Virusul Hamlet

Harold Bloom, acel munte de prejudecăți misogine și de autoritate epistemică autoasumată în teoria literaturii din ultima jumătate de secol, îl considera pe Hamlet, alături, poate, doar de Falstaff (sublimul din Henry IV, nu caricatura din The Merry Wives of Windsor), drept expresia absolută a geniului uman, treapta supremă la care poate accede antropicul shakespearean. Ca exemplu tipic de opera aperta, cum i-ar fi spus Umberto Eco, cea mai celebră dintre marile tragedii ale lui Shakespeare a suscitat interminabile comentarii hermeneutice savante (îmi vin în minte cu pregnanță cele psihanalitice, de la Freud la Lacan), însă, cu permisiunea dumneavoastră, voi ...

Litost

În Cartea râsului și a uitării, Milan Kundera aduce în discuție un termen tare, specific cehilor, intraductibil într-o manieră exactă: litost. El este definit de scriitor drept „o stare chinuitoare, născută din spectacolul propriei noastre mizerii, descoperită pe neașteptate”. Potrivit lui Kundera, descoperirea este urmată de dorința imperativă de răzbunare. Și mai adaugă Kundera: „... istoria Cehiei este istoria litost-ei”. Semantizată negativ, căci cumulează neputință și orgoliu rănit, i se poate găsi, cred, cel puțin o dimensiune pozitivă: conștientizarea propriei mizerii, chiar accidental revelată, ar putea fi primul pas spre luciditate, iar de aici ar putea începe reconstrucția de sine. ...

Artele pandemice

Trăim vremuri grele, vremuri în care nu putem preconiza ce se va întâmpla peste câteva zile, cu atât mai puțin ce se va întâmpla peste câteva luni. Până acum două săptămâni viața avea un curs normal, oamenii mergeau la job, teatrele și cinematografele funcționau normal, ritmul nu era în niciun fel afectat cu toate că undeva în adâncul nostru simțeam pericolul ce stătea la porțile țării. Așa cum este normal, că se alinieze noilor legi și să își protejeze publicul, actorii și echipele din toate teatrele au tras cortina, majoritatea mutându-și activitatea în on-line. Așadar, datorită internetului spectatorii pot rămâne ...

Nostalgia va fi ce a fost

Am scris la ultima ieșire lungă, când încă părea că e bine, un poem numit Ultimul fel de frumusețe. El începe așa:> „e ora la care părinții ne-nchid în case> și rămânem în case.> cum e să fii iubit> într-o fotografie> ștearsă,> dimineața să vezi> viața pe care ai luat-o cu împrumut> în marsupiul tău> de femeie mândră> spartă> ca pe-o ulcică de lut?> fiecare obiect e parte monolit,> parte pânză de paianjen,> am visat că rămăsese un singur fel de> frumusețe,> ultimul fel: ...

niște olteni împuțiți

Casa lui, casa soră-sii, gardul de ulucă și curtea mică, slab luminată de becul de pe stâlpul de la drum și un câine venind din întuneric, mârâind, rânjindu-și colții, lătrându-ne. Pe mine mă latră, de fapt, o corcitură bălțată cu negru și alb, foarte îndârjită, care nu s-ar sfii să mă muște. Mă salvează Aurel, strigând : Bibanu ! Cuminte, Bibanu ! Bibanu  se cumințește, când deja îl vedeam înfigându-și colții în fusta mea, ca să tragă de ea, până m-ar lăsa în chiloți, cum mi s-a întâmplat într-o seară, în drumul spre casă, pe coclaurii centurii Otopenilor. Aici suntem în periferie ...

Adolescenți din secolul trecut...

Un roman al „educației sentimentale”, despre dramele mărunte sau, după caz, semnificative ale adolescenței și despre tribulațiile – sentimentale, intelectuale ori (incidental) politice – ale unor adolescenți din provincie, publică în 1936 Pericle Martinescu (1911-2005), publicist de cursă lungă, eseist cu o oarecare deschidere spre comparatism, traducător (iar la vârsta senectuții, un bun memorialist). Este vorba despre Adolescenții de la Brașov (Editura Adevărul), carte de debut, de referință pentru tânăra generație interbelică, uitată însă în deceniile de după Al Doilea Război Mondial și reeditată (într-o variantă revizuită stilistic) abia în 1991 (la o editură obscură). Scris, potrivit mărturiei autorului, în ...

