Într-o seară mama a hotărât că e timpul să-mi spună despre
ceea ce ea numea plăcere deși se vedea că toată
ceremonia îi dădea un fel de neliniște, pe care a încercat
s-o acopere luându-mă de mână, de parcă tocmai murise cineva din familie -
a continuat să mă țină de mână cât a vorbit
și ce spunea era mai degrabă un discurs despre inginerie mecanică
decât o discuție despre plăcere. În mîna cealaltă
avea o carte din care cred că-și luase datele principale.
Făcuse același lucru cu toți ceilalți, frații și surorile mele
iar cartea era aceeași, albastru întunecat,
totuși am primit fiecare câte un exemplar numai al său.

Pe copertă era un desen
cu un bărbat și o femeie ținându-se de mână dar la oarecare distanță
unul de altul, ca doi oameni de o parte și de alta a unui drum.

Evident, ea și tata nu aveau un limbaj pentru ce făceau
și ce făceau, din câte înțelegeam, nu era plăcere.
În același timp, orice o fi ceea ce ține oamenii împreună
cu greu s-ar zice că seamănă cu acele diagrame reci alb-negru,
care sugerau printre altele, că poți obține plăcere numai
cu o persoană de sex opus așa că nu vedeai și desene cu,
să zicem, două piulițe și nici un șurub.

Era vacanța de vară.
M-am întors în camera mea și am închis ușa
și mama s-a dus în bucătărie
unde tata turna vin în pahare pentru el și musafirul invizibil
care, surpriză, nu apărea niciodată.
Nu, era doar tata și prietenul lui Sfîntul Duh
chefuind până se termina sticla
după care tata stătea mai departe la masă
cu o carte deschisă în față.
Cu tact, ca și cum nu voia să-l jeneze pe Spirit,
tata mînuia paharele, mai întâi pe al lui, apoi pe al celuilalt,
înainte și înapoi ca în fiecare seară.

Până atunci însă deja ieșisem din casă.
Vara, prietenii mei se întîlneau la rîu.
Toată treaba aia părea o mare stinghereală
deși adevărul era că, cu excepția băieților, poate nu înțelegeam
mecanica.
Băieții aveau cheia în fața lor, în mâinile lor, dacă voiau,
și mulți spuneau că deja o folosiseră,
adică un băiat a spus-o și au spus-o și ceilalți
și bineînțeles aveam frați și surori mai mari.
Stăteam pe malul râului și vorbeam de părinți în general
și de sex în particular. Circula multă informație
și subiectul era întotdeauna interesant.
Le-am arătat cartea de la mama, Căsnicia ideală – am râs cu lacrimi pe seama ei.
Într-o seară un băiat a adus o sticlă de vin care a mers din mână în mână.

În vara aia am înțeles din ce în ce mai bine
că avea să ni se întâmple ceva
ce urma să ne schimbe.

Și grupul, noi toți ăia care ne întîlneam la râu,
grupul avea să se spargă, ca o coajă care cade
ca pasărea să poată ieși.

Desigur, avea să fie vorba de două păsări, perechi de păsări.

Stăteam în iarbă pe malul râului
și aruncam pietricele. Cînd pietricelele loveau apa
stelele se multiplicau pentru o clipă, mici explozii de lumină,
clipind și dispărînd. Era un băiat pe care începusem să-l plac,
nu vorbeam cu el, doar îl priveam.
Îmi plăcea să stau în spatele lui și să-i studiez ceafa.

După un timp ne-am ridicat toți și ne-am întors prin beznă
în sat. Deasupra câmpului, cerul era clar,
stelele peste tot, ca în râu, dar astea erau stele reale,
chiar și cele moarte erau reale.

Dar cele din rîu -

erau ca și cum ai avea o idee care explodează brusc într-o mie de idei,
poate nu reale, dar cumva mai vii.

Când m-am întors acasă, mama dormea, tata era încă la masă,
își citea cartea. I-am spus – Prietenul tău a plecat?
Și el m-a privit cu atenție o vreme,
apoi mi-a spus – Mama ta și cu mine obișnuiam să bem un pahar de vin împreună
în fiecare seară, după cină.