OPTm
nr. 93/6

Anii descoperirii Poeziei „contemporane” (și prin ochelarii lui Bachelard)

 

Propunerea de a scrie despre literatura anilor „1998-2005” a fost socotită de către piticii mei interiori ca o provocare: piticul cel mai pitic a apreciat imediat exactitatea perioadei; piticul mai oedipian și-a scos imediat ochii și a vrut să mi-i scoată și mie cu trimitere directă către conturarea destinului (literar); soția, pe care am cunoscut-o în anul 2002, a fost imediat dornică să știe câteva amănunte picante, despre… cum nu m-am însurat în acel răstimp.

Ca o paranteză, sper să nu-și dea seama că dintre cei trei pitici menționați, ea este, inevitabil, cel mai important, șarmant muz, pe care îl invoc degrabă…

*

Erau anii în care trudeam la opera lui Bachelard (la cunoașterea ei), în maniera căruia, se prea poate, am început să scriu despre cărți de poezie pentru diverse reviste locale (tot în jurul anului 2000)… Bachelard era tema la licență, pentru filosofie, specializările mele, la o Facultate de Litere, Istorie și Teologie, fiind Istoria și… Filosofia. De unde și acum o grilă de interpretare etic-estetică, din pricina căreia, cu cât înaintezi în vârstă, ajungi să suferi mai mult… Dar și să ai subiecte și teme literare pentru șapte vieți!

*

Până prin 199… și opt, proporțional, citisem enorm de multe traduceri, romane în special. De la Jules Verne-ul, Twain-ul și Sadoveanul, sic, copilăriei până la Dostoievski, Proust, Joyce, Hemingway, Kundera, Tournier, Fowles, Tolstoi, integrala Rebreanu, Romain Rolland (mai deunăzi mi se făcuse, nu știu de ce, dor de „Jean Christophe”), Camus, încercasem să gust din tot ce vreți, aproape, după 1989 tot Cioranul, Eliade, Ionesco, Noica, Nietzsche, de unde și alegerea filosofiei în cele din urmă, împreună cu istoria, după un eșec la filologie… Un cuvânt aparte pentru „Jurnalul fericirii”, carte care te poate converti… Convertindu-mă cât pot fi eu de convertit. Care m-a trimis la „Matei Iliescu” al lui Radu Petrescu, pe care l-am citit atunci.

Cred că și „Femeia în roșu” am citit-o cam tot pe atunci!...

Prin 1998 (aproape sigur pe atunci țineam un jurnal studențesc, care este de căutat! El ar mai lămuri și aspecte privind lecturile de atunci, cum mă situam vizavi de noutățile editoriale românești.), stăteam la rând pentru bursă în secretariat și țin minte că, în urma unei discuții, în așteptarea banilor (așadar, încă nu aveam carduri bancare!), cu o studentă în anul III la Litere, mă miram că nu știa de Cărtărescu… „Levantul”, „Nostalgia”, cred că și prima aripă a „Orbitorului”, „Travesti” mă încântaseră până într-atât încât doream să fiu un Dostoievski care să scrie precum Cărtărescu! Sic! Atenție, Poezia, din perspectiva zilelor noastre, nu era ceva foarte serios în privința planurilor mele literare! Doream roman, dar scriam teatru (și la patru mâini), nu numai pentru că atunci eram îndrăgostit de Shakespeare și Ionesco (urmăream în acea vreme, mult mai aplicat, concursurile de dramaturgie UNITER, și fusesem marcat de „Farsa” lui Răzvan Petrescu și „Evangheliștii” Alinei Mungiu; culmea, vorba vine, este că „Angajare de clovn”, care nu mă înnebunise, a făcut carieră!), dar începusem să silabisesc și Poezia contemporană, după ce unei poete din Galați, Alina Durbacă, i s-a acordat un important premiu național… Dar probabil pastișam, și la patru mâini (la început, literatura era pentru mine un dialog… cât se poate de viu și de firesc), Rilke, Nichita Stănescu, Rimbaud, Borges, Lorca, Esenin, Blaga, Vasile Voiculescu, Emil Botta, inserând, evident, dorințe, vise (și literare), evenimente, hermeneutici proprii…

