Povestire publicată pe grupul Ficțiunea

Bujor, feciorul boierului Stratulat, nu semăna cu nimeni din familia lui. Stratulat și Stratuleasa erau oameni așezați, gospodari, buni la suflet, darnici și binevoitori. Vecinii îi îndrăgeau, iar slugile așișderea. Sora lui Bujor, Calistița, nu împlinise decât șaisprezece primăveri, fiind deja curtată de un alai de flăcăi de neam mare, astfel că era limpede pentru toată lumea că boierului îi va fi tare greu să aleagă un ginere vrednic de o copilă atât de cuminte și de frumoasă. Bujor nu avea nicio părere despre nimic, puțin îi păsa de măritișul soră-sii ori de onoarea familiei. Trăia în lumea lui și nimeni nu izbutea să se dumirească cum de l-a lovit damblaua atât de crunt. De când se întorsese de la Paris, unde studiase Dreptul, Bujor parcă se preschimbase în altcineva. Foștii lui dascăli erau cei mai mirați, deoarece copilul mereu vesel, isteț și cu ținere de minte de altădată era acum un tânăr subțiratic, cu o privire întunecată, de parcă ar fi pus mereu la cale o năzbâtie. Deși se vedea de la o poștă că nu tăiase frunză la câini pe plaiurile franțujilor și se prinsese cu prisosință învățătura de el, nu mai era Bujor cel de altădată. Căuta să fie singur cu dinadinsul și se refugia în colțurile mai neumblate ale conacului. La început, ai casei n-au băgat de seamă nimic schimbat la Bujor, pentru că știau că-i place studiul și nu vedeau ceva rău să aibă printre ei un cărturar sadea. Numai că taman atunci au început să dispară din casă pantofii femeilor. Mai întâi proprietara nu-și găsea un pantof de stradă sau un condur, iar în câteva zile nici perechea nu mai era unde o lăsase. Stratuleasa nu-și bănuia slugile de furtișag, nu doar fiindcă ținea doar fete și bătrâne cinstite, ci pentru că și acestea se trezeau văduvite de încălțări, ca prin farmec.

Într-o după-amiază, Aurica, servitoarea Calistiței, urcă în pod să aducă niște saci, dar se opri în fața ușii, auzind un pleoscăit dinăuntru. Uitându-se pe gaura cheii, Aurica nu se miră prea tare zărindu-l pe Bujor instalat pe un fotoliu vechi, ținând în mâna dreaptă un ceaslov pe care scria O mie și una de nopți, iar în mâna dreaptă o linguriță de argint. Asta nu era, la o adică, nimic neobișnuit, căci îl mai văzuse și în trecut pe fiul Stratulesei studiind la desert. Aurica nu se pierdea ușor cu firea și continuă să-l privească pe Bujor, cuprinsă de-o presimțire nelămurită. Nu mică îi fu mirarea când recunoscu pantofiorul cu broderie galbenă al stăpânei sale, plin cu șerbet de lămâie de aceeași culoare, din care gusta pe îndelete Bujor, fără să-și dezlipească ochii de pagina cărții. De-abia înfrânându-și un hohot de râs, Aurica dădu fuga la coana Despina, povestindu-i cu sufletul la gură scena din pod. Boieroaica se cruci aflând ce patimă are unicul ei fiu, dar avu destul sânge rece ca să nu se agite zadarnic. A doua zi, înainte de micul dejun, se duse singură în iatacul lui Bujor, care primi vestea că ori se dezbară de obiceiul de-a mânca deserturi în pantofii femeilor din conac, ori se apucă de-o muncă oarecare, pentru a-și îngădui acest nărav costisitor. Făcând o figură de mânz plouat, Bujor se uită la maică-sa cu gura căscată, fără să se apere. Peste o săptămână se și tocmise preceptor al nepoților săi, doi gemeni hazlii, pe care uncheșul lui, boierul Dragomir, nu mai avea habar cum să-i cumințească. Boierul Stratulat încercă în fel și chip să pună stavile apucăturii curioase a lui Bujor, amenințându-l cu dezmoștenirea, dar Bujor se înrăise tot mai mult de când câștiga niscaiva parale. Ca să nu mai șterpelească pantofii, boieroaica îl rugă pe fiul ei să-și comande singur, din capitală sau din străinătate, pantofii de damă la care poftește, dar să nu se mai atingă de încălțămintea locatarelor din conac. Bujor nu promise nimic, dar o vreme păru că nu mai râvnește la pantofii femeiești de la domiciliu. În schimb, la un bal din pragul verii fu surprins de mai mulți oaspeți ghemuindu-se sub masă și cercetând pantofiorii abandonați de dansatoarele ostenite, care se ospătau descălțate.

Aventurile împătimitului cititor de basme orientale, amator de creme dulci servite în conduri de damă, au făcut ocolul mai multor moșii din județ, dar oamenilor le era mai curând milă de Bujor și de-ai lui. Mai râdea uneori câte-o gură rea, dându-și cu părerea că lecturile șubreziseră mintea puiului de boier, care n-o să-și găsească o logodnică decât dacă renunță la viciul deserturilor turnate în încălțăminte femeiască. O babă pricepută la farmece se chinui să-l lecuiască pe Bujor de năravul lui, dar degeaba. Bujor se retrăgea pe unde apuca, citind povești cu descrieri de ospețe și deserturi sofisticate, care-i alimentau fantezia flămândă, dornică de niște desfătări tot mai neobișnuite. Îi părea un pic rău că-și îngrijorează familia, dar nu se putea abține de la bazaconie, chiar dacă aceasta nu mai era ascunsă. Femeile nu-l interesau câtuși de puțin pe Bujor, poate doar vreo Șeherezadă l-ar fi cucerit, dacă ar fi întâlnit-o în realitate. Orișicum, nu se putea învinui de necumpătare, pentru că doar o dată sau de două ori pe săptămână se deda la voluptatea lecturii și a desertului turnat în pantof. În scurtă vreme, O mie și una de nopți ajunse o carte foarte la modă în ținutul nostru, cu toate că nu au mai ieșit la iveală cititori nobili sau de rând de teapa lui Bujor, cu pasiuni la fel de extravagante. După ce faima i-a scăzut, întrucât lumea fie și-a găsit alte victime, fie și-a văzut de treburi, Bujor s-a întors la Paris, unde s-a făcut copist și pasămite are parte de cele mai selecte ediții ale cărților preferate, dar și de cei mai frumoși pantofi pentru desert, căci n-are de gând să se întoarcă în țară.