Invitat de Ciprian Handru să scriu câteva rânduri despre orașul meu, trebuie să subliniez din start că nu m-am numărat niciodată printre cei care se mândresc cu locul în care s-au născut, iar aceasta nu pentru că nu mi-ar plăcea respectivul loc, ci pentru că nu te poți lăuda cu un simplu accident genetic.

Chiar când scriu, savurând un espresso, aceste rânduri, mă aflu la o conferință științifică la Timișoara, în cadrul căreia am vorbit despre geografia imaginară a lui William Blake, mai precis, despre cum și-a conceput el, în arta pe care o propune, Londra natală. Poetul englez a fost acuzat, în multiple rânduri, de obscuritate, însă, trebuie adăugat, această obscuritate rămâne doar aparentă.

Cel mai interesant si mai des discutat edificiu urban al arhitecturii vizionare blakeene se numește Golgonooza. Cvadripartit, acesta este un spațiu imaterial care continuă topografia fizică a Londrei metropolitane, dar învestind-o cu sensuri alegorice noi. El constituie Orașul Artei și al Manufacturii, clădit chiar pe malurile Tamisei, ca reprezentare subtilă a operei de artă.

Schimbând ceea ce este de schimbat, aș avea nevoie de un suflu vizionar măcar de zece ori mai modest decât al lui Blake ca să pot converti, în idei atrăgătoare și demne de așteptările cititorilor contemporani, imaginea estetizată pe care o am eu însumi despre Craiova natală. Fiind însă un simplu filolog, îi voi lăsa pe alții, mai înzestrați de muze, să-și cânte locul de baștină. Eu mă voi mulțumi să tac și să trăiesc în continuare, liniștit, în el.