OPTm
nr. 82

Botanica, meseria mea, uneori îmi stoarce creierul și mă lasă cam uscat de idei extra-botanice. În momente de felul ăsta, îmi amintesc că la Liceul Iulia Hașdeu, la București, în sala de clasă a ultimului an de liceu, un laborator amenajat pentru secția de real, era o planșă pe care scria Science sans conscience n’est que ruine de l’âme, o frază despre care am aflat mai târziu că-i aparține scriitorului francez Fr. Rabelais. În consecință, îmi vine iar în minte îndemnul Doinei - să scriu, să ...

Muzica e prea tare, lumina e prea roșie, iar la masa de alături domnește o veselie tristă. Din câte își dă seama, oamenii sărbătoresc un divorț. Se așezase lângă ei atras de înfățișarea sărbătoritei, o blondă rotofeie, genul care nu pare prea interesat de formele propriului corp. Crezuse că va avea, în sfârșit, o noapte ușoară, mai ales că în fața proaspetei divorțate tronau o halbă de bere aburindă și un cotlet uriaș, asortat cu ditamai porția de murături. Apoi apăruse ca din senin spilcuitul c ...

Nu demult sună telefonul de pe un număr necunoscut. Prudent, n-am răspuns, dar ce credeți, o secundă după aceea, aud o voce nu departe de mine. Telefonul zăcea la oarecare distanță, mort, iar vocea asta nu avea nicio legătură cu el. Spunea o istorie foarte încurcată, de pe vremea pașoptiștilor ori mai dinainte, și mi-am dat seama că o siluetă difuză se foia nu departe, pe canapea. Pe măsură ce trăncănea, nu știu cum dar vedeam personajele, acțiunile. Uite, Zenob, ce vreau de la tine, zice vocea ...

Plăcerea mea cea mai mare ca cititor, pe lângă încarnarea în lumi ficționale, în mințile și trupurile unor personaje obișnuite sau nu, este descoperirea textelor care produc un impact suficient de puternic, încât adeseori să nu îmi găsesc cuvintele pentru a le descrie. Acesta este și cazul romanului Salamandre al lui Liviu G. Stan, o scriere interesantă prin modalitățile de construcție, dar și prin modul în care cititorul este aproape bulversat de lumea dură, caracterizată prin deznădejdea per ...

Este cel mai important bloc din București, pentru că în el m-am născut eu. În jur se bate mingea în draci, se aud țipete din curtea școlii, se face politică pe banca de sub corcoduș, se sparg semințe de dovleac în dinți, mașini rulează cu viteză, se aud manele. Un zumzet nesfârșit, asta ar înregistra o dronă survolând cartierul zile la rând. Specia umană dezamorsată în acest experiment urbanistic eșuat care e Dristorul: străzi de toate mărimile, în toate direcțiile, sufocate de mașini, mărg ...

În urmă cu câteva zile a avut loc premiera Stupid Fucking Bird, iar prin amabilitatea acestui teatru îndoliat, am ajuns la spectacol. Holuri pustii, spectatori mascați și la fiecare intrare mă așteptam să dau de silueta inconfundabilă a marelui actor plecat. Chiar și-n timpul spectacolului, pe când Bodochi s-a apropiat de un ecran care îi remodela simbolic silueta, am avut un moment sentimentul că în umbrele pixelate se distinge fantoma regelui Hamlet.

Spectacolul lui Răzvan Oprea, primul, sp ...

Am 44 de ani, exact vârsta la care Cehov s-a stins din viață. Merg spre Sala Pictura a Teatrului Național, morfolind în minte acest gând, căci urmează să văd premiera piesei lui Aaron Posner, Stupid Fucking Bird, o reinterpretare a Pescărușului. Mi se perindă prin amintire diversele montări la care am asistat de-a lungul timpului. Una dintre ele m-a bântuit multă vreme: cea a Cătălinei Buzoainu, de la Teatrul Mic, din perioada studenției mele.

Intru în holul teatrului cu senzația că sunt ...

Întunericul îl înghițise pentru o secundă, așa se simțise momentul ăla când a fulgerat și s-a făcut liniște, când noaptea a înghițit satul cu totul și lupii au început să urle cât mai aprope de el. Asudase peste tot și simțea tricoul jilav sub cămașă, transpirația de la subraț îl ardea, de parcă, frecându-se, pielea începea să se jupoaie pe interiorul brațelor. Își simțea gambele încordate, gata să cedeze, nu era făcut pentru alergat. Dacă ar fi putut să se oprească măcar pentru o clipă să-și tr ...

Oare literatura are rolul de a ne păstra cât mai vii și intacte amintirile și noțiunile teoretice? Fiindcă toate cărțile pe care le-am pregătit îmi aduc aminte de orele de istorie universală, când învățam despre marile descoperiri și despre toate războaiele în care a fost implicată Rusia, dar și de un desen animat pe care îl îndrăgesc în mod special, The Road to El Dorado (2000). Mi s-a întâmplat aceasta poate pentru că selectând aceste volume m-am gândit cât de fascinante sunt civilizațiile a ...

Îți faci rondul pe holuri ai câteva

locuri interzise uneori vezi agitație

Ana, cu ce semăna

minunata lume

cineva trece mereu în grabă ca o descărcare electrică nici nu apuci

să le vezi chipul

nu când trec dar ei – i-ai observat – se filmează mult

în ecranele lor mici timpul s-a oprit și le poți distinge trăsăturile

cu excepția unui glitch – iar tu știi asta –

sunt ei acum și sunt ei cu o clipă înainte de moarte

dup-atâta timp poți face diferența

nu e cum îți im ...

În ultima vreme, aleg pentru lectură cărți despre moarte, deși subiectul nu mă fascinează în mod deosebit. Există, însă, ceva liniștitor în imperativul lui thanatos, o constantă, un moment de înghețare înainte de a conștientiza lipsa, o clipă când uiți să respiri, ca și când ai avea puterea de a opri timpul în plămâni. Atunci ai impresia că nu s-a schimbat nimic, îți dorești cu ardoare ca umanitatea asta să fi greșit fundamental în semnificații și viața să fie același lucru cu moartea. În plan s ...

05.02.2019

Când eram mică

Nu scriam pe linia de dictando.

Reculam, simțeam cum linia vrea să respire;

Apoi am văzut litera de-a-ntregul

O scrutam!

Era la o distanță de-un fir de păr de linia ce-i impunea sensul.

Îmi zâmbea, știa că sunt la ea.

Azi am scris brutal, ca mâine și ca ei

O străpung pe mijloc, îi iau suflul…

Firul de păr se adapă și el

Boicotează ea, dar se imolează prin două lumi acum

Sângerează albastru, rănită de stilo ...