbătă. Anul în care Fox Kids a devenit Jetix. Și că s-a descoperit o planetă pitică, Eris, din Sistemul Solar. Pe 14 februarie a fost fondat YouTube. În 29 martie aflam de la televizor că trei ziariști români au fost răpiți în Irak de niște teroriști. În 30 martie, la postul Al Jazeera apărea o înregistrare cu cei trei, muți, înfricoșați, iar pe 22 aprilie îi vedeam din nou, tot la Al Jazeera, aflam și că răpitorii cer retragerea trupelor române din Irak în patru zile, altfel îi vor ucide pe ostatici. Era o perioadă în care erau răpiți jurnaliști, unii chiar decapitați. ...

La finalul manifestului „Trompeta marțienilor” (1916), poetul rus Velimir Hlebnikov (1885-1922) se semna „Regele Timpului Velimir I”, iar în afișele avangardiste se autointitula „Președintele Globului Pământesc”. Pe piatra funerară a poetului, care s-a stins în sărăcie, la 37 de ani, rătăcind prin provincia rusă, artistul Piotr Miturici a incrustat aceeași titulatură maiestuos-profetică. Mai mult sau mai puțin mistificatoare, ea reflectă una dintre utopiile lui Hlebnikov, crearea unei societăți internaționale a personalităților culturale, formată din 317 membri, meniți să pună în practică ideea armoniei universale.

...

Dimineață superbă de primăvară caucaziană. Am pornit din Georgia spre Armenia pentru o incursiune de weekend, cu gândul la fabulosul jazz al lui Tigran Hamasian. Se întunecase bine când am sosit în capitala cu nume cunoscut mai ales din perioada comunistă, căci nu cred să existe cineva care să nu fi auzit bancurile celebre cu Radio Erevan. Ne-am convins pe loc de ospitalitatea înnăscută a armenilor. Nu numai că ne-au primit cu brațele deschise, dar nu-mi amintesc vreun oraș în care să ne împrietenim încă din primele momente cu atât de multe persoane ca în seara în care am ajuns în Erevan.

Cum am solicitat informații pentru a putea ajunge la adresa unde urma să ne ...