Totul a început cu Legendele Olimpului.

Îmi amintesc și acum serile de primăvară când, pierdută în paginile lui Alexandru Mitru, visam la sandalele lui Hermes. Mi le zugrăveam în minte aurii, din piele moale și caldă din care se isprăveau curele subțiri ce se înfășurau singure de gleznă, cu mici aripioare la călcâie ce aveau puterea să te poarte între lumi.

Mi le doream atât de mult încât noaptea visam că le primesc în dar de la însuși Hermes. Mă trezeam cu senzația că le-am avut în picioare, că am trecut peste garduri înalte, peste râuri și că m-au purtat până la cele șapte minuni ale lumii.

Dorința din copilărie îmi revine primăvară de primăvară.

Cu ele în picioare, zilele capricioase ar arăta altfel. Dimineața, când ploaia lasă bălți pe trotuare, aș merge fără să mă opresc în gânduri rele. Cu ele, aș putea ajunge exact acolo unde e rostul meu, lăsând un cuvânt de binețe unde este cerut și m-ar face să traversez oboseala și neliniștea fără niciun efort, împinsă ușor de la spate de briza lor invizibilă.

Uneori am impresia că încă le aud foșnind pe aproape. Simt că, după atâta timp, aș putea încă să le încalț și să-mi străbat viața fără să mai car povara timpului, primind cu bucurie zefirul proaspăt în piept și razele plăpânde de soare pe piele.

Oare luna asta voi primi în sfârșit magicele talaria?