Cu Mihaela Galu și Marian Stroe aveam un fel de cenaclu „în trei” (nu vă gândiți la mariaje, că nu vă gândiți bine!) care a ținut ce a ținut; necăutând și neștiind de viața literară locală, „trăiam-visam literar” prin lumea revistelor literare; încet, încet am început să trimitem la diverse concursuri literare mediatizate și, implicit, prin premieri și participări la acestea, să cunoaștem, pe viu, poeții… contemporani și literatura lor, consacrații și aspiranții (nu chiar pe toți cei mai de jos personal): Nicolae Țone, Angela Marinescu, Mihail Gălățanu, Daniel Bănulescu, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Adrian Alui Gheorghe, Lucian Vasilescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nora Iuga, Daniel Corbu, Ioan Es. Pop, Lucian Alecsa, Valeriu Stancu, Rodica Draghincescu, Saviana Stănescu, Adina Dabija, Cristi Pavel, Horia Gârbea, Teodor Dună, Alexandru Ovidiu Vintilă, Petrișor Militaru, Paul Blaj, Claudiu Soare, Andra Rotaru (debut chiar în 2005!), Aura Christi, Florina Zaharia… Și atâția și atâția alții!

Mai visând la scrierea unor romane, în acei ani am intrat în labirintul Poeziei, al cunoașterii ei, prin sute de cronici la cărți de poezie, fiind ispitit și eu să public: în această perioadă, 1998-2005, două cărți, dintre care una fiind un premiu pentru manuscris la „Porni Luceafărul…” (2001)

Câteva cuvinte în plus pentru trei scriitori care au deschis, cu timpul, în această perioadă, alte și alte porți ale cunoașterii, prin recomandări directe și indirecte: Viorel Ștefănescu, Sterian Vicol, Florina Zaharia, care m-au și făcut să înțeleg (tot direct sau indirect) că există două feluri de mainstream: cel editorial și cel de breaslă, rareori, uneori, intersectându-se…

Între 2002 și 2005, cât timp am predat la o Școală din Liești, o localitate mai aproape de Tecuci decât de Galați, învecinată cu Iveștii lui Ștefan Petică și ai Hortensiei Papadat-Bengescu, unde am și locuit (predominat în Liești, dar și la rude din partea mamei, care avea părinții în Vulturenii de lângă Buceștii lui Petică!), a existat și nu a existat o ruptură cu viața literară: colaboram la revistele celor trei mai sus amintiți (dar nu numai), eram „aprovizionat” cu noutăți, participam la Festivalul „Costache Conachi” de la Tecuci, am fost și prin jurii, cunoscând noi și noi poeți…

*

Desigur, rămân amintirile care mai învie și ele, și cărțile pe care le adoram, Kundera, Fowles, Shakespeare, Proust, Cervantes, Homer, Platon, Dostoievski, cititorii sunt și ei niște bogați în felul lor, ca și cei care își permit să aibă Dali, Picasso, Munch, De Chirico, pe pereți, dar nu se mai uită la picturi decât, poate, când un copil le stropește cu ceva ori un hoț neglijent le-a înlocuit cu niște falsuri ordinare; și cărțile sunt din ce în ce mai rar deschise, sunt ca niște mumii sau statuete de marmură ascunse în bibliotecile-piramide.

Așadar, în zilele noastre citesc din ce în ce mai rar poezie, scriu despre ea și mai rar, unii cu care împărtășeam literatura atunci nu mai scriu sau nu mai sunt, anii 1998-2005 sunt, într-adevăr, din altă viață, pe care doar prin literatură, scriere, recitire de jurnal sau manuscris (cele două cărți), o mai poți retrăi.

