Arundhati Roy, Refugiul meu, furtuna mea, trad. Alexandra Coliban, Humanitas, 2026

Apărută în original în septembrie 2025, la Hamish Hamilton, Scribner, cartea de memorii a lui Arundhati Roy, Mother Mary Comes to Me, se află în curs de publicare (februarie 2026) în limba română la Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei, traducător Alexandra Coliban, cu titlul Refugiul meu, furtuna mea.

Dincolo de a fi o simplă autobiografie, cartea lui Arundhati Roy este radiografia relației pe care autoarea a avut-o/o are cu mama ei și care, conștient sau nu, i-a marcat parcursul ulterior și i-a determinat alegerile de viață. Pentru omul care este azi Arundhati Roy, este vitală înțelegerea celei care a fost Mary Roy, profesorul, omul, mama, dat fiind că între prima calitate și cele care urmează există un antagonism profund. Amintirile autoarei reprezintă o colecție de suferințe provocate de tratamentul brutal la care îi supune mama pe ea și pe fratele ei de-a lungul timpului, dar și nenumărate motive pentru care o admiră și o iubește pe femeia aflată înaintea timpului său, totdeauna luptând cu prejudecățile de gen și de clasă, fondatoare a unei instituții de învățământ inovatoare și profesor care a influențat generații de elevi.

Arundhati încearcă să se construiască pe sine fie adaptându-se la imposibilitatea unei vieți cu exigenta ei mamă, făcând față violenței și abuzurilor verbale, lipsei unei locuințe adecvate, formându-se chiar ca un leac al astmului sever al acesteia, fie, atunci când supraviețuirea ei se află pe muchie de cuțit, căutând refugiu în lumea largă.

Cartea se citește pe paliere despre copilăria lui Arundhati, despre tinerețea ei rătăcitoare, a cuiva care nu este obișnuit să aibă rădăcini solide, și despre scenarista-scriitoarea-activista politică.

Autoarea se situează - prin experiența de viață, prin moștenire, prin convingeri - de partea dezrădăcinaților, a dezmoșteniților, a celor oprimați de un fel de autoritate sau de altul, a celor care își urmează drumul, oricât de futil, de dragul drumului, nu al destinației, din convingere, împotriva rațiunii uniformizatoare a opiniei publice și a bunului-simț.

Prin activismul său, precum și prin observațiile pe care le face la începuturile perioadei petrecute la Delhi, Arundhati Roy oferă tabloul politic și social al Indiei din anii ’70 până azi: luptele politice, diferențele sociale, discriminarea femeilor și a claselor sociale considerate inferioare, naționalismul extremist și fundamentalismul religios, conflictele populației cu corporațiile multinaționale susținute cu arma în mână de guvern, luptele din Kashmir și Pakistan. Autoarea este neclintită în convingerile sale, sacrificând relația cu familia pe care o formează cu Pradip și cu fiicele acestuia, riscându-și viața și înfruntând oprobiul public. Toate acestea, datorită educației pe care o primește de la omul și profesorul, nu mama, Mary Roy.

Din această poziție, în miezul perspectivei auctoriale, putem observa semnificația pe care a avut-o și continuă să o aibă asupra lui Arundhati Roy - carieră, percepție asupra lumii, receptare a activității sale de către public, influență și situație materială utilizată pentru cei de lângă ea, cu pricepere și simț delicat al generozității, pentru că, așa cum spune, trebuie să știi să oferi, după cu trebuie să știi și să primești - câștigarea Booker Prize pentru Dumnezeul lucrurilor mărunte. Scriitoarea dovedește că este fiica mamei sale, în sensul că, simțindu-se mai degrabă un outsider, își croiește un "acasă" personal și profesional propriu. De aceea, nu se mulțumește cu statutul și câștigul unui autor premiat, ci se expune riscurilor reale - procese, amenințări - ale activismului politic și social. Însă nu este un activism de salon, ci unul viu, atent, prezent, la tribunal, pe teren, concretizat în articole, studii și eseuri, continuând ceea ce începuse în perioada când faima scriitoricească nu o ajunsese, ci numai aceea de scenaristă: merge în Kashmir, în Valea Narmada sau în pădurea Dandakaranya din Bastar, opunându-se cu fiecare ocazie abuzurilor guvernului și ale multinaționalelor asupra populației și fiind martoră a ceea ce are natura mai rău, dar și mai rezistent. "Walking with the Comrades" (2011), "Kashmir: The Case for Freedom" (2011), "My Seditious Heart" (2019) sunt doar câteva dintre lucrările care ilustrează munca activistei și care expun situația politică și socială a Indiei în această perioadă.

Același sentiment de inadecvare îi afectează relațiile, din cauza modelului matern moștenit. Împreună cu Pradip, formează o familie pentru fiicele acestuia, timp de aproape douăzeci și cinci de ani, deși oficializată târziu. Însă, la fel cum plecase de lângă mamă și din Goa, de la J.C., pleacă și de lângă Pradip, pentru a se salva, pentru a supraviețui autentică, nefalsificată.

