
Prima revistă de creație hibridă, înființată de Doina Ruști, pe 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Maggie O’Farrell, Land
Emma Neamțu
Maggie O’Farrell este cunoscută publicului român prin cărți precum Portretul căsătoriei, Băiatul care și-a pierdut strălucirea, Exist, exist, exist sau Hamnet. În iunie 2026, la Knopf Doubleday Publishing Group, i-a apărut romanul Land, în care autoarea face o secțiune transversală prin istoria unei regiuni din vestul Irlandei; ea se oprește asupra unor momente din perioada druidică și asupra celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, marcată de Marea Foamete și de emigrarea unora dintre locuitori în America.
Firul care unește epocile este suferința oamenilor. Secvențele ce descriu experiența lui Tomás la azilul săracilor, la care ajunge după pierderea familiei, și traversarea Atlanticului de către Enda, fiica lui, mulți ani mai târziu, sunt de o mare forță evocatoare, accentuată de sobrietatea scriiturii, lăsând completarea detaliilor pe seama imaginației cititorului. La fel de puternică este partea din roman dedicată așa-zisei exorcizări a lui Tomás de către părintele Joseph, la întoarcerea din dumbrava celor patru izvoare. Dincolo de confruntarea dintre doi oameni și două voințe, se află încleștarea dintre două feluri de a percepe/de a concepe transcedentalul: unul care se apropie de natură și care ține cont de tradițiile locului, al lui Tomás, și unul care se îndepărtează de acestea, al preotului. Se adaugă scena atacului asupra tinerei Rose și a uciderii vinovaților, fiul stăpânului și prietenul lui, de către fratele fetei și secvența în care, din cauza unui abuz de putere a unui superior obtuz, Tomás suferă accidentul de pe urma căruia își pierde mâna dreaptă și, o dată cu ea, rostul existenței.
Mai mult decât orice, romanul nu este istoria unor fapte, ci a pierderii, a înstrăinării, a ratării, a oportunităților irosite, a consecințelor înțelese prea târziu. Tomás și Phina cresc la azilul de muncă pentru săraci, iar povestea lor poate ușor să devină subiectul unui roman de aventuri de sine stătător. Ei ajung aici fiindcă Marea Foamete i-a lăsat orfani, iar paginile dedicate vieții pe care o duc amintesc de dickensianul Oliver Twist. Dacă, pentru Tomás, să plece cu soldații englezi pentru a ajuta la cartografierea ținutului irlandez înseamnă să aibă o șansă la o viață mai bună, pentru Phina reprezintă aproape o condamnare de la care o salvează în ultima clipă Tomás. Cea mai dureroasă întâlnire ratată a romanului este aceea dintre Phina și tatăl ei: întors din America, acesta o caută la azil cu numele ei adevărat și, deși fata este acolo, nu se întâlnesc, fiindcă numele îi fusese schimbat la sosire.
Pe de altă parte, colaborarea cu englezii aduce lui Tomás și familiei sale o viață mai bună, asigurându-i un venit printr-o activitate care-i place, dar este și cauza care, mai târziu, îl va duce la moarte.
Între Tomás, Phina și copiii lor, legăturile sunt influențate de caracterul puternic al fiecăruia, pasiunile și capacitatea de a-și impune voința, precum și locul izolat în care trăiesc, aproape de natură și de legende, amintind de Wuthering Heights prin intensitate. În dumbrava celor patru izvoare, pe care Tomás și Liam, fiul cel mare, o găsesc în timpul unei expediții de cartografiere, bărbatul se confruntă cu trecutul, iar hotărârea pe care o ia schimbă viața celor apropiați și determină avalanșa de întâmplări viitoare. Phina este partea echilibrată a familiei, cea care păstrează coeziunea și pe ale cărei eforturi ar dori să le continue fiica cea mică, Rose, fără, însă, a reuși, dimpotrivă. Alături de Eugene, care apare mai târziu, reprezintă afecțiunea, înțelegerea și empatia. Tomás și ceilalți doi copii, Enda și Liam, se luptă cu neînțelegerile și cu frustrările pe care le generează dorința tatălui de a impune o anumită ordine (cartografia nu este oare o încercare de ordonare a lumii, pe care Liam nu o agreează deloc?). Afecțiunea există, însă recunoașterea importanței pe care o are vine prea târziu. Preoția pentru Liam, muzica și emigrarea pentru Enda sunt forme de revoltă și de independență, dar sensul și profunzimea existenței vin din apartenența la familie, ceea ce aceștia conștientizează când nimic nu mai poate fi îndreptat.
Familia și, mai ales, paternitatea reprezintă o piatră de hotar pentru personaje, cu atât mai mult cu cât generația mai în vârstă este marcată de pierderea sau chiar de uitarea rudelor. De aceea, păstrarea memoriei este o temă importantă a romanului, o preocupare esențială pentru Tomás, de exemplu, care dorește să întocmească hărți cu numele vechi ale locurilor, pentru a nu fi uitate.
