Ioana Pârvulescu, Alfabetul domnilor: viața și aventurile bărbatului din cărți văzute prin ochii unei femei. Humanitas, 2025, 314p.

În Alfabetul domnilor al Ioanei Pârvulescu – continuare (și pereche) a volumului din 1999, Alfabetul doamnelor – regăsim atât un studiu tipologic al personajelor masculine, cât și un tablou al literaturii române și al spațiului literar și socio-cultural român din care fac parte scriitorii aleși spre discuție și personajele lor. Autoarea alege, în acest sens, un corpus de texte ce acoperă aproximativ un secol din literatura noastră, de la pașoptiști la interbelici, cu ușoare prelungiri în afara acestei perioade, la un Budai-Deleanu, Dimitrie Cantemir, Dinicu Golescu sau la Marin Preda de pildă, dar și cu alinierea literaturii române la cea europeană. Volumul gravitează în jurul personajelor masculine și mai ales a tipologiilor în care îi înscriem pe aceștia, de la îndrăgostitul seducător și "bărbatul de lux" la artist, aviator, bolnav sau ziarist, printre multe altele, fără a lăsa neexplorate mentalitățile epocilor și prejudecățile care se reflectă în literatură și în personaje, la fel cum nu este ignorată nici femeia ca personaj și ochiul feminin prin care sunt priviți bărbații din literatura română.

Însăși atenția pe care autoarea o acordă structurii volumului este semnificativă în acest sens. Alfabetul domnilor începe întocmai cu... femeia – cea imaginată de bărbat –, iar o primă încadrare tipologică a personajelor masculine pe care o regăsim aici este determinată de relația lor cu personajele feminine. Astfel, pe lângă bărbatul îndrăgostit, cel seducător și "bărbatul de lux" (amantul), întâlnim și ceea ce Ioana Pârvulescu numește "îmblânzitorul", "îmblânzitul" și "neîmblânitul". Existența feminină și cea masculină se reflectă și se determină reciproc, de aceea ei sunt discutați împreună, personajele feminine apărând constant pe parcursul volumului pentru a completa portretele personajelor masculine.

Relația cu femeia este unul dintre unghiurile din care sunt priviți bărbații din literatura română în volumul Ioanei Pârvulescu. Ei sunt, de altfel, văzuți în complexitatea lor, prin prisma mai multor tipologii ori criterii, motiv pentru care anumite personaje și textele din care fac ele parte apar în mai multe capitole ale volumului. Dacă în Alfabetul doamnelor vedeam, "de la doamna B. la doamna T.", Adele, Ele, duduci, Chirițe sau "vrăjitoare literare", Alfabetul domnilor își grupează "domnii" în funcție de trăsături specifice, de comportament ori pe criterii de inteligență, în funcție de accesoriile lor (de mustață sau de cal – "accesoriu" care va fi înlocuit de automobil, dar și de un topos literar, trenul), în funcție de meserii, de vârste, de ispite și obsesii, de relațiile cu femeile sau cu alți bărbați, marcând prietenii sau dubletul tată-fiu.

De remarcat este și sensibilitatea autoarei față de atmosfera epocilor revizitate, o sensibilitate cu care ne-a obișnuit din cărțile ei anterioare. Obiceiurile, prejudecățile și credințele vremurilor se oglindesc în literatură și în personaje. Dinamica acestor elemente aduce schimbări și în modul în care apar personajele în texte, schimbări pe care le evidențiază autoarea când discută, de exemplu, despre importanța prezenței sau absenței mustății de-a lungul timpului sau despre înlocuirea calului cu automobilul și cu trenul. Alfabetul domnilor înregistrează, în acest fel, și micro-istorii ale moravurilor, din care nu pot lipsi prejudecățile abordate pe alocuri cu un spirit ludic, dar fără a diminua greutatea subiectului. Un astfel de moment din narațiunea volumului care ne face să zâmbim, dar care ne lasă și cu gustul amar al adevărului pe care Ioana Pârvulescu nu se sfiește să-l pună pe masă, este din capitolul dedicat "prostiei":

Fără să fie mare ca grădina lui Dumnezeu, grădina literaturii române are totuși mulți proști în ea. Mai ales bărbați. Explicația preferinței scriitorilor pentru personajul masculin la capitolul prostie ține probabil de prejudecata că la femeie oricum nu inteligența contează (așa cum la bărbat nu frumusețea e atributul important). (p. 135)

Cum personajele masculine sunt privite și din perspectiva realității socio-culturale ale vremurilor în care sunt plasate în narațiuni, din Alfabetul domnilor nu lipsesc incursiunile în memorialistica autorilor. Jurnalele și schimburile de scrisori formează cadrul necesar pentru reconstrucția atmosferei epocilor, iar subcapitolul despre prieteni și prietenii literare, cum sunt cele dintre Alecu Russo și Vasile Alexandru sau M. Blecher și Geo Bogza, abundă în astfel de incursiuni în viețile scriitorilor. Scriitorii devin și ei "personaje" ale acestor epoci literare, categorie din care nu lipsește Mateiu Caragiale, un adevărat "personaj", care "rivalizează cu personajele lui și, categoric, le învinge." (p. 98)

În Alfabetul domnilor, Ioana Pârvulescu insistă asupra nuanțelor, a luminilor și umbrelor ce cad asupra personajelor pe care le privește atât cu instrumentarul critic, cât și cu ochi de scriitoare, propunând o tipologie complexă a personajelor discutate, precum și noi interpretări și chei de lectură a textelor. Mai mult, Alfabetul domnilor nu este doar despre domnii literaturii române, personaje și scriitori, ci oferă și un tablou amplu al literaturii noastre de la pașoptiști la interbelici, precum și al realității socio-culturale a spațiului literar românesc din această perioadă. Astfel, Ioana Pârvulescu îmbină, într-un volum cu structură eseistică și cu o stilistică nelipsită de dimensiunea ludică, elemente de critică și istorie literară, de memorialistică și de istorie culturală, a mentalităților, fără vreun fel de rigiditate academică sau de impresie de exhaustivitate, lăsând cale deschisă completării studiului tipologiei personajelor masculine și cu alte texte, personaje și alți scriitori.