Autoarea are nevoie să scrie pentru a-și înțelege mama și pentru a face pace cu trecutul. Drumul înapoi către Mary Roy este un adevărat labirint printre amintirile respingerilor, abuzurilor, distanței, dar și a modelului de femeie curajoasă care a fost aceasta. În definitiv, tot zbuciumul acesta a avut drept rezultat scriitorul care este azi. De aceea, scrisul are mai multe funcții, printre care acelea de instrument de vindecare a traumei, de reparare a trecutului, de reconstruire a sinelui rănit, de identificare a unui sine ce trebuie să funcționeze în lipsa mamei, de a găsi motive și sens pentru felul de a fi al mamei, de a iniția un dialog cu sine, cu cititorii și, mai ales, cu mama, în cadrul căruia îndeplinește respectivele funcții. Scrisul are de asemenea rol reconstitutiv, fiindcă aduce în pagină oameni și locuri și, mai ales, pe omul din spatele scriitorului, ceea ce este punctul esențial al atracției acestui gen de scrieri pentru cititorul pasionat. Memoriile îi permit autoarei să parcurgă drumuri interioare, complexe, labirintice, desenate de cea care a fost mama, gangsterul, refugiul și furtuna ei (p. 15).

"Prin urmare, citiți această carte ca pe un roman. Nu pretinde a fi mai mult. Dar, oricum, nici nu pot exista pretenții mai mari. Proza e chestia aceea stranie, cețoasă, pe care scriitorii n-o stăpânesc pe deplin, chiar dacă așa își închipuie. De unde vine ea? Din trecut și din prezent, da, din lecturi, din imaginație. Dar poate și din presentimente despre viitor? Altfel cum vă explicați că, asemenea personajelor din cel de-al doilea roman al meu, Ministerul fericirii supreme, am devenit și eu acum îngrijitoarea unui soi de cavou, în grădina unui soi de pensiune? E bizar. Nu-mi dă pace noaptea. Dar apoi mă întreb: de ce oare ar trebui să știm totul?" (p.14).

Așa cum își dă seama autoarea, cartea aceasta va trata în final, intenționat sau nu, complicata problemă a moștenirii și a modelului familial, trasabil, pe linie maternă și paternă, până la bunici și străbunici. Prejudecățile, violența, abuzurile, discriminarea fetelor sunt transmise din generație în generație în toate familiile indiene obișnuite, chiar dacă nu toate problemele apar în toate familiile. Pentru că "asta e India, dragă", după cum constată un personaj, proprietățile sunt, de regulă, lăsate moștenire numai băieților, mamele, cu toată experiența acumulată, îi favorizează tot pe aceștia, iar soțiile/nurorile pot fi supuse unor tratamente discriminatorii, inumane, chiar morții: bunica își poartă cicatricile lăsate pe scalp de rănile provocate de soțul ei, însă ia partea fiului, împotriva lui Mary Roy, în problema moștenirii.

În acest context, Mary Roy îi oferă fiicei sale modelul unei femei aflate tot timpul în contra curentului: își părăsește soțul, locuiește singură, își maltratează fiul, deschide, întreține și dezvoltă o instituție de învățământ, combate, cu succes, în instanță, o lege și, în general, urmează drumul pe care și-l deschide singură.

Interesantă la orice carte de memorii a unui scriitor este decelarea proporției de realitate din lucrările lui de ficțiune, munca de detectiv pe care o întreprinde cititorul interesat în identificarea surselor de inspirație reale ce dau naștere lumii imaginate și drumul parcurs până la ficțiune: "Dumnezeul lucrurilor mărunte" conține elemente din copilăria autoarei, pe care le expune în capitolul al doilea al cărții, Fugari.

Evident, memoriile fiind concentrate în jurul mamei, rezultă din amintiri imaginea unei femei complexe, marcate de boală și de circumstanțele sociale, dar totuși o luptătoare, în același timp o femeie profund singură, fără alt sprijin decât propria tărie de caracter.

"În orașul acela conservator și sufocant din sudul Indiei, unde, pe atunci, femeilor li se permitea doar virtutea grețoasă - sau mimarea ei - mama mea se comporta cu tupeul unui gangster. Am văzut-o dezlănțuindu-se cu totul - cu geniul ei, excentricitatea ei, bunătatea ei radicală, curajul ei militant, neînduplecarea ei, generozitatea ei, cruzimea ei, autoritarismul ei, flerul ei pentru afaceri și temperamentul ei nărăvaș, imprevizibil - fără pic de reținere, asupra micii noastre comunități de creștini siriaci, o comunitate care, datorită educației și a unei relative prosperități, era izolată de violența amețitoare și de sărăcia copleșitoare din restul țării" (p. 13).

Organizată în episoade semnificative, cartea condensează complexitatea vieții unei scriitoare pentru care contemplarea detașată nu este o opțiune, o viață profund influențată de conflictul dintre iubirea pentru mamă și încercarea de a-i supraviețui sufletește acesteia, precum și efortul de a-și construi o lume a sa, definindu-se, uman și auctorial, prin toate luptele, câștigurile și renunțările care îi modelează existența.