Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Fumul mort, cartea-amiral

Nebojša Jevrić, Fumul mort, colecția Balkan Express, Editura Datagroup, 2026

Dacă e martie, e Bookfest Timișoara. Iar dacă este Timișoara – spațiu prin excelență multicultural – atunci deschiderea către literaturile de dincolo de granița de vest și de sud ține de domeniul firescului, ba chiar al necesarului. Este și cazul colecției Balkan Express de la Editura Datagroup, ale cărei prime două volume urmează să fie lansate oficial între 19-22 martie la târgul internațional de carte Bookfest Timișoara. Fumul mort, cartea-amiral a noii colecții, este genul de proză care te marchează ireversibil. În urma lecturii nu vei mai fi nicicând persoana dinainte.

Decisă să recupereze literatura unui spațiu – cel balcanic – care, în mod paradoxal, ne este deopotrivă familiar și periferic, pe care îl invocăm frecvent ca metaforă (de cele mai multe ori pe un ton ironic sau peiorativ), dar în fapt îl cunoaștem prea puțin (sau, cel puțin, nu îl aprofundăm suficient), editura timișoreană scoate în traducerea și îngrijirea lui Goran Mrakić un volum cutremurător de istorii personale derulate sau – după caz, retezate – în vâltoarea istoriei universale, aceea care încă fierbe la doar un pas distanță de România.

De anvergură dostoievskiană (tatăl autorului a fost profesor de limba rusă), dar circumscrise stilistic unui realism minimalist specific mai degrabă lui Hemingway (nu degeaba autorul este considerat un Hemingway al sârbilor), poveștile depănate de Nebojša Jevrić în Fumul mort par la prima vedere scenete tragi-comice, snoave, istorisiri de crâșmă, povești de pahar. Și poate că, până la un punct, asta și sunt, căci autorul însuși declară: "Cei mai buni povestitori sunt alcoolicii rămași fără băutură. Atunci vorbesc ca Șeherezada, ca să-i țină pe ceilalți cât mai mult lângă ei. Am băut și eu cu ei. Și, de multe ori, vedeam un fum mort ridicându-se deasupra capului meu."

Dar etica scrisului său este cea a literaturii ca martor. "Scriitorul este martorul celor nefericiți în fața lui Dumnezeu", iată crezul lui Jevrić. Iar una dintre rațiunile declarate ale editurii în sprijinul colecției recent inaugurate este tocmai aceea că poate contribui "la o înțelegere mai onestă a locului în care trăim.“

Scriitor, jurnalist și fost corespondent de război, Nebojša Jevrić s-a născut în Muntenegru în 1959 și trăiește la Belgrad. (În Fumul mort, felul în care scrie despre ritmurile și tipicul vieții rurale din masivul Durmitor are accente mitice, mustind de ancestral.) A publicat până în prezent 14 cărți și a scris pentru ziarele și revistele Duga, NIN, Politika, Jedinstvo, Stvaranje și Književna reč. În timpul războiului din fosta Iugoslavie, a transmis direct de pe front, de la firul ierbii, însă mai mult decât atât, a trăit alături de combatanți, le-a ascultat și cunoscut poveștile reale de viață pe care le-a așternut apoi, laconic, pe hârtie.

Proza sa este condensată, dar te pătrunde până la măduvă: un amestec de agonie și lumină, de mucalit și absurd, de brutalitate și candoare, de umor, cruzime și tandrețe adesea resemnată. Eroii săi sunt marginali (de cartier, de cazarmă, din spitale de boli mintale ori sate de mult părăsite), reprezentanți ai unei umanități "a nimănui", prinsă în menghina istoriei, a lăcomiei, a dragostei sau a zbaterilor meschine pentru puterea trecătoare. Bețivi legendari și pușcăriași; femei strașnice sau ușoare, dorite aprig sau părăsite; amanți improbabili; bolșevici mistici și interlopi; copii orfani și militari în termen; nevinovați și călăi – de multe ori în aceeași persoană. Cu toții, scoși din anonimat de Jevrić, cel care a căutat glonțul; de supraviețuitorul cu inima frântă care a înțeles că destinul care-i revine lui este acela de observator și de martor.

Căci asta face cu vârf și îndesat Jevrić în această carte: depune mărturie despre viață și moarte, despre gingășia și violența care zac în oameni, despre ororile războiului care-și lasă amprenta peste generații, despre devastarea sufletească și mutilarea fizică, dar și despre momentele de frumusețe, duioșie, inocență, care par a răscumpăra preț de o clipă umanitatea din bezna bestialității. Nu judecă, ci relatează: simplu, fără lamentări, fără artificii. Într-o epocă a textelor confesive, teziste sau fade, ce face Jevrić aici este să aplice cititorului un șut cu bocancul în plex. Jevrić documentează trecutul, destinele și subculturile pe care literatura fină le ignoră; el scrie, prin prisma propriilor experiențe de pe front, despre dezastrele reale din viețile oamenilor care de regulă trec neobservați, dar ale căror portrete, sub pana lui, devin de neuitat, ți se imprimă în creier cu fierul înroșit.

Este o proză care, deși nu se regăsește neapărat în mainstream-ul țării vecine, recuperează fără părtinire perioade istorice și traume multigeneraționale, evitând subtil discursul politic identitar. Pe filosoful Jevrić îl interesează omul în sine – omul mărunt – sau mai degrabă, omul obișnuit, al cărui destin e tocat mărunt de abatajul marii istorii și de blestemul individual al naturii umane; experiența trăită, cu toate contradicțiile sale, și mai puțin exercițiul estetic. Jevrić scrie o literatură de observație în care tensiunile nu sunt trucate, ci vii și incandescente. Și cu atât mai tulburătoare. Este o literatură decupată din viața unei regiuni cu care timișorenii au rezonat foarte mult timp: înainte de 1989 Banatul trăia în siajul televiziunii belgrădene, iar cultura iugoslavă, cu produsele ei de consum și artefactele sale culturale exercita o atracție aparte.

Este cu atât mai îmbucurător faptul că editorul și traducătorul textelor este scriitorul timișorean de origine sârbă Goran Mrakić, a cărui relație personală cu autorul și cu întreg spațiul ex-iugoslav îi permite o înțelegere profundă a contextului, ceea ce se simte inclusiv în stilul inimitabil al transpunerii în limba română.

De altfel, acesta este și motivul pentru care, la dorința expresă a autorului, cartea se încheie cu povestirea Nuntă la Jasenovac, poate cea mai cruntă dintre toate prozele prezente în volum. Cel puțin la fel de tulburătoare sunt însă și Ariciul, Învățătoarea, Pisicile și carnea sau Glonțul.

Pe scurt: Fumul mort este o carte-eveniment pe care n-o poți lăsa din mână, dar pe care, în același timp, simți nevoia să ți-o administrezi în doze mici, să faci pauze, să respiri sau să pleci în pustie înainte de a te putea reîntoarce la ea.

https://edituradatagroup.ro/products/fumul-mort

Andreea SEPI

Scriitoare și traducătoare licențiată la University of London (with Honours), publică în mod curent proză scurtă, eseuri, poezie și jurnale de călătorie. Povestirea Yore și nuvela Ink au fost selectate pentru Yeovil Literary Prize în 2022 și, respectiv, 2023, iar povestirea Un tramvai numit Decembrie a apărut în colecția de proză Underground3 TM din 2024, la editura Brumar. Este autoarea romanelor Icoană-n urmărire generală (2024) și Și văile șopteau numele tău (2025). Scrie și poeme, fiind prezentă în diverse publicații și antologii.