Un tip eteric: tovarășu’ cu protocolu’

Se vorbește mult, aproape obsesiv, în această perioadă, despre boală, moarte, sfârșit. Așa că m-am hotărât să mă deplasez către celălalt capăt al firului și să scriu despre început. Și nu despre unul individual, ci despre unul colectiv, care a contribuit la apariția unor generații de profesioniști în domeniul comunicării și al relațiilor publice. Acum câțiva ani, am devenit prodecan al Facultății de Litere și mi-am început mandatul cu cel mai firesc dintre gesturile posibile: luarea în posesie a spațiului în care urma să-mi petrec orele dedicate administrației. O cameră lunguiață, cu mese și scaune, tapetată cu dulapuri cu dosare, ...

Noi și Hamlet

Cât de hamletieni suntem azi? Cât anume din celebra interogație shakespeariană „A fi sau a nu fi” își mai poate conserva abisul și, pe cale de consecință, mai poate declanșa în mentalul nostru mecanismul unei sondări interioare în urma căreia să exclamăm firesc și absolut onest: „aceasta este întrebarea”? Cât din replica esențială de la-nceputul piesei lui Shakespeare, altfel spus cât din „Cine-i acolo?” ne mai apasă, ori barem ne mai vizitează ca reflecție acum? Ce simte lectorul post-modern, post-structuralist, post-neoexpresionism, carevasăzică post- a toate, stăpân al tuturor celor deja scrise, publicate, gândite, clasificate, canonizate, inventate, filmate, documentate, în momentul ...

De la bătălia Dresdei la războiul coronavirusului

Sfârșitul lui august, 1813. E.T.A. Hoffmann, aflat din aprilie în Dresda sub ocupație napoleoniană, este aruncat în plină oroare a războiului: urmărește prin binoclu asaltul trupelor coaliției ruso-prusace în scopul eliberării orașului, ce se soldează cu aproape 50.000 de morți, vizitează câmpul de bătălie pe care zac munți de cadavre și răniți, este martorul foametei, molimilor și bombardamentelor care pustiesc orașul în lunile de asediu, până când francezii capitulează pe 10 noiembrie. Hăituit de realitatea care devenise insuportabilă, Hoffmann începe să lucreze la povestirea Urciorul de aur, una dintre cele mai renumite opere din literatura germană, o meta-narațiune manifest a ...

Ce fac scriitorii în vremea pandemiei?

Virusul COVID-19 schimbă modul de viață al oamenilor printr-un nou experiment. S-a impus claustrarea la domiciliu într-un timp scurt, fără pregătire, cum se întâmplă pentru prevenirea unor calamități, cutremure, inundații etc. În câteva ore ne-am adaptat noilor reguli, făcând provizii ca în timp de război și transferându-ne în spațiul virtual. Aparent, viața își încetinește ritmul și restructurează relațiile interumane. Virusul sufocă plămânii, dar favorizează, paradoxal, însănătoșirea planetei. Specialiștii spun că după reluarea vieții sociale va exista o tendință spre de-globalizare. Până atunci, oamenii se închid în case și își trăiesc experiența personală. Ce înseamnă izolarea pentru tine și cum o ...

Reflecții despre intimitate

Orice emoție verbalizată se transformă, invariabil și inevitabil, în kitsch (nu este nici locul, nici momentul să intru într-o discuție savantă legată de semantica acestui termen care ține, esențialmente, de istoria esteticii). Iar emoțiile sunt cu atât mai vulnerabile la acidul ironiei cu cât sunt mai profunde și mai dificil de circumscris în sens pur intelectual. Facebook-ul, ca metonimie a rețelelor de socializare de varii orientări și audiențe, este insuportabil nu doar pentru că face publice voci care nu ar fi trebuit să se audă niciodată, ci și pentru că permite diseminarea unor sentimente înveșmântate fonetic, care, prin repetiție, ajung ...

Amurgul zeilor în variantă western

Statul acasă se împacă bine cu cinefilia. În special cu cea de „cursă lungă” – serialele. În plus, când descoperi ceva care, cu adevărat, te impresionează prin originalitatea sa, ajungi să îți dai seama că izolarea asta are și ea părțile ei bune. Să începem cu titlul. Westworld. Știu, nu mai este o noutate pentru pasionații de seriale, din rândurile cărora nu am făcut parte până de curând. Totuși, iau acest fapt drept un avantaj, din moment ce vizionarea primului sezon vine în continuarea unei (re)parcurgeri susținute a celor mai bune lungmetraje inspirate din scrierile lui Philip K. Dick. Conexiunea ...