Pentru că Irlanda înseamnă cântec, folclor și povești, scriitoarea își învăluie materia epică cu un aer de magie. Enda duce o viață pe cât de liberă poate, cântând la diverse reuniuni, călătorind pentru a culege alte cântece și pentru a învăța, aproape de sălbăticia elementelor. Desișul în care se află cele patru izvoare și iazul, precum și posibilitatea pe care doi oameni deosebiți o au de a auzi peștele fantastic vorbind - Brith și Eugene - constituie dimensiunea fabuloasă a romanului. Recunoaștem ca element declanșator al cursului poveștii motivul blestemului generat de furtul unui inel de la o ființă cu puteri supranaturale, actualizare a Inelului Nibelungilor și a trilogiei lui Tolkien. De asemenea - motivul apei, interfață între lumea oamenilor și universul alternativ al unor ființe ascunse privirii obișnuite. Înstrăinarea inelului are drept consecință înstrăinarea și pierderea membrilor familiilor din dumbrava dintre munți, iar contactul cu apa iazului le schimbă viața, cu efecte imprevizibile, dar nu dintre cele mai bune.
În plus, compoziția romanului are forma circulară a inelului a cărui înstrăinare aduce blestemul asupra celor ce locuiesc în apropiere de dumbrava celor patru izvoare: Brith și însușirea inelului la început corespund lui Eugene și returnării bijuteriei către același pește fabulos, răsplata fiind înțelepciune și o viață îndelungată.
În același plan al simbolurilor pe care le conține țesătura cărții, este semnificativ că atât Brith, cât și Eugene au acces la o realitate ce depășește norma obișnuită, accentuată la cel din urmă de faptul că nu are capacitatea de a vorbi, dar posedă o sensibilitate aparte.
"Moreover, he hears things no one else does, the noises beneath: murmurs and mutterings and utterings, cries and expostulations, tales and mumblings, from the bushes and the streams and the bog and the air. He hears that the drystone wall of the haggard is opposed to moss growing on its humped back, so he sets about scraping it off with a scallop shell, an act which causes his father to yell and grumble at him about dislodged stones, but he doesn’t care. He senses that the stream flowing out of the copse joins the bigger streams further down the hill, but with reluctance, and that the waters hold themselves apart from each other, and separate out again as soon as they reach the sea. He feels that the bog is set against the faery fort, for reasons he cannot quite fathom, so he will never visit both in the same day" (p. 229).
De asemenea, câinele este un simbol al binelui, menit să-i protejeze pe stăpânii săi - aceeași rasă apare de-a lungul timpului pe lângă oamenii din dumbravă - dar puterea sa nu este suficientă pentru a risipi forța blestemului.
Profunzimea romanului nu constă numai în forța imaginilor pe care le creează autoarea, ci și în priceperea cu care știe să alterneze vocile și perspectivele, de la cele umane, la cele non-umane și la cea a povestitorului, astfel încât să obțină un univers ficțional complet și complex, autentic. Mineralul și vegetalul sunt la fel de importante precum elementul uman pentru felul autoarei de a înțelege istoria ținutului, ceea ce oferă cititorului o perspectivă inedită asupra efectelor pe care trecerea timpului o are asupra locurilor în care își duc viața personajele.
"The house waits for them, the interlapped birch planks of the door expanding and settling into themselves in the sun, the joists of the roof creaking with the unaccustomed weight of the thatch, its twin windows eyes that watch the boreen for the arrival of these new inhabitants. The stones of the walls absorb the lick of limewash, taste the sluice of streamwater that is scrubbed over them by the bucketload. The house holds its breath; the people hold their breath. House and people assess each other" (p. 159-160).
Mai mult, ritmul frazării, cu sufletul la gură, subliniază emoțiile pe care le resimt personajele, precum în secvența ce descrie fuga lui Brith și a câinelui, urmăriți de cei care vor să sacrifice viața fetei.
"They run together, she and the hound, and it is as if there is a guiding wind behind them, powering them, assisting them, because she slips through trees and over rocks like a deer, and she doesn’t know where she is heading, except perhaps she does because she thinks she recognizes those two hills, they look like the ones that cradle the pool she saw that time, and she thinks of her father’s ring, perhaps still lodged somewhere in her body, because she looked for it, she poked and sifted through her own stinking waste (…). She runs" (p. 133).
Teama de necunoscut, de asumare a unor consecințe neașteptate a hotărârilor pe care unele personaje le iau, cum este decizia Endei de a-și însuși actele fratelui ei pentru a fugi, de una singură, în America, sunt emoții ce-și găsesc ecou în picturalitatea imaginilor pe care le creează autoarea.
"On dry and windless days, when the sails above them hang limp in the air, the sea is flat and dull as a sheet of metal. If the winds start to rise, the waves become puckered and troubled. And there have been times when gales scream and rip through the masts, and the seas boil up into great, dark peaks striated with sinister white lace, and the ship is pitched down one incline then up another, a small vessel toiling across a watery mountain range" (p. 273).
Anticipările și întoarcerile asupra unor momente ale poveștii pun în evidență un ton de epopee, în strânsă legătură cu referințele mitologice. Eugene nu este numai martorul istoriei de acasă, ci simte în același timp ce se întâmplă cu surorile sale peste ocean sau cu fratele din Dublin, deși nu se vor mai întâlni niciodată.
Scriitura și trama narativă îl mențin pe cititor ancorat într-o lume în care iubirea, egoismul, iertarea, suferința, durerea modelează destine extraordinare ale unor oameni care trăiesc între istorie, fabulos și realitate.
Oana Celia Gheorghiu