Dacă aș avea puterea să schimb ceva la orașul meu, probabil i-aș dezamăgi pe cei care așteaptă o listă de demolări. Nu aș dărâma nimic. Fiecare clădire ascunde povești pe care nu le știm. Pereții au auzit conversații, au văzut oameni îndrăgostindu-se, despărțindu-se, întorcându-se acasă. Nu aș accepta să acopăr toate acestea cu praful unei demolări.

În schimb, aș mai adăuga un fel de extensie – un oraș în interiorul altui oraș, ca o povestire în ramă. L-aș construi undeva în Suceava, însă într-una din zonele care ne sunt atât de plăcute; poate între munți sau printre adierile brazilor. Ar apărea firesc, ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna și doar cititorii l-ar fi observat. Poate că s-ar numi simplu: Orașul dintre pagini.

Ar fi un loc destinat exclusiv celor care iubesc cărțile. La intrare n-ai cumpăra bilet.

Ai intra spunând numele ultimei cărți care te-a făcut să uiți de timp. Cu cât ai citit mai mult, cu atât ai descoperi mai multe străduțe. Pe alei ar fi bănci care se luminează discret după apus, ca să poți continua încă un capitol. Deasupra lor, umbrele mari ar ține piept soarelui din zilele toride. Librăriile și magazinele ar avea o regulă simplă: la fiecare articol achiziționat ai primi în dar o carte. Cafenelele ar servi cafea, ceai și liniște, iar dacă ai uita semnul de carte acasă, ai primi unul la plecare.

Mi-ar plăcea ca și publicitatea să fie altfel. În locul panourilor care îți spun ce să cumperi, aș vedea afișe cu citate care te fac să te oprești din mers. În stațiile de autobuz ar apărea recomandări de lectură, iar pe ziduri n-ar fi reclame, ci primele fraze ale unor romane, suficient cât să-ți stârnească pofta de a le continua.

Poate că acesta ar fi și cel mai frumos obiectiv turistic al orașului. Nu unul pe care îl vizitezi în grabă ca să faci o fotografie, ci unul în care rămâi. Un loc unde timpul nu se măsoară în minute, ci în capitole. Nu cred că orașele devin mai bune doar atunci când construim clădiri noi. Uneori devin mai vii atunci când construim locuri în care oamenii își amintesc să viseze. Iar dacă aș putea adăuga ceva Sucevei, acesta ar fi: un colț în care cititorii să se simtă acasă, chiar și atunci când sunt, de fapt, plecați într-o altă lume.