Stereotipuri vechi și noi

Multe dintre textele literare vehiculează, construiesc sau întrețin stereotipuri. Printre ele, pe cele de gen, etnice, sexuale, economice etc.. Problema de azi a diferitelor discriminări din literatura de ieri nu e nouă, iar încercările de a rezolva aceste probleme sunt, uneori, de mirare. Astfel, într-o punere în scenă a lui Macbeth, de W. Shakespeare, de către Royal Shakespeare Company, textul apare cu excizia versurilor în care cea de-a treia vrăjitoare include, în rețeta fierturii ei, ,,ficat de evreu blasfemator, fiere de capră și lăstar de tisă” (versurile 26-27, actul 4, scena 1). Alteori, epurările textelor plutesc între hazliu și ridicol. ...


Echivocul nodului gordian
Alungat din Egipt, arestat în Italia...
Iubiri caraghioase
Între célérifère și balansoar
Ea pășea prin lumea aia înțolită-n blugi
Cum închei o poveste?
În răspăr. Literal și în toate sensurile
Robert Șerban. All inclusive
Un paradis ca oricare altul
Necesitatea destrămării PSD-ului
Exotisme sadoveniene
EurAfrica. Jurnal de scriitoare
Despre daimoni și alți demoni: Materiile întunecate
Poeme
Doi oameni cu simțuri, dorințe și spaime…
Cuvinte călătoare
Molime și literatură
Elogiu poveștii
Pleonexia
Ficțiune și astrologie
Din Africa, despre Africa
Touch Me Not - 9 nominalizări la GOPO
Recviem vesel pentru tata
Opt începuturi incitante de roman
Scrisul cotidian
Vorbești imagini? Romanul grafic
Arsen Arzumanyan,  armeanul  fără  frontiere
La Gomera sau sunetul vieții și al morții
Deschiderea care se închide
Griul este noul negru
Madelaine cenușii
Panait Istrati. Un Crăciun la Viena
proiect de viață
Iașiul și arta de centru
Ce rămâne din literatură
Culorile amintirilor noastre
Paraziți printre noi
Viața ascunsă
Tăcerea creatoare
Brexit
Obiecte
Ce fac scriitorii în vremea pandemiei?
Panait Istrati. Pentru prima dată la Paris
Anita. Efectul fluturelui
Batista neagră
EurAfrica. Jurnal de scriitoare
Christian Boltanski: manifest împotriva uitării
Ce-ți mai aduci aminte din marile romane citite cândva?
Pienza, orașul ideal
Distopia sau noul realism ecologic
Cartea pierdută și .... regăsită a lui Ion Mureșan
Semn de carte
Romane mai puțin promovate: Pipa domnului Horipundo
Sabisky
Singurătatea lui Paul Goma
Paul Goma. Demascarea Răului
Obiecte exotice
Vulnerabil
Lecția de tresărit
Fața nevăzută a nopții
Între elanuri și frisoane. Pauză de publicitate
Nu motivul morții contează - românii îl îngropaseră din 1977
Galofobia lui Auden
Huis-clos teatral despre condiția femeii în Maghreb
Ernesto Cardenal și poezia militantă
Un film catalan
Ce fac scriitorii în vremea pandemiei?
Boli (in)suportabile
Trista poveste a cavalerilor rătăcitori printre cuvintele zilnice

OpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiArhivă

Cartea săptămânii

Hamlet de William Shakespeare

recomandată de

Adrian TITIENI

Doina Ruști despre Dostoievski

Recomandări

"Fiecare epocă tânjește după o lume mai frumoasă. Cu cât deznădejdea și descurajarea produse de prezentul tulbure sunt mai adânci, cu atât este mai arzătoare această năzuință... fiecare epocă lasă posterității mai multe urme ale suferințelor sale decât ale fericirii. ... numai calamitățile devin istorie."

(Johan Huizinga)

Amurgul Evului Mediu de Johan Huizinga, carte recomandată de Cristina BOGDAN

Lectură de autor

Lia FAUR

Noutăți

O carte bună, un creion de tâmplărie și un scriitor galician

Flaubert: Dicționar de idei primite de-a gata

Carte recomandată de Bogdan TĂNASE

Clasic

Anca Șurian recomandă Mateiu Caragiale: Craii de Curtea-Veche

Copyright © optmotive.ro

Echipa