Dar filosofia, mereu rivalizând în viața mea cu istoria (și, evident, literatura), se va întreba la ce bun re-trăirea, dacă nu găsești acolo acel ceva magic și, dialectic, te întorci și la Poezia care, ca într-o tragedie, poate ucide, dacă nu corupe, Adevărul, Istoria, Proza, Teatrul, Filosofia… Poezia magică, a magilor… Poezia sacră și profană…

Și, urmând Provocarea, începi să cauți în arhivele personale… cărțile care au marcat mica perioadă de timp care înseamnă trecerea de la un mileniu la altul. Ajungi la „Manualul de literatură” de la Ed. Vinea, din 2004, având „în distribuție” pe Floarea Țuțuianu, Daniel Bănulescu, Mihail Gălățanu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Nicolae Țone, Lucian Vasilescu.

O carte oarecum bizară, care poate trezi dragostea pentru literatură și viața ei! Dar oare este o carte care „a rămas”, cu toți cei șapte magnifici... dintre oare câți alții?

*

Poate un criteriu care să ne spună, subiectiv, evident, care cărți citite atunci au trecut proba timpului ar fi acela al dorinței de le a reciti... Altul poate fi acela al reeditării de care face caz și Rui Zink, în „Cititorul din peșteră”!

Faptul că nu-mi amintesc prea multe fără a răscoli arhiva personală a recenziilor realizate (începuse să devină un viciu: aproape despre tot ce citeam și scriam), poate să sugereze ceva despre un anume deșert! Dar poate citeam eu pe atunci prea puțină literatură română contemporană!

Confruntând lista mea sărăcăcioasă de atunci, aș vrea să recitesc Cărtărescu, „Teodosie cel Mic” de Răzvan Rădulescu (da, apare, în 2006, posibil să-l fi citit abia în 2007), „Degete mici” de Filip Florian, Marius Ianuș (cu care eram comparat, o, tempora!), Claudiu Komartin, George Vasilievici, „Cerul din burtă” al Ioanei Nicolae, Gellu Dorian, Luca Pițu, Nora Iuga, Angela Marinescu, Alina Durbacă, Florina Zaharia, „Nicolae Magnificul” de cel care era încă Țone și nu Tzone, Dimitrie Lupu, Liviu Ioan Stoiciu... și cei de mai sus. Unele nume se repetă, despre cei din ultimul paragraf am scris, cu una sau două excepții...

Cel mai mult m-au... înspăimântat numeroase nume și cărți despre care am scris, despre unele nemaiamintindu-mi nimic!

ADI G. SECARĂ

Scriitor și jurnalist cultural, Adi G. Secară (n.1972) a absolvit Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității Dunărea de Jos Galați, specializarea Filosofie-Istorie. A publicat mai multe volume de poezie, dintre care Poet chemând derviș a fost tradus în turcă (2019), și un roman experimental, Pirapitinga. Hector la vernisaje (2018), piese de teatru scurt, eseuri și recenzii literare.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

 

Surprinzătoare și stranie, proza lui Florin Spătaru trimite cu gândul la formula povestirilor cu final neașteptat. Anumite imagini poetice se imprimă în memoria cititorului, urmărindu-l multă vreme după lectură.

 

Catrinel POPA

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Nu voi mai vedea lumea niciodată de Ahmet Altan, Ed. Pandora M, col. Anansi, 2020

Carte recomandată de Radu PARASCHIVESCU

 

 

CĂRȚI NOI

Humanitas, 2021

 

Ed. Spandugino, 2021

 

 

 

 

ART, 2020

 

 

Inocență, rasism, poveste original narată.

Amazon

 

Casa de Pariuri Literare, 2021

 

 

 

 

VIAȚA LITERARĂ

 

 

Adi G Secară, lansare de carte la ICR Istanbul

 

 

 

Semnează

 

 

 

 

 

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro